Banalizarea răului, cea mai periculoasă consecință a propagandei militare ostile

Cred că începem să vedem dezvoltarea neașteptată a conceptului creat de Hannah Arendt în cartea sa din 1963 „Eichmann la Ierusalim: Raport asupra banalității răului”, rezultat al experienței directe avute în calitate de corespondent  de presă pentru The New Yorker la procesul ce a avut loc la Tel Aviv în anii 1962-1963. I s-a părut uluitor faptul că Eichamnn nu avea nimic dintr-un monstru sângeros și nemilos care a ordonat trimiterea la moarte a milioane de oameni nevinovați ci, dimpotrivă, era un personaj banal, absolut obișnuit, arătând ca un mic funcționar mediocru și care repeta continuu că nu făcuse nimic altceva decât să urmeze conștiincios ordinele venite pe cale ierarhică „fără niciun fel de motivație, fără vreo convingere personală”. Iar „banalitatea răului, în acest caz, nu este un concept filozofic ci, pur și simplu, constatarea unei realități care deschide drumul spre dictatură căci, cum spunea ea, „ răul se instalează într-o societate în momentul când există un vid de gândire”.

S-a crezut mult timp că lumea aceea plină de amintirea ororilor celui de-al Doilea Război Modial era condamnată să dispară, Iluzie care s-a dovedit falsă imediat ce americanii și sovieticii au trecut la înarmarea nucleară intensivă în numele principiului ‚disuasiunii nucleare”, în speranța că balanța terorii va fi stabilizată la un punct de echilibru securizat și prin acordurile, înțelegerile și tratatele privind controlul armamentului nuclear. Mai exista încă, cel puțin la începutul Războiului Rece, amintirea teribilă a efectelor cumplite asupra populației civile produse de cele două bombe atomice americane care au lovit orașele Hiroșima și Nagasaki de importanță strategică pentru moralul trupelor japoneze, de altfel singurele exemple din istoria militară când au fost folosite asemenea arme.

Șocul uriaș, reamintit acum de Președintele Biden, este că, la modul cel mai brutal, omenirea pare să se trezească din iluzii și să constate că, într-adevăr, ne aflăm într-o criză profundă similară cu „criza rachetelor”, momentul în care, în perioada Războiului Rece, lumea s-a aflat pe punctul de a vedea că se declanșează un război nuclear. Atunci URSS a dat înapoi și episodul a început să fie uitat, pentru istorie rămânând constatarea, să sperăm că nu totalmente profetică, făcută de președintele Kennedy:

„Fiecare bărbat, femeie sau copil trăiește sub amenințarea sabiei nucleare a lui Damocles agățată de firișoare subțiri care pot fi tăiate în orice moment de un accident, dintr-o greșeală sau într-un moment de nebunie. Aceste arme trebuie abolite înainte să ne distrugă pe toți...” .

Dar s-a vorbit și se vorbește acum atât de mult despre amenințarea nucleară încât, după părerea mea, am intrat deja en etapa în care „banalitatea răului” devine deja subiectul unor campanii feroce de destabilizare informativă, purtate cu toate mijloacele propagandei militare ostile, urmărind o țintă extrem de precisă și, pare-se din ce în ce mai la îndemână: banalizarea răului. A început deja faza activă a acestei operațiuni de pregătire a opiniilor publice: discuțiile despre armele nucleare sunt la ordinea zilei, au devenit la fel de firești ca evaluarea  potențialului de lovire al tancurilor sau artileriei convenționale, explicate cu imensă plăcere de generali din ce în ce mai pensionari, cu toții școliți în ideologia Războiului Rece și fericiți că sunt reactivați pentru a se exprima, în stilul frust caracteristic, despre cum poate fi mai corect și rapid distrusă o țintă în caz de...

Se banalizează primejdia, introdusă deja ca o constantă firească în conștiința colectivă, se deschid porțile unei stări de așteptare  modulată de amenințările cu lovituri nucleare.

Dar, în spatele acestei scene a Noului Război Rece, există o alta, mult mai realistă și mai aproape să se împlinească: lovitura (accident, greșeală sau moment de nebunie, cum ar fi spus Președintele Kennedy) împotriva unei centrale nucleare. Asta este noua componentă care se adaugă la amenințarea cu Armaghedon nuclear și, după cum se vede acum la Zaporojie, rușii lansează atacuri dintre cele mai violente, cu rachete și drone kamikaze, în proximitatea imediată a celei mai mari centrale nucleare din Europa. Iată harta consecințelor publicată de nimeni altcineva decât Igor Kirilov, șeful forțelor ruse de apărare împotriva efectelor armelor nucleare, chimice și bacteriologice care spunea pe contul său Telegram că, într-un asemenea caz  substanțele radioactive se vor împrăștia pe distanțe de sute de km atingând Polonia, Germania Slovacia, „catastrofa fiind similară cu cea produsă la Cernobâl sau la Fukusima”, :

Asta este oroarea absolută, totalmente la îndemână și pentru care nu mai este nevoie de folosirea armelor nucleare strategice sau tactice. Ajunge doar un bombardament clasic cu arme convenționale sau un act de sabotaj cu detonări produse în zona reactoarelor sau a depozitelor de deșeuri radioactive. Asta am ajuns să enumerăm acum ca posibilități reale de ducere a noului tip de conflict, depășind cu mult restricțiile mutual agreate din perioada Războiului Rece și deschizând ușile imperiale pentru orice tip de acțiune de represalii.  

Și nimeni nu vrea să-și reamintească de învățătura lui Confucius care spunea că „atunci când o începi să mergi pe drumul răzbunării, sapă două gropi”.