Așa va arăta „Noua Europă”? Bucuria lui Vladimir Putin

Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat că „el și Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, vor schimba Europa” explicând pe larg, într-un interviu pentru La Stampa, cum Europa ar trebui să revină la sistemul statelor puternice deoarece „nu cred într-un super-stat cu 27 de State Membre. Vrem o întoarcere la o uniune a țărilor suverane”.

Foarte interesant, oferind argumente pentru viitoarele polemici electorale în care se va angaja dreapta conservatoare din diverse state europene, Maorawiecki a spus foarte clar că Polonia și Italia „s-au săturat de birocrația europeană” și, în consecință, vor forma o „alianță informală” pentru a promova de acum înainte ceea ce a numit „Renașterea Uniunii Europene”.

În fine, două națiuni importante și cu relevanță în jocul marilor decizii importante, au ieșit să spună că va exista realmente o alianță, fie ea și informală care să ducă mult mai departe spiritul odinioară existent și acum destul de disipat care a animat „Grupul Vișegrad” și care să înceapă construcția unei noi Europe care să se bazeze pe statele-națiune care să înlocuiască „super-statul european” și astfel, ne asigură primul ministru polonez, „vrem să reînnoim Europa prin reîntoarcerea la principiile ei fondatoare”.

Desigur, argumentul polonez acuză în primul rând birocrația de la Bruxelles, dar, de fapt, lovitura este mai profundă și vizează întreg sistemul de putere și cel decizional din Uniune Europeană deoarece, afirmă el, „Europa se află acum în momentul în care are de ales între solidaritatea autentică între state egale sau celălalt model, al super-statal, în care „deciziile sunt luate în câteva capitale, fără a ține cont de celelalte țări”.

Poziție cu care omologul și aliatul italian nu poate fi decât de acord, amintind acum de recentele declarații ale doamnei Meloni care acuza faptul că deciziile luate de Franța și Germania au o pondere cu mult mai mare decât pozițiile celorlalte State Membre, asta în ciuda faptului că, cel puțin în principiu, conform Tratelor, toate ar trebui să aibă exact aceeași putere de influență în organismele de la Bruxelles.

„Plătim deja un preț ridicat în special pentru greșelile politice ale Germaniei și dacă guvernul de la Berlin chiar ar fi decis totul, atunci prețul la gaze ar fi fost și mai ridicat”, spus Meloni, criticând sever linia politică adoptată de Germania și presiunile exercitate pentru adoptarea măsurilor privind adoptarea rapidă a „energiei verde”.

Ce este cu adevărat nou este faptul că cei doi prim-miniștri fac acum front comun pentru a pune presiune pe Macron și Scholz ca guvernele lor să NU mai pledeze pentru oportunitatea desființării atât de contestatei reguli a unanimității la nivelul marilor decizii în instituțiile europene. Dacă Franța și Germania susțin că această regulă a unanimității este o frână reală în calea sistemului de normalitate în luarea deciziilor (am văzut și noi ce înseamnă asta, prin votul Austriei care a blocat intrarea României în Schengen), Italia și Polonia susțin poziția contrară. Argumentul prim-ministrului polonez este că „fie există regula unanimității, fie avem o tiranie a celor puternici” adăugând și că, în cazul în care regula unanimității va fi eliminată „atunci este credibil că va exista un nou val de ieșiri ale unor țări din UE”.

Dacă s-a ajuns la una asemenea nivel de mesaj public, asta înseamnă că, în profunzime, lucrurile sunt chiar foarte grave tocmai pentru disensiunile încep să nu mai fie pe subiecte minore sau posibil de negociat ci, iată, ating punctul central al structurii decizionale a UE și , în consecință, se face vorbire în mod deschis despre amenințarea cu părăsirea UE de una sau mai multe țări membre.

Este acesta (sau ar trebui să fie) și un subiect în atenția politicienilor noștri? Mă tem că, așa cum stau lucrurile, nu vom afla niciodată. Din punctul meu de vedere, primul care se bucură auzind toate astea e Putin care vede că în UE este introdus sâmburele amar al discordiei și spiritul auto-distrugerii. Cum a mai fost odată, tot prin aprinderea până la explozie a ambițiilor naționaliste... State-națiune? Desigur, o temă interesantă dar cine spune care este harta reală a acestora în viitoarea Europă? Statele de acum sau, respectând regulile democrației absolute, TOATE statele care se pot naște după revendicările de independență ale celor care spun și acum că merită o existență statală independentă? Această „Europă a națiunilor” va fi atunci precedată de violente prefaceri, inclusiv pe calea conflictelor armate, tocmai pentru rearanjarea hărților.

Aveți aici proiecte de unde se poate alege coșmarul dorit:

Acesta...

Sau acesta:

Aș zice să fim atenți la ce ne dorim, inclusiv la speranțele privind „Europa statelor-națiune” deoarece nu numai visele se pot îndeplini, ci și coșmarurile.