"Becalizarea" sau "ţigănizarea" României? Despre civic, non-civic, anti-civic

Pare-se că megalomania românească a ajuns la apogeu, depăşind şi aşteptările ceauşiste fondatoare: faraonicul palat al Parlamentului a devenit neincăpător, cu un mare deficit de scaune.

Obsesia Puterii riscă să transforme USL in partid unic, împlinind tentaţiile Restauraţiei din vară. Cum minorităţile naţionale sunt excluse din această luptă pentru Putere, “ţigăniile” politicianismului românesc sunt 100% “made in România“,  româneşti. În goana după imunitate si impunitate, în aceeaşi strategie imorală de exploatare a resurselor statului (başca peşcheşurile si ciubucurile), o lume pestriţă invadează Parlamentul, ca triumf al anarhiei, a unui fel foarte românesc de a-şi fura propria căciulă! Poţi fi “puscăriabil”, finul, amanta sau protejatul unui mahăr suspus, ai dreptul sa-ţi faci matrapazlâcurile, singura morală este sa fii obedient faţă de “interesele de grup” ale partidului, situaţie periculos de apropiată de modelul mafiot de organizare. Manipularea maselor se face prin “noua iobăgie” a dependenţei de resursele de stat, pentru cei care nu-şi pot lua lumea-n cap, şi prin “noii câini de pază”, mass-media, in cârdaşie cu statul. Politica se “otevizează”, “antenizează”, agendarea publică, dupa interes şi contra cost, construieşte o opinie/sferă publică favorabilă pentru toată fauna politică, de la “varan”, la fosta “cucuvea”, spălând cadavrele defuncţilor moral, dându-le o nouă viaţă, de lideri politici. Rezultatele se văd, in întreaga lor dezolantă realitate. A fi “contra” pare sa fie o anarhie străveche la români, dacă nu pot ieşi din  s(t)atul devălmaş, mereu intr-o construcţie instituţională fragilă, asemănătoare ţarilor decolonizate.

 “Viclenia istoriei” pare să confirme că poporul romăn este urmaşul Romei, măcar în modul corupt, perceput de Iugurtha: "venal şi sortit pieirii, îţi lipseşte doar cumpărătorul". Becali, deşi oier, contrazice singurătatea ontică a ciobanului mioritic, pentru care lumea aceasta şi lumea cealaltă erau indinstincte, el se consideră mesianic, “cavalerul luminii” lui Dumnezeu, un Dumnezeu român, liberal, stelist.  Gigi (!!!) Becali confirmă că în politică e ca în fotbal, poţi fi mitocan, analfabet şi megaloman, important e să controlezi “jocul”. Cei de la Antena 3 chiar ar trebui să-i intervieveze lui Becali “mioriţa”, ajunsă pe post de Cassandră pithică şi tipică veşniciei românesti, nu cumva sa aibă gălbează! La fel, logoreea populistă a lui Dan Diaconescu, infantilismul puber al lui Mircea Badea, bădărănia lui Ciutacu, fac imposibilă o perspectivă civică, educaţia publică pentru schimbare,  în stare s-o trimită pe Bianca Draguşanu în faliment, la stabiliment, sau să-i divorţeze pe năbădăioşii Prigoană.  Dacă la comunişti a fi “alesul neamului” presupunea să ai “origine sănătoasă”, adică să fii legitimat de o apartenentă la  baza societăţii, ca etică egalitaristă, acum s-a ajuns in underground. Toată această “ţigănizare”, insă,  nu are nimic de-a face cu rromii, dar e un indiciu ca “imaginea Romaniei” este ipostaziată multiplu, de la vârful naţiunii, nu doar de cerşetorii rromi. Până şi la noi, la rromi (ţigani, pentru rasişti!) există nişte reguli de stratificare, statut şi rol, care separă Binele (Devla) de Rău (Benga),  doar la români maniheismul rămane un păgânism abia mascat: “mare-i Dumnezeu, dar meşter e dracul”, “fă-te frate cu dracul, până treci puntea”,  “omul sărac e-al doilea drac” – ultima, ca un corolar al absenţei  ideii creştine de “aproape” şi de “milă crestină”.

Laic, solidaritatea umană - ca societate civilă - care să se opună abuzurilor despotice ale puterii, pare nespecifică mentalităţilor româneşti, mai apropiate de modelul fundamentalist oriental, decăt de cel raţional-occidental. Această anarhie a bunului plac, lipsită de fuziuni comunitare, blocată in “găşti”,  e rău prevestitoare, anunţă o criză şi mai dureroasă, pe o linie de conflict între cei din structurile de stat si firava societate civilă. Ca “putere a celor lipsiţi de putere”, societatea civilă ar fi trebuit sa aibă de partea sa tot ceea ce nu este “guvernamental”, de la Biserică şi partide, la “sectorul ONG”, sindicate şi patronate. Or, marea parte din aceste structuri ale societăţii civile sunt noncivice sau anticivice, cu un pronuntat caracter antidemocratic, antiliberal si antimodern, zădărnicind occidentalizarea României. Schizofrenic, dintotdeauna Biserica ortodoxă  a fost de-a dreapta puterii pământeşti, în huzur, dar vorbindu-le credincioşilor despre binefacerile lumii cereşti. Studiul recurenţei acestei maladii auto-destructive pune in discuţie insăsi istoria României, de la inerţia românului, pentru care mămăliga nu explodează, la “tâşnirea” sa ondulată in istorie, când la vale, când la deal, aiurea prin istorie  - cum o descrie Blaga.

Supoziţia, devenită certitudine, după douăzeci de ani de continuu eşec  în a ne circumscrie modelelor democratice europene, este că avem de-a face cu o degringoladă morală generalizată, consecinţă a unei prelungite rezistenţe la schimbare, pe care nu “Catedrala mântuirii neamului” ar putea-o re-lansa, ci urgente strategii responsabile de reformare a mentalităţilor românesti. Com-unitatea si com-uniunea nu pot exista fără un cod comun de norme societale, fără o civilitate a comunicării, in care socialitatea si sociabilitatea să fie ingredientele necesare interacţiei cu “aproapele”.

Inceputul firesc al unei noi etici integrative trebuie sa fie depolitizarea institutiilor statului, ca re-solidarizare si re-fondare a comunitatii si comuniunii. Poate că un bun început pentru guvernanţi este să citească  “Politica pentru barbari” şi “Firea românilor”, ale proaspătului ministru al culturii si confrate de partid, dl. Daniel Barbu, ca viziune realistă. Ar fi, in sfarşit, o Revoluţie adevărată !