Apărare şi industrie. România nu poate fi un actor regional relevant fără o armată modernă şi o industrie de securitate puternică (partea II)

New Strategy Center a realizat un document de politici publice în urma unei serii de dezbateri grupate sub titlul "Forumul Strategic pentru Apărare şi Industrie". Aceasta este a doua parte a documentului NSC ce analizează proiectele de achiziţie de tehnică militară, situaţia industriei naţionale de apărare şi oferă o serie de recomandări pentru dezvoltarea unui profil de ţară stabilă într-o regiune cu un potenţial de conflict ridicat.

New Strategy Center a demarat în septembrie 2015 o serie de dezbateri şi întâlniri grupate sub titlul Forumul Strategic  pentru Apărare şi Industrie, prin care am dorit crearea unei platforme de dialog între instituţii, între instituţii şi mediul privat, precum şi pentru identificarea de soluţii. În perioada septembrie 2015 – februarie 2016 New Strategy Center a organizat opt dezbateri şi întâlniri de lucru.

Am urmărit subiecte, precum proiectele de achiziţie de tehnică de luptă în urmatoarea decadă a Armatei României, necesitatea restructurării şi reorganizării industriei de apărare pentru a redeveni o ramură industrială strategică, posibilitatea întăririi parteneriatelor tehnologice între marile companii producătoare de armament din lume şi industria naţională de profil, relansarea producţiei interne de tehnică de luptă ca urmare a proiectelor strategice de înzestrare pe care Armata României urmează să le desfăşoare, relansarea exportului de armament şi ce fel de cooperarea inter-instituţională ar trebui să existe pentru a  se asigura succesul unei strategii viabile de export şi, nu în ultimul rând, întărirea parteneriatelor strategice pe care România le are in plan politic şi militar ca urmare a creşterii cooperării tehnologice şi industriale în domeniul apărării.

Avem nevoie de o coerenţă a politicilor publice în plan securitar, avem nevoie de strategii pe termen mediu şi lung, care să fie asumate de intreg spectrul politic şi să fie duse la bun sfârşit, indiferent de guvernele care se succed la putere. Pentru că dincolo de simpatiile politice, dincolo de stânga sau de dreapta, există România.

Prezent: armata şi industria naţională de profil în noul context de securitate

▪ Strategia de dezvoltare a industriei naţionale de securitate trebuie să ţină cont de faptul că piaţa căreia i se adresează este rezultatul unor cerinţe determinate de ameninţările probabile (hibride, asimetrice, cibernetice) şi de misiunile asumate la nivel NATO (componenta expediţionară, informaţii, avertizare timpurie). O caracteristică a pieţei de armament este competitivitatea impusă de cerinţele înalte. În plus, acest tip de piaţă este fluctuantă, depinzând de evoluţia tensiunilor şi conflictelor militare, dar are şi o puternică amprentă politică, cumpărarea de echipament militar fiind de multe ori asociată cu garanţii ale statului vânzător legate de securitatea naţională (ceea ce favorizează principalii actori militari mondiali). În particular în România, fluctuaţia comenzilor depinde şi de aspectele de ordin politic  intern (în 2007 – 2008 s-a considerat că decalajul de dezvoltare al României trebuie acoperit şi prin resursele care ar fi trebuit alocate armatei, de aceea au fost amânate programe, precum achiziţia de avioane multirol. Un alt exemplu este atitudinea Guvernului din timpul crizei economice ulterioare, ce a ,,muşcat” serios din bugetul apărării, militarii fiind consideraţi a reprezenta un factor mai mic de risc social şi politic).

▪ Ameninţările diversificate ale războiului de tip hibrid au efect asupra cerinţelor pentru industrie. NATO şi România trebuie să ia în considerare creşterea consistentă a forţei militare ruse la Marea Neagră, după anexarea ilegală a Crimeii. Până în 2025 Moscova intenţionează să construiască 30 de nave de luptă pentru flota Mării Negre, efortul financiar fiind preconizat la peste 2 miliarde USD. În Crimeea au fost dislocate forţe aeriene care testează capacitatea de reacţiei a statelor NATO tot mai des, au fost dislocate sisteme de rachete capabile să lovească ţinte din România, Bulgaria sau Turcia. Rusia creează o reţea de capabilităţi avansate tehnologic de tipul A2/AD (anti-access, area denial) care au drept scop blocarea accesului forţelor NATO în zona Mării Negre şi creşterea relevanţei militare ruse în estul Mediteranei. În contextul intervenţiei militare ruse în Siria, flota Mării Negre a căpătat o şi mai mare importanţă pentru operaţiunile din estul Mediteranei de susţinere a forţei expediţionare ruse. Obsesia seculară a Rusiei de a avea acces la mările calde este susţinută în prezent cu importante resurse de către Kremlin, infrastructura militară a Crimeii fiind vitală pentru susţinerea logistică a bazei de la Tartus, din Siria. Răspunsul la aceste evoluţii nu poate fi decât descurajarea credibilă, demonstrată prin capabilitatea de reacţie rapidă, precisă şi aproape de 100% letală la ameninţările intempestive fie hibride, fie convenţionale, dar „deghizate” în atacuri asimetrice sau cibernetice.

▪ Ţinând cont de probabilitatea şi tipul ameninţărilor anticipate, precum şi de capacitatea aliaţilor de a disloca primele trupe, ar trebuie să aibă prioritate programele care privesc reacţia la atacuri intempestive, rapide, din aer şi de pe mare (ex. submarine), hibride, teroriste şi provocările convenţionale (este puţin probabil să existe atacuri convenţionale propriu-zise care ar putea degenera într-un conflict de amploare, dar există deja provocări convenţionale la care o reacţie promptă va produce descurajare). Atacurile terestre necesită timp lung de pregătire/dislocare, sunt detectabile şi deci predictibile, oferind aliaţilor timpul de reacţie. În plus, în cadrul iniţiativei de reasigurare, trupe terestre din statele NATO vor fi dislocate în România. Deci apărarea şi, implicit, industria trebuie sa se concentreze pe cea mai probabilă ameninţare şi pe acele cerinţe NATO privind suportul necesar în regiune. Ţinând cont de aceste noi provocări, Armata României începe să-şi planifice achiziţiile pornind de la realitatea că ,,apărarea începe acasă”. În cadrul NATO, în actualul context de securitate regional, România devine extrem de relevantă prin poziţionarea sa ca avanpost de observaţie (senzori de detecţie şi averizare timpurie, culegere de informaţii), avanpost logistic (interoperabilitate cu trupele şi echipamentele NATO) şi de apărare timpurie (sisteme de reacţie capabile să anihileze atacurile hibride, asimetrice, cibernetice).

Viitor: ce este de făcut?

În plan legislativ

▪  Transpunerea acordului politic încheiat în ianuarie 2015 într-o lege care să reflecte imperativul alocării bugetare de 2% din PIB pentru Apărare, pentru a întări suplimentar angajamentul politic asumat, lege iniţiată fie de Guvern, fie la nivel parlamentar, ca expresie a consensului politic.

▪ Selectarea de către MApN a programelor militare naţionale care definesc interesul esenţial de securitate printr-o lege asumată de partidele politice (consecinţă directă a acordului politic de alocare bugetară de 2% din PIB pentru Apărare), aducând implicit comenzile în industria naţională.

▪ Evaluarea de către Secretariatul CSAT, în colaborare cu Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Consiliul Legislativ, a actualului cadru legislativ pentru eliminarea prevederilor învechite, contrarii sau a paralelismelor,

▪ Adoptarea de către Guvern a criteriului ,,tehnico-economic” ca modalitate de evaluare în achiziţiile pentru sistemul naţional de securitate şi renunţarea la cel actual al ,,preţului celui mai scăzut”. (Tehnica de luptă trebuie să aibă un ciclu de viaţă lung, să răspundă în mod real cerinţelor de exploatare, mentenanţă şi interoperabilitate. Achiziţia unor capabilităţi mai ieftine, dar cu o durată de exploatare mai mică sau la care se face rabat la calitate, duce pe termen mediu şi lung la costuri mult mai mari, deoarece ieşirea mai rapidă din uz creează o vulnerabilitate apărării naţionale şi impune o nouă alocare bugetară).

▪  Adoptarea legii privind industria naţională de securitate, care să permită dezvoltarea acestui domeniu şi să determine şi o reîntoarcere a investiţiilor militare în economie. (Există un proiect de lege elaborat de Ministerul Economiei după doi ani de consultări, dar şi o iniţiativă legislativă a unor parlamentari, cea mai eficientă cale fiind contopirea celor doua proiecte, în cazul în care se urmăreşte adoptarea unei asemenea legi în Parlament până la sfârşitul anului. Trebuie să se ţină cont că din cauza celor două rânduri de alegeri, locale şi parlamentare, activitatea propriu-zisă a Parlamentului va fi mult redusă).

▪  Modificarea legii 346 de organizare şi funcţionare a MApN care să determine reformarea sistemului de organizare şi funcţionare a MApN şi tranziţia Statului Major General către Statul Major al Apărării prin concentrarea organelor centrale de comandă, reducerea numărului nivelurilor ierarhice, reducerea birocraţiei, reducerea duplicării funcţiunilor/structurilor care au responsabilităţi similare şi reducerea timpului alocat ciclului decizional în favoarea celui alocat execuţiei.

▪ Iniţierea de către Guvern a legii de planificare şi finanţare multianuală a achiziţiilor în apărare, justificată de costurile ridicate şi durata mare de utilizare a majorităţii echipamentelor militare.

▪ Reanalizarea la nivelul Ministerului Economiei a Strategiei Industriei Naţionale de Securitate, document avizat printr-o hotărâre a CSAT în şedinţa din 17.12.2013 şi aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.1157/23.12.2013. Documentul are o abordare multidisciplinară şi integrată, acoperind o gamă largă de domenii, pornind de la nevoile estimate pe următorii 10 ani a tuturor structurilor din domeniul securităţii naţionale precum şi de la alocările financiare multianuale pe aceeaşi perioadă de timp, incluzând o perspectivă până în anul 2050. Trebuie însă desecretizat, în acest moment având nivelul ,,secret de serviciu”, pentru a fi pus în dezbatere într-un cadru mai larg. În plus, strategia trebuie să aibă în vedere noile cerinţe formulate de Armată, ca urmare a deteriorării climatului de securitate în regiune după anexarea Crimeii, precum şi creşterea nivelului de alocare bugetară pentru achiziţiile militare, fapt ce trebuie să aibă efecte şi asupra implicării industriei naţionale de profil, de stat şi private, în marile programe de înzestrare ale MApN.

Politica de achiziţii

▪  Adoptarea la nivelul CSAT a unei decizii clare care să prevadă capabilităţile militare ce urmează a fi finanţate de la bugetul de stat până în 2027, programele pentru care se va invoca interesul naţional de securitate şi demararea de negocieri cu statele cu care România va încheia acorduri tip ,,Guvern-Guvern” care să dea mai multă substanţă laturii economice a relaţiilor bilaterale şi o mai mare consistenţă parteneriatelor politico-militare. Comerţul şi industria de armament beneficiază de un lobby puternic din partea propriilor guverne, de aceea este de dorit să existe predictibilitate şi o relativ echilibrată distribuire a achiziţiilor în domeniul securităţii. Se va asigura astfel cooperarea tehnologică bilaterală pe bază de consorţii mixte atât pentru dezvoltarea de produse specifice în România, cât şi pentru integrarea, într-o proporţie cât mai mare, a fabricării produselor şi asigurarea mentenanţei în România.

▪  Achiziţii sincronizate între instituţiile din domeniul securităţii naţionale pentru produse ce impun cheltuieli multianuale, pentru asigurarea unui grad mai mare de interoperabilitate şi pentru a se obţine condiţii de achiziţie mai bune pentru stat.

▪  Impunerea unei cote minime din bugetul apărării (minim 25%) dedicate cheltuielilor de înzestrare.

▪  Apariţia unor resurse importante pentru înzestrarea Armatei şi predictibilitatea acordării acestora în decada 2017 - 2027 fac imperios necesară demararea de proiecte de anvergură care să implice industria naţională de securitate, atât cea de stat cât şi cea privată, şi care să deschidă calea relansării producţiei naţionale de armament ce înglobează înaltă tehnologie cu valoare adăugată mare. Acest fapt nu poate fi făcut în absenţa cooperării cu companii internaţionale cu experienţă în domeniu, decise să dezvolte produse în Romania în baza unor comenzi ferme. Un asemenea proiect este cel de dotare a Armatei României cu vehicule blindate 8X8, precum şi cu vehicule uşor blindate şi neblindate 4X4, necesarul fiind estimat la circa 3000 de bucăţi. În plus, un asemenea proiect ar permite şi dezvoltarea capabilităţilor de transport, reprezentate de platforme si camioane. Ar fi primul proiect de anvergură derulat in ultimii 25 de ani, cu efecte considerabile în plan economic intern, dar şi cu un posibil potenţial ulterior de export ce ar putea da o şansă României să revină pe pieţe tradiţionale.

▪ Achiziţiile trebuie să se concentreze pe produse care să nu pună ulterior probleme de interoperabilitate, de mentenanţă şi care să aibă un ciclu de viaţă consistent. Întocmirea Documentului cu Cerinţe Operaţionale (DCO) şi a Specificaţiei tehnice de Achiziţii (STA) trebuie să aibă în vederea lipsa unor formulări ambigue sau a unor cerinţe iluzorii, care să crească nejustificat costul de achiziţie, aşa cum, din păcate, s-a mai întâmplat.

Iniţiative la nivel naţional

 ▪  Statul trebuie să aibă curajul să încheie procesul de evaluare şi privatizare a companiilor de stat din sectorul de securitate. Trebuie luată în calcul comasarea unor întreprinderi cu acelaşi profil, care pot trăi foarte bine şi fuzionând, singura care are de pierdut fiind componenta politică, puternic prezentă în consiliile de administraţie. În plus, România nu îşi poate permite să susţină companii la limita subzistenţei, doar din considerente preponderent electorale, când este nevoie de o creştere a eficienţei pe piaţa internă şi internaţională. În 2015, doar 5 companii din cele 15 ale ROMARM au avut o pondere relevantă la export: UM Cugir, FA Cugir, UM Sadu, U Carfil, UM Mija.

▪  După încheierea procesului de comasări şi privatizări, statul trebuie să-şi asume un nou management şi o politică reală de investiţii în companiile pe care trebuie să le păstreze. Producţia de pulberi şi muniţie trebuie modernizată şi dezvoltată, la fel şi cea a altor produse socotite indispensabile de către Armată în situaţii de criză. În opinia noastră, se impune trecerea întreprinderilor pe care statul le consideră imperios necesar a fi păstrate în coordonarea MApN, ţinând cont, în primul rând, că această instituţie este principalul beneficiar al industriei de securitate. În paralel cu această decizie, trebuie asumat faptul că banii obţinuţi în urma delaborării muniţiei expirate şi a vânzării metalului rezultat din excedentului de tehnică învechită vor fi direcţionaţi pentru următorul deceniu în modernizarea întreprinderilor de armament şi muniţie.

▪  În paralel cu trecerea companiilor de stat viabile producătoare de muniţie şi armament în coordonarea MApN, propunem eliminarea duplicării demersurilor de export. ROMARM şi ROMTEHNICA s-au concurat pe pieţe externe nu o dată, câştigătorul fiind un terţ străin. Existenţa ROMTEHNICA ca unic reprezentant al statului român în exportul de armament este justificată şi prin existenţa unei puternice reţele de ataşaţi militari care, familiarizaţi fiind cu problematica specifică şi având relaţia cu ministerul local al apărării în fişa postului, pot fi mult mai eficienţi în promovarea exportului românesc de armament. MApN trebuie, totodată, să evalueze deschiderea şi unor noi posturi de ataşaţi militari, în Africa şi Asia mai ales, pentru susţinerea exportului de tehnică specială.

▪  Investiţii majore în cercetare şi deschiderea cooperării între instituţiile din domeniul securităţii naţionale şi companiile de stat, pe de o parte, şi companiile private din România, pe de altă parte. Guvernul trebuie să-şi asume dezvoltarea unui Program naţional de cercetare - dezvoltare, în paralel cu modernizarea cadrului legislativ care să permită investiţii private în domeniul cercetării şi dezvoltării, având garanţia că rezultatul final, validat în cadrul testărilor, va conduce către proiecte naţionale finanţate de stat.

▪  Investiţii în capabilităţi cu dublă utilizare, atât militară, cât şi civilă. De exemplu, sistemele fără pilot (UAV) pot f folosite atât în scopuri militare, cât şi civile: obţinerea de informaţii în misiuni de salvare, monitorizarea frontierei pentru prevenirea migraţiei ilegale, monitorizarea zonelor predispuse la braconaj în Delta Dunării sau a celor unde se produc frecvent defrişări, monitorizarea traficului pe şosele, monitorizarea reţelelor Conpet, Transelectrica pentru diminuarea furturilor. S-ar crea astfel un sistem integrat de supraveghere, care ar putea fi partajat ca informaţii, dar şi costuri, între diverse instituţii (MApN, MAI, Ministerul Mediului, etc), contribuind substanţial la dezvoltarea producţiei de UAV în România.

▪  Adoptarea unei politici de impunere a standardelor tehnologice în toate activităţile de achiziţii, de fabricaţie şi de cercetare&dezvoltare; utilizarea standardelor tehnologice permite interoperabilitatea sistemelor, facilitează utilizarea duală militar/civil şi, nu în ultimul rând, scade semnificativ costurile de operare/înlocuire;

▪ În paralel cu dezvoltarea unor capabilităţi menite să contracareze cele de tipul A2/AD (anti-access, area denial) dezvoltate de Federaţia Rusă în bazinul Mării Negre, România are capacitatea umană să înceapă configurarea unei entităţi de apărare cibernetică, care să acţioneze ca răspuns la o agresiune cibernetică asupra infrastructurii critice naţionale sau de tip militar asupra teritoriului ţării. Costurile nu sunt atât de mari în comparaţie cu potenţialul de descurajare creat, o asemenea capabilitate putând fi finalizată în termen de 3-5 ani.

▪  MApN are capacitatea de a dezvolta un program de amploare şi la nivelul construcţiilor civile. În anul 2017, MApN poate începe construcţia unui număr important de locuinţe în cele mai importante garnizoane (estimarea noastră are în vedere între 2500 şi 6000 de locuinţe), fără un efort bugetar, doar folosind sumele din drepturile de chirie alocate celor care ar beneficia de aceste locuinţe pe perioada serviciului militar. În anul 2014 au beneficiat de compensaţii pentru chirie 21.276 de persoane, suma alocată fiind de 138,76 milioane lei, iar în 2015 bugetul MApN a folosit 149,39 milioane pentru compensarea chiriilor. Există mari operatori externi, cu experienţă în construcţii civile, care pot să se implice susţinând financiar un asemenea program de tip parteneriat public privat, inclusiv cu negocierea unui termen de graţie, statul plătind în perioada negociată cota de chirie care altfel ar fi alocat-o oricum aceloraşi angajaţi. Un asemenea program poate fi derulat şi la nivelul altor instituţii care plătesc sume consistente pentru compensarea chiriilor, cum ar fi MAI. La finalul perioadei, statul intră în posesia caselor/apartamentelor. Dincolo de avantajul de a nu folosi resurse bugetare suplimentare, un asemenea program poate contribui la dezvoltarea pieţei de construcţii din România, având un efect multiplicator în economie

Iniţiative în plan internaţional

▪  Participarea la programe cu alte state membre NATO, în cadrul unor iniţiative care să se încadreze în prevederile derogatorii ale art. 21 lit.c din OUG nr.114/2011 (Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică contractelor reglementate de normele procedurale specifice ale unei organizaţii internaţionale care efectuează achiziţii în propriile scopuri sau contractelor care trebuie acordate în conformitate cu normele respective).

▪  Participarea la programe cu alte state membre UE, în cadrul unor iniţiative bilaterale sau regionale care să se încadreze în prevederile derogatorii ale art. 22 lit.c din OUG nr.114/2011 (Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică contractelor atribuite în cadrul unui program de cooperare bazat pe cercetare şi dezvoltare la care participă doar state membre şi este desfăşurat în comun de cel puţin două state membre şi având drept obiectiv elaborarea unui produs nou şi, dacă este cazul, a fazelor ulterioare pentru întreaga durată sau a anumitor părţi ale ciclului de viaţă al acestui produs).

▪  România trebuie să ia decizia integrării într-un proiect multinaţional demarat la nivelul unor state NATO de dezvoltare a unei capabilităţi defensive, în acord cu nevoile de apărare a teritoriului naţional. Un asemenea program ar putea fi MEADS (Medium Extended Air Defence System), realizat în varianta pentru Germania de grupul european MBDA, ce cuprinde companiile Finmeccanica SpA, Airbus Group şi BAE Systems şi de compania americană Lockheed Martin. Sistemul va intra în dotarea armatei germane şi italiene, existând un dialog şi cu Olanda şi Polonia. Şi MApN a iniţiat discuţii exploratorii privind o posibilă participare la proiectul MEADS. Dincolo de avantajul de a fi parte la o iniţiativă ce înglobează înaltă tehnologie, atât europeană cât şi americană, şi care pune la dispoziţie o capabilitate robustă de descurajare, un asemenea program determină şi implicarea industriei naţionale, cu avantajele economice de rigoare, inclusiv participarea la exportul acestui sistem.

▪  Promovarea unei concepţii de tip Smart Defense la nivel regional, care să aibă drept scop dezvoltarea de capabilităţi ce pot avea piaţă regională. România poate fi promotoarea unei asemenea atitudini, pornind de la constatarea că oricum nu putem avea un sistem autarhic care să producă tot ce avem nevoie. Într-o zonă unde orgoliile naţionale exacerbate şi naţionalismul sunt în creştere, inclusiv printre unele state NATO, o asemenea atitudine a României ar întări profilul ţării de partener serios şi credibil. Putem demara dezvoltarea unor capabilităţi navale sau de supraveghere radar, operate în comun cu Bulgaria sau putem propune dezvoltarea de programe în comun cu Polonia, Croaţia, Muntenegru în domeniul cyber.