Bani pentru învăţământ de la instituţii internaţionale. Cu ce rezultate?

Ministerul Fondurilor Europene a scos în dezbatere publică ghidul solicitantului „Curriculum naţional obligatoriu actualizat pentru învăţământul gimnazial”, pentru o linie de finanţare din cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, prin care se vrea modificarea  învăţământului gimnazial obligatoriu în cadrul unui proiect european cu valoare totală de 38,25 milioane de euro.

În 2015, România a semnat un acord de împrumut de 200 milioane euro cu Banca Mondială.

Proiectul privind Învăţământul Secundar din România - ROSE, cel mai mare proiect privind învăţământul sprijinit de Banca Mondială în Europa şi Asia Centrală, are drept obiectiv sporirea şanselor studenţilor de a finaliza cu succes ciclul învăţământului terţiar şi va fi implementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice în următorii şapte ani. Acest program se derulează de o unitate de management creată de E. Andronescu. Poate află şi noul ministru de această căruţă de bani şi se interesează cum se cheltuiesc sub mandatul său?

Sistemul de educaţie din România a primit finanţări externe de circa 2 miliarde euro, pentru următoarele activităţi:

1. Reabilitarea şcolilor – proiect demarat de Banca Mondială în anul 1996 cu mai multe etape, la care s-au mai adăugat: finanţări de la Banca Europeană de Investiţii (din anul 2002), BERD, PHARE.  Program sub mandatele lui Marga şi apoi finalizat de Andronescu.

2. Reforma învăţământului preuniversitar care a avut componentele: reforma curriculară, manualele alternative, formarea profesorilor, materiale de suport didactic, infrastructura de IT şi servicii (reţeaua Roedunet, activităţi administrative şcolare, centre zonale de evaluare). Banii au provenit de la un împrumut al Băncii Mondiale, de 90 milioane dolari. Program sub mandatul lui Marga şi apoi finalizat de Andronescu.

3. Reforma învăţământului rural – proiect cu Banca Mondială şi BEI care include şi componenta de învăţământ timpuriu – grădiniţe – în valoare de 14 milioane euro. Program sub mandatele lui Andronescu.

4. Reforma învăţământului universitar, şi de cercetare, RO 4096 finanţat dintr-un împrumut cu Banca Mondială cu obiectivele: infrastructura de cercetare şi baze cu utilizatori multipli (68 milioane dolari), reforma curiculară, servicii şi infrastructura suport de IT (sistem de management integrat IT – SICOB – valoare finanţată din fonduri PHARE). Program sub mandatele lui Marga şi apoi finalizat de Andronescu, cu contribuţia directă a lui Adrian Curaj.

5. Programul TVET finanţat din fonduri PHARE cu două runde de finanţări succesive (pe perioada 1998 – ianuarie 2007) al cărui obiectiv a fost dotarea şcolilor de arte şi meserii cu toată infrastructura necesară şi pregătirea corespunzătoare a profesorilor (inclusiv componentă de manuale specifice), cu o finanţare care s-a ridicat la peste 300 milioane euro. Program sub mandatele lui Marga şi apoi finalizat de Ecaterina Andronescu şi Mihnea Costoiu.

6. 2002, programul cu BEI destinat refacerii şcolilor sub coordonarea lui Mihnea Costoiu, în valoare de 250 milioane de euro.

7. 2002-2012 programul de informatizarea a şcolilor şi liceelor SEI din buget cu o valoare de 260 milioane dolari. Iniţiat de E. Andronescu şi continuat sub managementul lui Mihnea Costoiu.

Întrebarea este: cum au fost cheltuiţi aceşti bani, dacă starea actuală a învăţământului este cu mult sub aşteptările şi cerinţele societăţii? Concluziile raportului Miclea, care cuantifică starea lamentabilă a sistemului de educaţie din România, dovedesc faptul că nu banii sunt problema ci „managementul optimizat al fraudării fondurilor”.

