George Benson, tinerețe fără bătrânețe

Una din primele cărți de neuitat ale copilăriei a fost „Pierrot și alte povestiri“, de Alexandre Dumas. De atunci, semiluna de pe copertă a rămas, pentru mine, un semn bun care luminează doar lucruri fermecate.

Am revăzut-o într-o noapte din această vară, deasupra unei scene de concert așezată pe o plajă cu pini monumentali. Exact la jumătatea scenei, pe care a cântat George Benson. Da, încă mai cântă, la 79 de ani. Puțin spus cântă. Este o explozie de energie, un vrăjitor al blues-ului, tânăr și entuziast.

La sfârșitul unei zile caniculare, răcoarea nopții, care se coboară ușor peste spectatori, dansează cu emoțiile acestora, care au încălzit la loc plaja. O muzică ca un ritual de dragoste din triburile caraibiene, având pe fundal bărci elegante în care oamenii stau să își bea vinul rece de seară. Da, se poate vedea și astfel concertul.

Tinerețe fară de bătrânețe, o promisiune care își găsește împlinirea în arta rock-ului. George are lângă el o orchestră de magicieni, care pun pe foc ingredientele din care el fabrică poțiunea magică a sunetului. Chitare, piane, percuții, din fiecare câte două, toate răspund impecabil chitarei dirijorului. Iar ucenicul vrăjitor a fost Liliana, o apariție senzuală, cu o voce latino formidabilă și degete pricepute la percuție. Iar în deschidere a cântat Cécile McLorin Salvant.

La Juan-les-Pins se cântă jazz de 61 de ani, pe aici au trecut aproape toate numele mari ale muzicii. Este o stațiune estivală micuță, parte din celebra Antibes. Este simpatic cum francezii botează unele localități după ceea ce conțin, la Juan chiar sunt mulți pini uriași, foarte frumos aranjați, și care par să fie bucuroși să umbrească superba plajă, în fața căreia azurul mării se întâlnește cu cel al cerului.

Este un loc cosmopolit, în care rosé-ul local amestecă toate limbila pământului și ajută oamenii să fie veseli împreună. În public, o prințesă, care părea să vină dintr-o țară nordică, a cântat și a dansat tot concertul. Poate reușesc să aflu cine era și unde are castelul.

La miezul nopții, luna a mulțumit pentru spectacol și i-a luminat pe cei care au mers să facă baie în marea caldă și aproape nemișcată, cu valuri de satin care aminteau de pălăria de fetru a lui Pierrot.