Articolul 50, ancora de negociere a Marii Britanii cu Uniunea Europeană!

A trecut o săptămână de la Brexit şi declaraţiile oficialilor europeni rămân ferme. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, au insistat, imediat după referendum, ca negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să înceapă cât de repede posibil.

De ce? Pentru că vor să protejeze, cu orice preţ, zona euro şi proiectul comunitar per ansamblu, incertitudinea generată de Regatul Unit devenind o carie pentru Europa, precum şi datorită faptului că liderii europeni au realizat că articolul 50 devine o ancoră de negociere a Marii Britanii cu Uniunea Europeană!

Brexitul a trecut, dar conservatorii nu-şi asumă ieşirea din Uniunea Europeană.

Această strategie de negociere a mai devenit şi mai predictibilă, după ce marţi, David Cameron a afirmat, la summit-ul european de la Bruxelles, că nu regretă că a organizat referendumul, însă nici nu-şi asumă să activeze articolul 50, premierul britanic, mai completând că o reformă a regulilor de liberă circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană reprezintă „cheia” relaţiilor dintre Marea Britanie şi continent.

În aceeaşi notă, într-un editorial apărut luni, în Daily Telegraph, liderul taberei Brexit, fostul primar al Londrei, Boris Johnson, şi-a îndulcit substanţial retorica, asigurând că ieşirea din Uniunea Europeană trebuie să se facă „fără grabă” şi a cerut susţinătorilor Brexit să „construiască punţi” cu cei care au votat să rămână în spaţiul comunitar. Surprinzător, nu?

Acest balet diplomatic al conservatorilor britanici, aminteşte de Margaret Thatcher cu a sa „give me my money back!” aruncată liderilor europeni, baroneasa eurosecptică, dar care totuşi era o susţinătoare a pieţei unice europene, Thatcher semnând, în 1986, tratatul care a dat naştere Uniunii Europene politice.

Scoţia, Irlanda de Nord, Gibraltar şi Londra nu acceptă rezultatul referendumului.

Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a declarat categoric că doreşte să rămână în UE, cu riscul unei rupturi de Anglia şi negociază separat de Londra cu Jean-Claude Juncker, pentru a discuta despre rezultatul referendumului şi posibilitatea ca Scoţia să rămână în Uniunea Europeană.

În contexul în care Irlanda de Nord, mai exact tabăra catolică, este cu un ochi spre Irlanda şi cu unul spre Uniunea Europeană, deloc interesată de restul Marii Britanii, locuitorii Gibraltarului sunt înfricoşaţi de ideea izolării de Europa, iar locuitorii Londrei, sunt în mare parte, extrem de nemulţumiţi de rezultatul referendumului, proaspătul edil al metropolei, „imigrantul” Sadiq Khan cerând mai multă autonomie pentru a putea face faţă incertitudinii economice generate de votul favorabil ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, toate strategiile Angliei duc spre un punct comun, o tergiversare a activării articolului 50, de ieşire din Uniunea Europeană.

Articolul 50 rămâne un subiect de ocolit pentru ambele părţi. Nici Parisul, nici Berlinul, nu doresc ieşirea Londrei din Uniune!

Indiferent de declaraţiile politice îndrăzneţe ale liderilor politici europeni, nici un lider european continental nu-şi doreşte, cu adevărat ieşirea Regatului Unit din Uniune.

Pentru francezi, ieşirea britanicilor înseamnă, în primul rând, dispariţia unei contragreutăţi la influenţa Germaniei în deciziile comunitare şi atenţie, pericolul unui Frexit, deoarece Frontul Naţional a cerut imediat după Brexit organizarea unui referendum privind apartenenţa Franţei la Uniunea Europeană!

Apoi, pentru Berlin, cea mai serioasă problemă este că prin ieşirea Angliei, Uniunea Europeană rămâne fără un membru care promovează liberul schimb şi politicile pro-piaţă, în faţa tendinţelor protecţioniste ale Franţei. Echilibru politic al Uniunii Europene  se va deplasa, în acest context, spre ţările protecţioniste din sudul Europei: Franţa, Italia şi Spania.

Pentru alte două puteri economice europene, Italia şi Olanda, Brexit înseamnă ascendeţa partidului italian de extremă-dreaptă, Liga Nordului, condus de Matteo Salvini, şi a Partidului Libertăţii, condus de Geert Wilders, un partid anti-imigraţie, ambele cerând ieşirea Italiei şi Olandei din Uniunea Europeană, pe model englez.

Cireaşa de pe tort a acestui status quo incert este oferită chiar de cancelarul german, Angela Merkel, care a precizat foarte clar că discuţiile despre Brexit nu vor începe decât după invocarea articolului 50.

Prin urmare, Uniunea Europeană joacă un joc de popa prostul cu ieşirea Angliei din spaţiul comunitar, iar tabăra „Leave” pregăteşte o ieşire extrem de lentă din Uniunea Europeană, de frica curentului separatist venit din ţările Regatului Unit. Iată, dragi prieteni, cum pentru britanici articolul 50 devine doar o ancoră de negociere a Marii Britanii cu Uniunea Europeană!