Astenia „tigrului“ dă frisoane leului

Asta ne mai lipsea: o sincopă în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care nu banii FMI ne ajută, ci stabilitatea dată de această relaţie.

România este percepută ca „tigrul Estului“ pentru că are o creştere economică mai agilă decât colegele din regiune, dar să recunoaştem că această performanţă este datorată doar rezultatelor vremelnic-bune din agricultură şi în special menţinerii sub control a cursului leului şi a inflaţiei.

În condiţiile în care consumul – care reprezintă cel puţin două treimi din PIB – se zbate în jurul lui zero, iar motoarele economiei abia rulează la ralanti, toată lumea se miră cum ansamblul general avansează cu cel puţin 2%.

Industria, construcţiile şi serviciile consumă cu aproape 10% mai puţină energie, şoferii consumă cu 5% mai puţin carburant, populaţia cumpără cu 0,5% mai puţine alimente şi mărfuri nealimentare şi totuşi economia va creşte în acest an cu – se estimează – 2,2%.

Singura explicaţie pentru acest paradox este stabilitatea leului şi a preţurilor. N-avem salarii mai mari, dar măcar preţurile nu cresc accelerat; găsim ultimele resurse pentru a ne plăti ratele, dar măcar ştim că le plătim la aceeaşi cotaţie, în euro, ca astă-vară sau astă-primăvară; firmele nu stau tocmai bine cu banii, dar cel puţin ştiu că pot face plăţile urgente, cam aceleaşi pe care le făceau lunile trecute.
E încă bine câtă vreme leul şi preţurile se menţin stabile.

Dar iată că „tigrul“ nostru are un fel de astenie şi dă semne că vrea să scuture lesa în care-l ţin FMI şi UE. L-au cuprins ameţeli care au început deja să se vadă pe cadranele investitorilor străini, iar reacţia acestora este promptă: România e văzută ca fiind mai riscantă (din cauza sincopei în relaţia cu protectorul său, FMI), astfel că miza pe leu slăbeşte şi cursul valutar începe s-o ia, deocamdată uşor, la vale.

Astenia „tigrului“ dă frisoane leului şi nimeni nu poate anticipa ce va fi la sfârşitul acestui scenariu. Poate că avem de-a face doar cu un impact limitat, aşa cum cred economiştii-şefi ai băncilor comerciale, dar – având în vedere importanţa stabilităţii cursului pentru o economie ca a României – am putea să ne aşteptăm şi la efecte mai puţin plăcute.

De exemplu slăbirea leului, care ar fi, pentru cei mai mulţi dintre noi, slăbirea apărării faţă de pericolele din jungla financiară în care trăim.

Pentru cei care cred că o astfel de aşteptare este prea pesimistă, am şi eu o întrebare: de ce, după ce chinezii veniţi la Bucureşti au parafat investiţii de cel puţin 5-6 miliarde de euro în ţara noastră, România nu şi-a îmbunătăţit imaginea pe pieţele externe aşa cum şi-o strică zilele acestea prin simpla întârziere a unei etape din negocierile cu FMI?

Câtă vreme pe „tigrul“ nostru l-a apucat astenia, pe fondul vorbăriei interminabile din politică şi al tăcerii suspecte din economie, va trebui să avem grijă de sănătatea leului, pentru că frisoanele lui pot contamina toate portofelele.