Arhiepiscopul ortodox al Tomisului zădărniceşte combaterea coronavirusului punând în pericol viaţa oamenilor
0În urmă cu o săptămână, Ministerul de Interne a anunţat deschiderea unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de comunicare sau răspândire de informaţii false şi de zădărnicire a combaterii bolii, după ce un poliţist (în rezervă) a fost depistat cu coronavirus.
Poliţistul a fost internat la Spitalul Dr. Dimitrie Gerota care, din cauza contaminării personalului medical, se află în carantină. Persoanele care intraseră în contact cu pacientul au fost izolate sau trimise în carantină (din informaţiile prezentate în mass media a rezultat că a oferit mărţişoare la peste 100 de colege) – peste 30 de persoane au fost infectate în mod direct (printre care un medic, managerul spitalui, o asistentă de la Spitalul Marie Curie şi membrii familiei), iar numărul celor cu care a avut contact direct depăşeşte 120.
În data de 30.01.2020 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat stare de urgenţă pentru sănătatea publică la nivel internaţional din cauza epidemiei de coronavirus, iar în data de 11.03.2020, a caracterizat noul tip de coronavirus, Covid-19, drept pandemie (epidemie globală).
În cadrul unei video conferinţe de presă, organizată la Geneva, Tedros Adhanom Ghebreyesus, preşedintele OMS, a cerut ţărilor să "depisteze, să izoleze, să testeze şi să trateze fiecare caz" şi a declarat că "Europa este în prezent epicentrul pandemiei de Covid-19". Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană (UE), în urma unei consultări în cadrul unei videoconferinţe, au dispus măsuri urgente pentru combaterea răspândirii acestui virus. "Am decis să acţionăm împrenă. Şi anume rapid. Colaborarea este ţelul nostru", a declarat Charles Michel, preşedintele Consiliului UE imediat după conferinţă şi a subliniat că trebuie frânată răspândirea virsului prin măsuri adecvate.
În urma decretului semnat de preşedintele României, Klaus Iohannis, în data de 16.03.2020, România a intrat în stare de urgenţă.
Cum se implică Biserica Ortodoxă Română (cultul cu cei mai mulţi mebri declaraţi la ultimul recensământ, în 2011) în combaterea răspândirii virusului Covid-19? Ce servicii, ce resurse pune BOR – beneficiară, la rândul ei, a unor uriaşe fonduri şi bunuri publice atât din domeniul şi bugetul publice ale statului, (uneori chiar din cel de rezervă), cât şi din cele locale -- la dispoziţia autorităţilor publice? Mai mult, respectă reprezentanţii BOR condiţiile impuse în această perioadă pentru combaterea răspândirii virusului Covid-19? Se implică BOR, ţinând cont de puternica influenţă pe care o are asupra unei largi categorii de persoane, în promovarea măsurilor de siguranţă şi de igienă? Ajută oamenii, mai ales pe cei vulnerabili? Este alături de ei?
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului, domnul Macedon (Teodosie) Petrescu, în plină pandemie cu Covid-19, a oficiat personal ritualul prin care sute de persoane au folosit aceeaşi lingură pentru a primi alcool din acelaşi vas, după care erau şterse la gură cu acelaşi prosop, contribuind în mod direct la răspândirea virusului, zădărnicind prevenirea sau combaterea transmiterii acestuia şi punând în pericol viaţa acelor oameni şi a celor cu care aceştia vor intra în contact. Nici arhiepiscopul Tomislului şi nici cei 10 preoţi care îl asistau nu purtau măşti de protecţie. Fapta este sancţionată ca infracţiune prin prevederile Codului penal şi este pedepsită cu închisoarea, sau cu amendă penală. Patriarhia BOR nu a emis un comunicat prin care să condamne faptele inumane şi ilegale ale reprezentanţului acesteia, însă purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu – cel care i-a numit „muiengişti” pe protestatarii din Piaţa Victoriei din august 2019 -- a declarat că „cei care sunt în temeri, au dubii sau conştiinţa neliniştită în ce priveşte venirea la sfânta împărtăşanie (...) cei care au această problemă să meargă să vorbească cu duhovnicii şi lucrurile se vor rezolva de la caz la caz". Pe site-ul agenţiei de ştiri a Patriarhiei BOR găsim că „nu este îngăduit să se folosească atâtea linguriţe câţi credincioşi sunt de împărtăşit sau dezinfectarea şi refolosirea lor şi nici linguriţe particulare sau personale, aceasta fiind o dovadă de necredinţă”.
După ce Traian Bebeceanu, şeful de cabinet al ministrului de Interne a făcut un apel public solicitând preoţilor să folosească lingurinţe de unică folosinţă la ritualul de împărtăşre, în data de 27.02.2020 BOR a transmis un comunicat prin care a precizat că „persoanele care au teamă de îmbolnăvire prin împărtăşirea cu linguriţa comună pot cere preotului, în mod excepţional, împartaşirea din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care poate fi oferită într-o linguriţă adusă de acasă şi folosita exclusiv in acest scop, de o singură persoană”. Măsura sugerată de BOR era una de excepţie, viza doar anumite categorii de persoane, însă nici pentru aceste persoane nu era garantată eficacitatea în ce priveşte siguranţa publică. Nu se putea proba că linguriţa adusă de acasă nu mai fusese folosită şi, în plus, este de aşteptat ca în cazurile menţionate de BOR unele persoane să aibă nevoie să ducă de mai mult de o dată lingura la gură (şi apoi să fie din nou dusă în vasul cu alcool, ceea ce nu mai prezenta o siguranţă pentru următoarele persoane).
Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă va sesiza organele de cercetare penală cu referire la faptele săvârşite de arhiepiscopul Tomisului şi va solicita autorităţilor publice competente să dispună, de urgenţă, interzicerea unor astfel de ritualuri – care, probabil, se practică şi în alte biserici din România -- în perioada stării de urgenţă decretate de preşedintele României.