Birocraţia ţaristă – precursoarea birocraţiei sovietice

Ajuns cu lectura la schiţa „Consilierul“ publicată de Cehov în Novoe Vremea, din 6 mai 1886, realizez, deodată,  că n-am reuşit să scriu eseul despre birocraţia ţaristă ca precursoare a birocraţiei sovietice, eseul încolţit în mintea mea după volumul 1 şi 2, citite deja din Opere de marele scriitor.

În schiţă, mama personajului narator află dintr-o scrisoare din Petersburg că fratele ei, Ivan, consilier intim (potrivit Tabloului rangurilor, reprodus de volumul I al ediţiei, ocupă clasa a III-a, egală în grad cu poziţia de general locotenent în Armată), va veni să stea la ea, la ţară, în concediu, pentru că nu-şi poate permite anul acesta să meargă Margienbad. Din cîte se vede consilierul intim nu e un om bogat, o dată ce solicită să fie găzduit de soră la ţară, pentru că n-are banii ceruţi de un concediu peste hotare.

Cu toate acestea, ştirea o dă literalmente peste cap pe Klavdia Arhipovna, văduvă de locotenent:

„După ce mai citi o dată scrisoarea, mama îi adună pe toţi ai casei şi, cu glas întretăiat de emoţie, începu să le spună că Gundasovii fuseseră, de toţi, patru fraţi: unul murise pe cînd era copil, altul îmbrăţişase cariera armelor şi murise şi el, al treilea, să nu fie cu bănat, era actor, iar al patrulea...

— Al patrulea s-a ridicat sus, sus de tot, zicea mama printre suspine. Mi-e frate drept, am crescut împreună, şi totuşi tremuri, tremur toată... Gîndiţi-vă numai că e consilier intim! Cum o să-l primesc, îngerul meu? Despre ce o să vorbesc cu el, eu, femeie proastă şi neştiutoare?“

Aşadar, frămîntările nu ţin de sosirea fratelui iubit, ci de popasul ditamai consilierului intim. În fine, oaspetele binevoieşte să vină. Geniul cehovian dă naştere acestei imagini colosale:

„N-a trebuit să aşteptăm prea mult sosirea oaspetelui nostru. La începutul lui mai, veniră de la gară două căruţe încărcate cu geamantane uriaşe. Geamantanele acelea aveau un aer atît de impunător, încît în timp ce le coborau, căruţaşii îşi scoteau fără voie căciulile“.

Mă grăbesc să notez această schiţă deoarece, ea concretizează strălucit adevărul despre care mă tot gîndesc să scriu. Şi anume că birocraţia întrecea în chip categoric bogăţia din vremea Rusiei ţariste. Poate şi pe fondul unei schiţe de modernizare a Rusiei, raporturile de slugărnicie dintre săraci şi bogaţi se mai îmblînzesc. Cele de slugărnicie dintre şefi şi funcţionarii subordonaţi,  din cadrul Birocraţiei ţariste, rămîn.

Capodopera lui Cehov Moartea unui slujbaş e structurată pe drama iscată în sufletul eroului – funcţionarul Ivan Dmitrici Cerveakov – de faptul că strănutul său la teatru îl stropeşte pe consilierul de stat Brizjolov, de la Ministerul Comunicaţiilor. Pînă la moartea năprasnică provocată de momentul cînd consilierul zbiară la el, funcţionarul nu-şi găseşte liniştea, pentru că, fără să vrea, stropise un consilier de stat.

Important, crucial de precizat: cel stropit nu e un om bogat. Nu e baron, conte, prinţ. E un şef aflat în Tabloul rangurilor, în clasa a III-a, consilier itnim, echivalent generalului-locotenent din Armată. Culmea! Stropitul nu e şef al lui Cerveakov. Nici direct, nici indirect. Cu toate acestea, Cerveakov trăieşte o dramă devastatoare la gîndul că stropise un personaj cu o asemenea funcţie. Nu de teamă că i-ar putea face ceva respectivul, ci pur şi simplu, pentru că era consilier intim.

Asta înseamnă că-n Rusia ţaristă de la finele secolului al XIX-lea ierarhizarea socială are drept criteriu locurile ocupate în structura birocratică şi nu bogăţia, talentul sau chiar titlul. E suficient un salt înainte, la vremurile Uniunii Sovietice Staliniste, pentru a percepe că Birocraţia ţaristă e înaintaşa birocraţiei comuniste. Ca şi în Rusia ţaristă, în Rusia comunistă inegalitatea socială e dată de funcţie şi nu de avere.

Locul slujbaşului care moare nenorocit de gîndul c-a stropit un consilier de stat e luat de simplul activist de raion care tremură la gîndul că va da ochii cu primul secretar de la regiune.