Boala perfidă a economiei

România se confruntă cu o maladie care va produce efecte devastatoare în următorii 10-20 de ani: îmbătrânirea populaţiei.

Nu am văzut niciun politician, niciun un reprezentant al societăţii civile, niciun om de afaceri să fie preocupat serios de această problemă extrem de severă. După părerea mea, declinul demografic este cea mai mare provocare la care va trebui să facem faţă în următoarea perioadă. Citeam un studiu realizat recent de hotnews.ro care scotea în evidenţă faptul că ponderea populaţiei tinere, cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani, a scăzut de la aproape 24%, în 1990, la 15%, în 2012. În paralel, ponderea celor în vârstă, de peste 65 de ani, a crescut, în acelaşi interval, de la 66%, la 70%.

Această statistică se traduce extrem de simplu şi de tăios: forţa de muncă activă va regresa continuu, iar costurile privind securitatea socială vor exploda. Acest inversare a polilor demografici va afecta grav economia. Iar cele mai severe efecte se vor vedea după 2020.

Pe lângă presiunea uriaşă care va apasa pe bugetul de pensii şi pe cel de sănătate, ne vom confrunta cu o diminuare drastică a numărului celor care vor produce pentru economie. Altfel spus, numărul salariaţilor şi al antreprenorilor va fi tot mai mic, va scădea consumul, vor scădea sumele provenite din impozitele pe salarii, se va diminua valoarea taxelor plătite la buget, va scădea valoarea investiţiilor. Practic, economia va intra lent într-un proces de amorţire care în timp va duce la colaps. Asemenea celei mai perfide boli – cancerul -, îmbătrânirea populaţiei se va insinua în organismul şi aşa şubred al economiei şi va produce ravagii.

Totuşi, cred că nu este prea târziu pentru a combate acest fenomen. Mai avem timp să punem la punct strategii de stimulare a natalităţii. Şi nu ar fi foarte complicat. Familiile care fac copii trebuie recompensate substanţial. Atât la naştere, cât şi pe perioada de creştere a copilului. Şi sunt convins că ar exista bani în buget pentru aşa ceva. Cu două condiţii: ca acesta să fie gestionat eficient, iar clientela politică să nu mai aibă acces la banii publici.

Spre exemplu, prin 2010, în Correa de Sud, o ţară care se confruntă cu o natalitate scăzută, guvernanţii le-au dat sarcină de serviciu celor care lucrau în sistemul bugetar să meargă acasă şi să facă copii. Aceştia erau stimulaţi cu prime consistente de la stat.

Consider că tăierea indemnizaţiei pentru mame şi suprimarea celorlalte ajutoare destinate tinerelor familii a reprezentat o greşeală majoră a guvernării Boc. Aşa-zişii specialişti în politici publice ai cabinetului de atunci nu au anticipat nicio secundă că austeriatea aplicată de la un capăt la altul, haotic, fără pic de discernământ, poate avea consecinţe dramatice pe termen lung. Iar austeritatea aplicată mamelor a fost o eroare gravă.  Toate astea se întâmplă pentru că nimeni nu gândeşte în perspectivă. Politicile publice se fac tot timpul pe colţul mesei, iar dacă din întâmplare vreun guvern vine cu o idee fezabilă, cel care-i succede, în mod sigur i-o va schimba.

Datele arată că cei născuţi în anii ’60 -’70 vor primi la pensie aproximativ 15% din salariul actual. Atât permit resursele actuale ale sistemului de pensii de stat. Vă daţi seama ce se va întâmpla cu cei născuţi după 1980?

Stimularea natalităţii reprezintă o temă la fel de importantă ca atragerea investiţiilor străine. Din păcate, nici una, nici alta, nu reprezintă priorităţi de gradul zero pentru clasa politică, dar nici pentru societatea civilă sau pentru mass-media.

De cele mai multe ori dezbaterile televizate aduc în faţa telespectatorilor teme sterile de discuţii. Nu am văzut în această campanie niciun talk show care să analizeze o temă de maximă importanţă pentru dezvoltarea viitoare a societăţii româneşti. Cred că am ajuns în punctul în care, fără planuri şi strategii concrete de dezvoltare, vom intra încet, dar sigur pe drum fără întoarcere.