BCE a salvat zona euro, până acum…

De când a izbucnit criza zonei euro desluşirea soluţiilor posibile a inclus chestiunea împrumutătorului de ultimă instanţă (lender of last resort/LLR). Un curent de opinie ce a câştigat tot mai numeroşi aderenţi a comparat situaţia din UE cu cea din SUA, Canada şi alte state cu structuri federale argumentând că fără un LLR efectiv zona euro riscă să se destrame.

Paul de Grauwe, Charles Wiplosz şi alţii au susţinut acest punct vedere (pe care îl împărtăşesc), în contrast cu cei care au atribuit crizei origini în principal de ordin fiscal şi au militat, în mod simplist, pentru austeritate bugetară ca ieşire din impas. 

Fapt este că Banca Centrală Europeană a ezitat să-şi asume funcţia de LLR o perioadă de timp. Intervenţii în sprijinul băncilor comerciale au fost cu ezitări şi pe termen scurt în primii ani de criză - temeri comprehensibile dacă ne gândim la statutul BCE şi tratatele UE. Viaţa a obligat totuşi BCE să intervină prin linii de finanţare speciale cu extinderea gamei de colaterale acceptate.

O schimbare de fond în execuţia mandatului BCE a avut loc după venirea la cârmă a lui Mario Draghi. În ultimele luni ale anului 2011 situaţia zonei euro se complicase peste măsură, evenimentele se precipitau prevestind un deznodământ analog căderii băncii Lehman Brothers în toamna lui 2008; se putea ajunge la destrămarea zonei, cu efecte economice şi sociale incalculabile. 

Mărturisesc că atunci (în iarna 2011/2012) am pus la îndoială capacitatea instituţională (în UE) de a se acţiona; am şi semnat, alături de economişti şi politicieni europeni, o scrisoare deschisă dată publicităţii privind urgenţa unei intervenţii din partea BCE.

Este de presupus că BCE nu a trecut la măsuri excepţionale în acel moment fără a avea acordul, fie şi tacit, al liderilor politici din principalele state membre ale zonei euro. Draghi şi BCE au dat drumul la finanţare ultraieftină pentru bănci pe trei ani, adică pe termen mai lung. Astfel banca centrală a zonei euro a facut un pas decisiv în exercitarea funcţiei de LLR pentru sectorul bancar.

Un alt pas decisiv a fost făcut în 2012 când Draghi a afirmat că se va face tot ce este necesar pentru a fi salvată moneda comună (whatever is needed will be done in order to save the euro). A urmat semnalul că vor avea loc operaţiuni pe pieţele secundare pentru a se ţine sub control marjele la obligaţiunile suverane ale Spaniei şi Italiei (prin numitele "outright monetary transactions"). Aceste două anunţuri au liniştit pieţele, fie şi temporar, fără a fi nevoie de intervenţii efective de amploare. 

A urmat o serie de întâlniri ale Consiliului European unde s-a decis formarea unei uniuni bancare (UB) cu câteva elemente de baza (supraveghetor unic, mecanism de intervenţie pentru bănci suferinde, ESM (mecanismul pentru stabilitate europeană) şi o eventuală schemă de garantare colectivă a depozitelor). 

Există încă o arie cu destul vag în construcţia UB, cu secvenţialitatea de realizare controversată şi mai ales, cu neclarităţi privind aranjamente fiscale propriu-zise -între care cum ar funcţiona "Capacitatea Fiscala", propusă de preşedintele van Rompuy şi care ar trebui să amortizeze şocuri asimetrice în zona euro. Oricum, decizia de a urni din loc UB este un fapt pozitiv în efortul de a salva zona euro şi ultimul summit este de salutat în această privinţă. Şi este bine că România, alături de alte state ce nu fac parte din zona euro, vor putea lua parte la decizii privind funcţionarea UB.

Trebuie spus că ESM şi "capacitatea fiscală" conţin embrioane ale unui buget al zonei euro, fără de care este greu de presupus că moneda unica va putea dăinui. Nu se poate cere BCE să fie LLR şi pentru guverne (state) la nesfârşit. 

De altfel, dezbaterea în Consiliul European privind formarea UB şi reforma guvernanţei zonei euro a eclipsat aproape în totalitate pe cea referitoare la bugetul UE pentru exerciţiul financiar 2014-2020. Exagerez poate, dar discuţia privind bugetul UE, cum se poartă acum, face parte, într-un fel, din pre-istoria Uniunii. Ce se întâmplă cu zona euro este provocarea imensă pentru proiectul european.

BCE a salvat zona euro până acum, implicit şi operaţiunile băncilor care operează în România. Cum va funcţiona Uniunea Bancară ne interesează în cel mai înalt grad. Chiar dacă pentru România, ca stat sarac al Uniunii, politica de coeziune şi politica agricolă comună prezintă o semnificaţie ieşită din comun.

Text publicat iniţial în „Ziarul Financiar”.