BRICS/Realpolitik: uşa trântită în nasul Premiilor Nobel pentru Pace

Ieri ar fi trebuit să înceapă, la Capetown, în Africa de Sud, un eveniment de prestigiu: reuniunea anuală a laureaţilor Premiilor Nobel pentru Pace. Nu se mai face.

Motivul: diplomaţia sud-africană, respectând angajamentele luate în cadrul BRICS, a refuzat să dea viză de intrare pentru Dalai Lama, considerat de China drept „un primejdios exponent al separatismului tibetan" şi, în consecinţă, dorit ca indezirabil pe teritoriul tuturor statelor prietene sau care-şi doresc relaţii apropiate cu Beijingul.

Laureaţii Premiului Nobel precum şi instituţiile răsplătite cu acest premiu au decis, în absenţa unei vize de intrare acordate pentru Dalai Lama, să renunţe în mod colectiv la participarea la eveniment, în semn de protest faţă de decizia respectivă

Scrisoarea Laureţilor Premiilor Nobel pentru Pace, 2 octombrie 2014

Dincolo de micul scandal diplomatic, să încercăm să descifrăm o lecţie subsecventă, cea care ar trebui să lămurească puţin ce se petrece în spatele cortinelor de fum care acoperă acum un proces fundamental: refacerea alianţelor şi remodelarea globală a sistemelor de putere. 

BRICS este o primă demonstraţie a acestei voinţe de refacere a sistemelor. Alăturând, la modul cel mai vizibil, mega-jucători care devin astfel jucători de tip super-putere reuniţi într-o alianţă globală cu valenţe extrem de importante economice, politice şi militare.

Foarte interesant - şi nou în epoca modernă - alianţa aceasta nu are la bază, programatic, niciun fel de liant de tip ideologic-tradiţional. Şi nici nu este evocată perspectiva unei ameninţări militare sau de securitate imediate şi într-atât de ample încât să justifice o asemenea reunire de forţe .

Liantul este o nouă formulă de Realpolitik în care se îmbină interesele cooperării economice pentru a se constitui în contrapondere, pe termen lung, chiar a sistemului Bretton Woods, în măsura în care nevoia mondială de resurse va poziţiona ţările BRICS într-o nouă conjunctură care să poată determina restructurarea regulilor pieţelor primare şi secundare, inclusiv cea de capital.

Dar, acum, mai e ceva în plus, deosebit de situaţiile anterioare în care s-a mai vorbit despre Realpolik concept definit superb şi nemilos în dicţionarul Merriam-Webster drept un sistem de politici bazate pe considerente practice şi materiale mai degrabă decât pe obiective teoretice sau etice. Se produce totul pe fundalul unei scăderi vizibile a forţei şi credibilităţii sistemului cel mai important de alianţe şi reglementare - cel al Organizaţiei Naţiunilor Unite - şi a încercării de a deplasa o serie dintre prerogative sale înspre alianţele regionale, devenite acum, din ce în ce mai mult, elementul de referinţă al raţionamentelor globale de securitate.

Este foarte posibil ca, în perioada imediat următoare, să vedem că acest tip de alianţe - doar aparent ciudate şi conjuncturale - să repete o poveste de demult, predată acum în şcolile acelea puţine şi de nivel foarte înalt unde sunt pregătiţi cei ce urmează să ocupe poziţiile de primă mărime în structurile de putere ale lumii.

Iată povestea, extraordinar de actuală şi azi, dacă aveţi răbdare să înlocuiţi doar câteva nume şi locaţii...

Istoria aceasta spune că în anul 433 Î.H, chiar înainte de declanşarea războiului Peloponezian, insula Corcira (mai târziu denumită Corfu) şi cetatea-stat grecească a Corintului se aflau în prag de război. Ambele îşi trimit ambasadorii la Atena pentru a obţine sprijin. Iar atenienii îi pun pe cei doi ambasadori să-şi pledeze cauza în public. Ceea ce se şi întâmplă.

Începe ambasadorului din Corcira care spune că ai săi nu numai că nu i-au agutat niciodată pe atenieni ci şi că, evident, pot fi consideraţi chiar duşmani ai Atenei. Nu există nici un fel de motive ca între ai săi şi atenieni să existe sentimente de prietenie sau motive de alianţă. Şi, dacă acum a venit în faţa atenienilor, este într-adevăr doar fiindcă îi este frică pentru securitatea insulei sale şi a concetăţenilor săi. Singurul lucru pe care-l putea propune era o alianţă bazată pe intereselul reciproc, Argumentul său era că insula Corcira poseda o doua flotă ca dimensiune şi putere după cea a Atenei, iar o alianţă între ele ar fi dus duce la apriţia unei forţe regionale fără egal. Dar, a adăugat el, asta era singura ofertă pe care o putea aduce...

A urmat pledoaria înflăcărată a ambasadorului Corintului, cel care a adus aminte atenienilor de istoria strălucită a alianţei existente între cele două naţiuni. A vorbit cu patimă despre momentele în care Atena a putut supravieţui doar cu ajutorul Corintului şi a amintit de obiceiul pământului din zona elenistică, cel care obliga o naţiune ca, în cazul ruperii unui tratat, să plătească toate datoriile existente. Le-a mai spus atenienilor că dacă se vor alia acum cu cei ce le erau duşmanii din Corcira, totţi aliaţii Atenei se vor întreba ce mai valorează alianţa cu cel care este gata să traădeze atât de repede.

Odată pledoariile terminate, atenienii dezbat chestiunea într-o adunare publică şi decizia cu largă majoritate este de a se alia cu Corcira şi de a abandona Corintul în ideea de a forma o putere maritimă regională de mare importanţă.

Raţionament clasic de Realpolitik, fără motivaţie ideologică, sprijinit doar de argumente strategice seci şi de perspectiva unui nou tip de putere pentru extinderea influenţei regionale, închizând astfel accesul altor actori virtual interesaţi şi potenţial primejdioşi într-o perspectivă oarecare.

BRICS nu este decât una dintre aceste noi reamenajări de putere, unele dintre ele, foarte rapide, petrecându-se în jurul spaţiului nostru geografic, toate însă influenţându-l pe un nivel oarecare şi într-o anume perspectivă.

Se schimbă, vedeţi uşor asta, şi generaţia liderilor politici, poate procesul cel mai semnificativ ca amploare de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial încoace. Se schimbă generaţia, se schimbă actorii şi mai ales mentalităţile, se modifică raporturile de forţe într-un nou joc unde priorităţile sunt clar - din ce în ce mai clar -  legate de imperativele supravieţuirii economice.

Nimeni nu spune că această nouă revoluţie globală va fi lină sau măcar lipsită de convulsii majore. Dimpotrivă. Ele vor exista, pe măsura mizelor enorme pe care le presupun aceste schimbări. Întrebarea esenţială este dacă, da sau nu, clasa politică naţională este educată, antrenată şi relaţionată cu palierele puterii în schimbare. Uitaţi-vă în jur şi decideţi dumneavoastră asta. 

Şi nu am ales la întâmplare poza din deschiderea acestui text: veţi vedea, se pregăteşte a şasea cărămidă a constrcţiei...