O simplă inspecţie pe teren arată starea de fapt a şcolii româneşti: şcoli dărăpănate după ce s-au investit bani cât pentru unele noi, aplicaţii de management IT şi infrastructura care lipsesc (Programul SICOB nici măcar nu s-a recepţionat, la fel ca şi aplicaţia IT denumită Harta Şcolară), materiale didactice suport care au zăcut prin depozite, după care au fost casate (timp în care şcolile duceau lipsa de acestea), curricula şcolară care nu este compatibilă cu nici o ţară din UE şi care pune accent pe reproducere.

Nici o Comisie Parlamentară, nici un studiu realizat de experţi independenţi, nici Curtea de Conturi, DNA, nimeni nu s-a interesat pe ce s-au dus aceşti bani. Un lucru este cert, aceşti bani au fost în marea lor majoritate în administrarea doamnei Andronescu şi a urmaşului său Mihnea Costoiu, precum şi a lui Adrian Curaj, adică a PSD-ului care plânge de grija şcolilor şi a elevilor.

Încă un argument împotriva creşterii finanţării educaţiei, dacă nu este precedată de stabilirea unor mecanisme, proceduri, de impact şi verificare a eficienţei cheltuirii banilor publici.

În lipsa unei baze de date transparente cu şcolile care au fost renovate, s-a ajuns la situaţia stupidă ca pe hârtie unele şcoli să fie refăcute de 2-3 ori, iar directorii de şcoli nici măcar să nu ştie că au fost bani alocaţi pentru infrastructură.

Ultimul apel lansat de MFE (Ministerul Fondurilor Europene), se referă la „Curriculum naţional obligatoriu actualizat pentru învăţământul gimnazial”.

Întâmplarea face că în ianuarie 2016 să fiu implicat într-un grup de inovare curriculară, format din 11 experţi independenţi, la iniţiativa fostului ministru Adrian Curaj, pentru realizarea unui nou plan cadru la gimnaziu. Grupul a studiat mai multe săptămâni cele trei variante propuse de ISE, le-a respins pe toate şi a venit cu o nouă propunere, respinsă însă de conducerea Ministerului Educaţiei. În final a fost aprobată o variantă de plan cadru pentru gimnaziu cu 33-34 de ore pe săptămână la unele clase, cu 17-19 discipline, cu o structură identică cu aceea de acum 50 de ani, fără modernizare şi fără inovare.

În noul proiect privind „Curriculum naţional obligatoriu actualizat pentru învăţământul gimnazial”, aplicantul principal este... aţi ghicit: „Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi agenţii, structuri/alte organisme aflate în subordinea/coordonarea MENCS şi alte organisme publice cu atribuţii în domeniul educaţiei şi formării profesionale, inclusiv asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar”.

Ce garanţii există că, de data aceasta, banii vor fi cheltuiţi cu folos? Nici una! Mai ales că din finanţările anterioare s-au alimentat sindicate, ONG-uri (vezi Fundaţia Politehnică ţinută, însă, la secret), firme, persoane în interes privat (vacanţe) şi cel mai probabil partide politice şi presa. Singurul om care ştie de destinaţia acestor fonduri care s-au derulat prin agenţii de management şi Institutul de Ştiinţe al Educaţiei este directorul Direcţiei Finanţe Buget din minister, Mihai Păunică. La câte secrete ştie, nu-l poate schimba nimeni din funcţie!

Urmează alţi bani, alte cheltuieli cu acte în regulă, dar cu rezultate ZERO sau neglijabile pentru învăţământul românesc.

Oare câte alte sute de mii de euro, poate miliarde vor mai fi cheltuite pentru „cauza şcolii” sau pentru refacerea şcolilor pe hârtie? Sau se va aplica sistemul licenţelor Microsoft sau a licenţelor AEL – chiar dacă ai licenţa, lasă, mai cumpără una!

În tot acest timp, când se cheltuiesc sute de milioane pentru învătământul gimnazial, singura valoare „adăugată” vizibilă este aceea că se încurajează copierea de lucrări de pe Internet, adică plagiatul, aşa după cum „recomandă” de curând Comisia de Ştiinţe Militare  ale CNATDCU.

Iată un plan de acţiune al noului ministru al Educaţiei care trebuie să demareze urgent o acţiune de control, înainte sa ajungă să fie compromis de sistem pentru duble si triple finanţări!

P.S. Datele de mai sus provin din surse publice.