Baladă pentru Cătălin (3)

Teribila experienţă este povestită de soţii Haidău într-o scrisoare pe care o publicăm în această rubrică, în serial.

Braşov, 25 decembrie 1989. Doi părinţi îndureraţi, Grigore şi Elena Doina Haidău din Târgu-Jiu, căutau disperaţi cadavrul fiului lor, elevul-caporal Grigore-Cătălin Haidău (19 ani), care fusese împuşcat de „terorişti". Teribila experienţă este povestită de soţii Haidău într-o scrisoare pe care o publicăm în această rubrică, în serial. Astăzi, partea a treia.

„... La poarta spitalului, în camera ofiţerului de serviciu, era medicul militar al şcolii - om în vârstă, cu părul alb. Acesta a insistat de două-trei ori să-i facem autopsie. Noi nu ştiam cum să plecăm mai repede; am refuzat insistenţele lui, lucru pe care-l regretăm toată viaţa. Atunci el, medicul, a zis să-l lăsăm să-i scoată măcar glonţul din mână (aşa, pentru el). Am refuzat şi acest lucru.

La aceste cuvinte, lt.-major Paraschiv (comandantul de baterie al lui Cătălin) ne-a zis: «Doamna Haidău, nu-l mai tăiaţi, că n-aveţi nicio şansă.

Cei care au tras şi trag în noi sunt cu puterea de acum. Altcineva ne-a zis că, în urmă cu câteva zile, la Bod au fost paraşutaţi ruşi. Şi ăştia au tras şi trag în noi».

La porţile spitalelor municipal şi judeţean era atâta lume... cu buletine în mână, cu fotografii, plângând şi ţipând de durere. Toţi îşi căutau morţii.

L-am găsit pe Cătălin. Plin de sânge, împuşcat în cap (în tâmpla dreaptă), cu creierii sub el, pe ciment. Glonţul ieşise prin zona creierului mic, făcând o spărtură mare. Cu feşe de tifon am putut să-i oprim scurgerea creierului, deoarece tampoanele de vată nu mai ţineau. Lângă Cătălin era o fetiţă de 6 ani, împuşcată tot în cap în timp ce împodobea pomul de Crăciun, cu mama ei în cameră.

La 13.30 eram iarăşi în faţa Şcolii Militare. După o lungă ceartă, am putut obţine o uniformă militară nouă (fără manta). La poartă, în timp ce aşteptam să ne aducă uniforma, a venit şi lt.-major Paraschiv. Şi-a băgat mâna în buzunarul din dosul pufoaicei (scurtei militare) şi ne-a înmânat scrisoarea lui Cătălin, pe care nu apucase s-o expedieze. În momentul acela, un ofiţer care era lângă noi i-a tras scrisoarea din mână, adresându-i-se: «Ce-i asta? Ce-i asta?». Atunci, soţia mea i-a smuls-o din mână, zicându-i: «Nu te băga dumneata, n-auzi că-i scrisoarea copilului meu?».

În fugă, deodată, apare elevul-caporal Cătălin Apostol, colegul de clasă al băiatului meu. Gâfâind, deoarece alergase, ne zice: «Doamnă, vă jur pe pistolul lui Cătălin (şi ne arată automatul pe care-l purta la piept) că vă spun eu prin ce foc am trecut! Şi o să aflu şi adevărul despre cine l-a împuşcat pe Cătălin». Soţia l-a întrebat: «Dar cum de-i pistolul lui Cătălin la tine?». «Doamnă, în focul acela, eu mi-am aruncat pistolul şi m-am băgat în gardul viu al şcolii. Dar o să-l găsesc...»"

Mâine, partea a patra a scrisorii.