Atât de gravă e situația: raportorul ONU pentru problemele sărăciei extreme cere instaurarea „garanției universale a locului de muncă”

Implicarea marilor economii ale lumii în susținerea financiară necondiționată, „atât timp cât este nevoie” și cu sume enorme a Ucrainei, în combinație cu efectele dezastruoase ale pandemiei, produc consecințe din ce în ce mai importante. Vin acum, în flux continuu, semnale că, așa cum avertizează cea mai mare bancă europeană, urmează intrarea în recesiune a SUA, apoi a Europei în 2024.

Acesta este contextul cu torul special și îngrijorător în care organismele internaționale încearcă  să propună soluții pentru a se evita intrarea în cel mai tragic scenariu posibil: declanșarea unor revolte sociale imposibil de oprit urmate de destabilizarea unor societăți întregi, revolte determinate de foame, lipsă de speranță și restrângere puternică a piețelor muncii. Scenariul acesta nu este unul de tip static deoarece piețele nu sunt închise și asta alimentează o migrațiune necontrolată, una a disperării pentru care pare-se că nu există încă un antidot valabil. Este una dintre anomaliile tragice ale lumii în care trăim, concentrată din ce în ce mai mult pe strângerea de fonduri pentru înarmare, cu atât mai importante cu cât țările țintă sunt mai sărace și mai dependente dar, în același timp, din cauza unor politici sociale prost executate, își pierd anual cele mai importante resurse care ar fi trebuit să alimenteze piața muncii. Și nu este numai cazul României, cu toate că acesta ne doare cel mai tare.

Soluții? Iată una dintre ele, propusă foarte de curând de Olivier De Schutter, Raportorul Special al ONU pentru problemele sărăciei extreme și drepturile omului. În raportul său susține că doar existența unor programe de garantare a locurilor de muncă , cele prin care guvernele lumii ar garanta un loc de muncă pentru oricine dorește acest lucru și este în stare să muncească poate fi răspunsul adecvat deoarece, susține el, „este limpede că domeniul pieței muncii trebuie regândit datorită condițiilor mizere și a plății reduse de care au parte majoritatea celor care muncesc la ora actuală în lume în paralel cu pierderea unor locuri de muncă pe la care ne așteptăm din cauza introducerii Inteligenței Artificiale...Nu mai este suficient ca guvernele să încerce în principal să creeze condiții mai bune de muncă...în loc de asta, ar trebui să garanteze locuri de muncă sigure și folositoare și un venit care să asigure existența cotidiană pentru oricine dorește acest lucru”.

Nu este o soluție nouă. Este i constatare a încetării mirajului statului-providență bazat pe creșterea economică subsecventă existenței soluției miraculoase a pieței libere, totalmente libere și cu un minimum de reglementare. Piața liberă se înfundă acum în paradoxul creat de speranța pe care a alimentat-o, visul că va exista doar o creștere economică uniformă și, prin căderea comunismului, depășirea condițiilor generatoare de crize economic. Din păcate pentru civilizația umană, nu a fost să fie așa și asta semnalizează intrarea în recesiune a piețelor, cu consecințele firești pe piețele globale ale muncii. Aveți aici raportul pe 2023 al Organizației Internaționale a Muncii care arată că problema existentă acum este reprezentată de cei 205 milioane de șomeri și cei 265 milioane care ar vrea să muncească dar nu pot să se angajeze din cauza unor circumstanțe independente de voința lor, pe primul loc fiind lipsa de grădinițe și de case de bătrâni, deplasând această sarcină asupra unui membru al familiei blocat în sistemul străvechi al îngrijirii domestice.

„Raportorul  special pentru drepturile omului și sărăcia extremă explică modul în care instituirea unei garanții a locului de muncă în virtutea căreia Statul  ar acționa ca angajator în ultimă instanță, poate contribui la deplina realizare a dreptului la muncă, transformând acest obiectiv strategic într-un drept recunoscut prin lege. Garanția locului de muncă vizează remedierea situației paradoxale în care șomajul structural și folosirea redusă a capacității de muncă coexistă cu nevoi sociale importante și nesatisfăcute, căci nici Statul și nici piața muncii nu furnizează în acest moment bunurile colective necesare la trecerea la o economie verde și la dezvoltarea economiei serviciilor personale...Pentru mult prea mult timp angajatorii au avut ultimul cuvânt, știind că angajații vor alege mai degrabă slujbe prost plătite și nesigure decât să fie concediați”

O discuție care pune jaloanele unei soluții dar nu garantează  nicidecum că guvernele vor dori să iasă din logica actuală a cheltuielilor prioritare pentru înarmare. Rămân descoperite, din ce în ce mai dramatic, domenii vitale precum sănătatea, învățământul și cercetarea pentru dezvoltare. Un raport ca acesta ar trebui să pună pe gânduri responsabilii politici, fie și numai pentru că spune că marile probleme pe piețele muncii de-abia se deschid deoarece – priviți la cazul României – forța de muncă națională tânără și educată ne părăsește cu entuziasm ca rezultat vizibil al succesului „României educate”, locul ei fiind asigurat din import, fără condiții de calitate și experiență.

Nu știu dacă această soluție a garanției universale asupra locului de muncă este viabilă dar, oricum, este urgent să fie făcut căci revolta sărăciei poate exploda și, după aceea, nimeni  nu mai garantează nimic.