Amintiri fulgurante și surprizele unei biografii controversate

0
0

1.

O bucată de turtă coaptă în gura unei sobe din Râmnicu Vâlcea, prima întâlnire cu Amedeo Nazarri.

Prin clasa a doua sau a treia de liceu, m-am îndrăgostit de o colegă de la Liceul de fete din Râmnicu Vâlcea și am copt împreună o turtă în gura  sobei din camera închiriată de la o familie de evrei, proprietari ai exploatării brazilor din munții Vâlcii, „Carpatina”.

Cu bucata de turtă caldă, ținându-ne de mână, am intrat în cinematograful înghețat al orașului și, mușcând din turtă, am văzut pentru prima dată un film cu Amedeo Nazzari și Alida Valli, vestiți în toată Europa acelor ani.

Atunci nici în vis nu aș fi visat că, odată și odată, mă voi întâlni cu eroul, fascinant pentru noi, Amedeo Nazzari.

Și iată că biografia mea nonagenară și controversată m-a făcut după decenii și decenii întregi să mă întâlnesc cu acest erou al adolescenței mele, de la egal la egal, în juriul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Internațional de Televiziune de la Monte Carlo. Dar mai mult, eu eram nu numai membru al juriului, dar și vicepreședintele juriului care-l avea ca președinte pe celebrul Robert Stack, din serialul în vogă Incoruptibilii, cel care era prieten cu prințesa Grace de Monaco.

Elevul îndrăgostit, venit de la Slătioara la liceu la Râmnicu Vâlcea, era acum umăr la umăr cu Amedeo Nazzari, încă frumos și încă bărbat cuceritor, dar foarte bătrân și obosit,  vegheat, singurul din juriu, de o soție foarte devotată și-mi amintesc cu emoție cum, la atâtea vizionări și voturi, eu îl îndrumam, aplecându-i sau ridicându-i mâna fiindcă nu rareori el greșea. De fiecare dată mă fulgera gândul că viața care bate filmul, cum se spune, mi-a îmbogățit amintirile cu această fantastică surpriză.

2.

Plutonierul gras și fluierul lui criminal

Deținuții politici din lagărul Mila 21, Medgidia, erau scoși după iluzoria masă de prânz dintr-o sală în care ne omoram pentru un colț de pâine sau pentru o lingură în plus din cazanul cu boabe de fasole, după acea masă, zic, eram scoși pe un câmp ca o poiană în pantă, deasupra Canalului Dunăre - Marea Neagră, în care săpasem cu târnăcopul și cu ranga și încărcasem cu lopata vagonetele cu pământul pietros, eram scoși – repet – la o oră obligatorie „de fugă” într-o roată păzită de soldați în termen, cu pistoale mitraliere și câini lupi, fugăriți de sunetele unui țignal cu care ne dirija ritmul alergării un plutonier gras cât un butoi, cu chipiul dat pe ceafă, și vestonul și centironul deschise până i se vedea sudoarea ca o apă.

Niciun ofițer, sublocotenent sau locotenent dintre aceia care ne păzeau și erau comandanții noștri de plutoane, nici comandantul lagărului, un maior, nu erau mai înfricoșători pentru noi ca acest plutonier.

Îmi mai amintesc că ritmul cu care ne sufla prin țignal ne făcea să simțim că ne vom da sufletul alergând orbește și vom cădea jos și vom muri. Și chiar ne doream să murim! Atunci, îl văd și acum, unul dintre deținuți și-a rupt cămașa în dreptul pieptului, s-a repezit spre un sergent dintre sentinele, și l-a implorat căzând în genunchi:

-         Împușcă-mă! Împușcă-mă!, a strigat el cu ultima suflare. 

-         Nu stric un glonț pe tine, nemernicule! Nu stric un glonț.

Nu bănuiam atunci, n-avea cum să-mi treacă prin minte, că peste multe decenii aveam să primesc o dedicație surprinzătoare pe un roman intitulat „Dulce ca mierea e glonțul patriei”.

Scriitorul era Petru Popescu, romancierul de 27 de ani, fiul prietenului meu – sigur, mai bătrân – cronicarul de teatru și publicistul Radu Popescu, cel cu care împărțeam gloria de a fi cei mai autoritari comentatori de teatru ai vremii.

Radu Popescu fusese căsătorit cu Nelly Cutava, actrița Teatrului Național, mama lui Petru Popescu și între tată și fiu, nu mai știu din ce întâmplare, se produsese o dramatică ruptură.

Dedicația surprinzătoare era ca și când un fiu s-ar adresa tatălui său.

Biografia mea, controversată și atât de lungă, mi-a fost îmbogățită și cu această surpriză.

Adaug așadar această pagină de blog de astăzi cărții Jurnalul unui personaj controversat, rememorări provocate de Vartan Arachelian.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite