Amen

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piesa „Îndoiala” se joacă la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila
Piesa „Îndoiala” se joacă la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

Până la un anume punct şi la o privire superficială, „Îndoiala”, piesa dramaturgului şi cineastului american John Patrick Shanley, poate părea un text oarecum anacronic.


Vorbeşte despre nişte fapte ce s-ar fi petrecut cândva prin anii 60 ai secolului trecut, într-o Americă încă traumatizată de asasinatul căruia i-a căzut victimă preşedintele J.F. Kennedy. O Americă teribil de intolerantă din punct de vedere rasial, deloc pregătită să îi vadă amestecaţi în aceeaşi sală de clasă pe elevii albi cu cei de culoare. O Americă încă şi mai puţin îngăduitoare atunci când vine vorba despre normele, cutumele şi rânduielile bisericeşti. Cu o Biserică ai cărei slujitori adoptă atitudini foarte drastice faţă de fraţii şi surorile lor ce cutează a se gândi, cu atât mai mult cu cei ce încearcă să pună în practică oarecare înnoiri şi sunt animaţi de elanuri reformatoare.

Mai că nu îţi vine să crezi, la aceeaşi privire superficială, că piesa aceasta a fost scrisă în 2005, că a obţinut un premiu Pullitzer, că s-a jucat cu imens succes pe Broadway acum doar zece ani, că se joacă astfel şi acum, că după ea s-a făcut un film în care a fost convinsă să joace Meryl Streep. Deşi rolurile pe care atât scrierea pentru scenă cât şi scenariul cinematografic derivat din ea sunt cum nu se poate mai generoase. Cu toate că ştii că America nu este peste tot la fel, că în unele dintre Statele ce o compun, legislaţia este încă cum nu se poate mai conservatoare, cum conservatori îi sunt şi mulţi dintre locuitori, ai putea avea impresia că Îndoiala vorbeşte despre lucruri demult revolute.

teatrul maria filotti indoiala

Nici vorbă despre aşa ceva. Scrierea are mai multe niveluri de semnificaţie şi abordează cu o măiestrie scriitoricească şi dramaturgică demne de toată stima mai multe probleme. Scrierea lui John Patrick Shanley nu este doar una despre intoleranţă şi refuz, ci şi una despre îndoială. În credinţă, în învăţăturile Bisericii, în oamenii acesteia, în propriul eu şi în raport cu propriile fapte. Iar tot mai frecventele dezvăluiri despre abuzurile comise asupra copiilor de oameni în sutană, abuzuri admise şi regretate public de Sfântul Scaun sporesc actualitatea scrierii. Şi îi asigură impactul şi într-o ţară preponderent ortodoxă, dar cu mulţi ierarhi deloc predispuşi la înnoire, aşa cum este România.

Tânărul, talentatul, inteligentul şi cultivatul regizor Eugen Gyemant a avut aşadar toate motivele din lume pentru a traduce piesa şi a dori să o monteze. Iar Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, aflat de un an şi jumătate, de când la conducerea sa a poposit teatrologul Lucian Sabados, în plin proces de revenire la forma artistică de invidiat pe care i-a asigurat-o fosta directoare Veronica Dobrin, toate motivele să şi-o dorească în repertoriu. Nu doar fiindcă Îndoiala e o piesă bună, o piesă bine scrisă, ci şi pentru că Teatrul dispune de actorii ce ar fi putut să îi asigure scrierii nu numai ce se cheamă o „distribuţie posibilă”, ci chiar o distribuţie ideală.

teatrul maria filotti indoiala

Liliana Ghiţă, actriţă cu experienţă, cu multe succese în palmares, familiarizată cu felurite stiluri de teatru, versată în teatrul clasic, dar şi în cel contemporan sau extrem contemporan are toate datele spre a o juca exemplar pe Sora Aloysius Beauvier. Emilian Oprea, actor tânăr, extrem de prezentabil, cu o ţinută scenică de invidiat, vedeta masculină a Teatrului brăilean, însă mult mai mult decât o vedetă locală, artist în toată legea, format, pe care –slavă Domnului!- l-a descoperit, în sfârşit!, cinematografia românească, înzestrat cu o voce caldă, frumos timbrată, e interpretul ideal pentru Părintele Brendan Flynn. Corina Moise, actriţă tânără, recent angajată la Teatrul „Maria Filotti” în urma unui concurs despre care mi s-a spus că a fost extrem de strâns, cu multe candidate redutabile, are ingenuitatea şi, evident, ştie să joace riguros şi penetrant cvasi-naivitatea sorei James. Ramona Gângă îşi face foarte bine datoria în rolul episodic Doamna Müller. Unde mai pui că deşi interpreta trebuie să joace o femeie de culoare, regizorul, convins de forţa sugestiei în teatru, nu a sulemenit-o inutil, fapt ce ar fi condamnat-o la un ridicol evident.

Regizorul Eugen Gyemant, în pofida tinereţii sale, ştie să lucreze cu actorii şi e foarte convingător în lucrul cu actriţele. Ştiu, am văzut aceasta cu ocazia spectacolulului Yom Kippur, montat de el la Teatrul de Nord din Satu Mare. Şi aici, în spectacolul cu Îndoiala, Eugen Gyemant pare să fi fost inspirat, riguros, exact. A cumpănit minuţios ponderea fiecărei secvenţe, i-a găsit spaţializările adecvate. L-a ajutat mult colaborarea cu scenografa Cristina Milea care semnează o scenografie frumoasă, realistă şi simbolică deopotrivă, bine valorată de light design şi de operatorii de lumini Mihai Andrei şi Enică Cociaş. Spectacolul se reţine datorită elaboratei însă nu şi calofilei retorici a imagini ce îl individualizează.

Cu toate acestea, am convingerea că nu am văzut Îndoiala în cea mai bună condiţie artistică. Ci într-o reprezentaţie deficitară la capitolul ritm şi, pe cale de consecinţă, lungită excesiv. Că trilurile din jocul şi din vocea Lilianei Ghiţă au fost prea numeroase. Şi că dicţia nu tocmai de invidiat (timbrul e una, dicţia e alta!) a lui Emilian Oprea i-a jucat actorului feste. Păcat.     

Teatrul „Maria Filotti” din Brăila –ÎNDOIALA de John Patrick Shanley;

Traducerea: Eugen Gyemant;

Regia: Eugen Gyemant;

Scenografia: Cristina Milea;

Cu: Liliana Ghiţă, Emilian Oprea, Corina Moise, Ramona Gângă şi copiii Dragu Sorin şi Caplea Nicolae Andrei;

Data reprezentaţiei: 1 februarie 2015

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite