Apare perspectiva unui conflict multiplu în Orientul Mijlociu. Se vor implica „Fraţii Musulmani“ susţinuţi de Qatar şi Turcia?

Luni, Netanyahu a confirmat intenţia sa, ca etern nou prim-ministru, de a proclama preluarea unor teritorii din Cisiordania pentru a le integra în structura statului Israel, conform „Planului Trump de pace“. Reacţiile de îngrijorare curg, mai ales după ce Regele Iordaniei anunţase deja, foarte ferm, că acesta este un casus belli care poate duce la un conflict între ţara sa şi Israel.

Cu posibilitatea unei extinderi imediate, cea pentru care se pregăteşte de mai mult timp scena de desfăşurare în condiţiile dezechilibrului major din zona Orientului Apropiat, accentuat de retragerea americană din mai multe puncte-cheie, începând cu Afganistanul, apoi din Siria şi, mai nou, prin evacuarea unor baze importante deţinute în Irak.

Problema ce mai gravă este că, foarte rapid şi absolut unevitabil, un conflict de asemenea natură urmează să aibă potenţialul unei internaţionalizări aproape imediate şi cumplit de distrugătoare.

Nu vă gândiţi numai la implicările actorilor statali către care vor curge apeluri de ajutor fie în virtutea tratatelor reciproce de asistenţă militară, fie în numele solidarităţii arabe. Ca întotdeauna, întrebarea-cheie este cine anume va finanţa un asemenea efort de război, chestiune care implică responsabilităţi juridice şi urmări internaţionale de toate felurile. Asta deoarece, mai ales în acel spaţiu, regula imuabilă este cea a războiului cu raţiuni multiple, de la cele confesionale până la cele economice, fiecare nivel de implicare aducând în scenă, pentru început, actori instituţionali urmaţi apoi, cât se poate de curând, de intrarea în scenă a unor forţe dintre cele mai diverse şi cu apartenenţe multiple.

Ca să înţelegem ce poate urma în zonă, să ne amintim de ce se petrece acum îl Libia unde implicarea din ce în ce mai masivă a Turciei este dublată de finanţările din Qatar, permiţând aducerea contingentelor de mercenari care intră în lupă cu cei angajaţi de corporaţia Wagner ca principal contractor. Toată lumea pare să culeagă tot ce mai este în stare de funcţionare printre trupele de o parte şi alta a baricadei din Siria, dar şi din câteva ţări africane, cunoscute ca bastioane ale terorismului islamist.

Teama tutror este că declanşarea unui asemenea conflict ar avea ca urmare nu numai o destabilizare instantanee în regiunea Orientului Mijlociu (cu reanimarea tuturor grupărilor para-militare din ţările învecinate, ci ar putea să se întindă înspre Maghreb, adică înspre ţări ca Algeria, Maroc, Egipt în clipa în care organizaţia puternicăp şi ultra-influentă a Fraţilor Musulamani ar decide ca a veni momentul revenirii la luptă pentru a şterge urmările ultimului său mare eşec, adică fonfleul Primăverii Arabe.

Sigur că aici vorbim despre segmentul militar propriu-zis al unei operaţiuni de amploare dar, pe fond, asta este mai puţin important decât mesajul ideologic pe care-l poat transmite cei din "Fraţii Musulmani", foarte aproape, extrem de aproape de visul imperial imaginat pe "podul islamic" dintre marii lor susţinători, Turcia şi Qatar. Este vorba, ca de atâtea ori în istoria tragică a acestui spaţiu, despre cine şi cu ce mijloace de a se face ascultat, poate să-şi impună dominaţia, în orice caz suplinind sau chiar înlocuind organismele actuale de cooperare dintre statele islamice. Erdogan are o strategie clară, atât geopolitică dar şi ideologică, ecou al imperiului otoman, pe care o împinge acum din ce în ce mai departe favorizând orice acţiuni ce ar putea să-i slăbească pe adversarii săi din zonă, Egipt, arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Având ca aliat Qatar-ul care este singura ţară arabă care (alături de Somalia) nu a condamnat ofensiva turcă în Siria...şi, oricum, se află în relaţii deosebit de tensionate cu toate ţările arabe din regiune. "Arma supremă" a celor două ţări în încercarea lor de a-şi impune supremaţia nu este atât forţa militară proprie sau extraordinar de importanta lor localizare geografică, cât susţinerea pe care o asigură acestei organbizaţii a Fraţilor Musumani, spaima reală a tuturor monarhiilor din Golf şi, în orice caz, coşmarul tuturor ţărilor din Maghreb. Poate vă amintiţi că, după Revoluţia Arabă din Egipt, beneficiind de o susţinere puternică din partea lui Erdogan, în Egipt este ale ca preşedinte Mohamed Morsi, membru al Frăţiei...la fel, acum, Turcia îl susţine pe Fayez el-Sarraj, şeful guvernului de uniune naţională, un om căruia i-au jurat credinţă miliţiile organizate de Fraţii Musulmani din regiunea Misrata. Banii din Qatar finanţează proiecte ale organizaţiei "Fraţilor Musulmani" desfăşurate şi în Europa prin intermediul unor asociiaţii-satelit, aşa cum povestesc trei realizatori francezi, Christian Chesnot, Georges Malbrun şi Jerome Sesquin, autorii documentarului Qatar, guerrre d'influence en Europe difuzat pe canalul Arte la finele anului trecut.

Doi dintre realizatorii francezi publică şi o carte ce provoacă un scandal imediat prin dezvăluirile foarte precise asupra reţelei ce implantare a "Fraţilor Musulmani" în Europa prin intermediul unei foarte cunoscute asociaţii de binefacere, "Qatar Charity", organizaţie care "funcţionează sub conducerea mamei emirului Qatar-ului şi care construieşte moschei, şcoli şi instituţii islamice mai ales în Marea Britanie, Franţa, Germania, Elveţia, Italia şi Norvegia"...interesându-se din ce în ce mai îndeaproape de câteva ţări din Europa de Est.

Pe site-ul web intitulat European Eye on Radiclization", la începutul lunii aprilie , a apărut o foarte profesionist realizată fişă documentară (https://eeradicalization.com/fr/la-turquie-derdogan-et-les-freres-musulmans-en-afrique/) a mişcărilor clandestine finanţate prin intermediul Turciei în mai multe state africane (Sudan, Egipt, deloc întâmplător cele care sunt acum acuzate că furnizează mercenari în Libia şi care, extrem de uşor, ar putea alimenta din nou şi fronturi de luptă în Orientul Apropiat. Este o documentare făcute pe anumite surse deschise, acelea care au informaţii direct din surse militare (dar nu numai) şi, accesându-le, vedeţi uşor care este magnitudinea reţelelor.