Alertă în Mare Nostrum: s-a declanşat operaţiunea „EUNAVFOR Med“
0
Aşa cum vă anunţam ieri, azi se sfârşeşte o criză majoră. Cea a Greciei. Peste câteva ore, la prânz ora României, va începe reuniunea de urgenţă a Eurorup şi, de la ora 18, Summitul excepţional în prezenţa celor 19 şefi de state sau de guverne din zona euro.
În momentul în care scriu acest text, după semnalele trimise ieri de guvernul grec şi convorbirile din seara şi noaptea trecută între decidenţi politici de la Bruxelles şi primii politicieni greci care au început deja să sosească în capitala europeană, ştirile par să încline în favoarea unei soluţionări politice favorabile. Nimic nu este jucat, dar „există o bază bună de discuţii”, cum a precizat şeful de cabinet al lui Jean Claude Juncker.
Începe însă o nouă criză odată cu declanşarea începând cu azi dimineaţă a Operaţiunii „EUNAVFOR MED”, operaţiune militară (cea mai amplă din istoria UE) decisă de Consiliul European pe 18 mai 2015 sub denumirea „Operaţiune militară a Uniunii Europene în zona central-sudică a Mării Mediterane” în scopul „subminării modului în care acţioneză reţelele de introducere clandestină a persoanelor şi de trafic de persoane...realizată prin depunerea unor eforturi sistematice de a identifica, captura şi înlătura navele şi activele utilizate sau suspectate a fi utilizate de călăuze sau de traficanţi”.
Foarte important, pentru momentul actual şi în perspectiva a ceea ce va putea fi definiţia viitoarei mari crize însoţită de tensiuni majore din Mediterană şi mult departe de ţărmurile sale, este să amintim că, în acelaşi document, se precizează că operaţiunea militară urmează să se desfăşoare în trei faze succesive:
- într-o primă etapă (cea în care ne aflăm începând de azi) operaţiunea „Sprijină depistarea şi monitorizarea reţelelor de migranţi recurgând la colectarea de informaţii şi la acţiunile de patrulare în marea liberă, în conformitate cu dreptul internaţional”;
- într-o a doua etapă:
a. desfăşoară acţiuni de abordaj şi de percheziţionare la bord, sechestrează şi deviază, în marea liberă, nave asupra cărora planează suspiciuni că sunt folosite pentru introducerea clandestină de persoane (...);
b. în conformitate cu orice Rezoluţie aplicabilă a Consiliului de Securitate al ONU sau cu oricare acord al statului de coastă implicat, desfăşoară acţiuni de abordaj şi de percheziţionare la bord, sechestrează şi deviază în marea liberă sau în apele teritoriale şi interioare ale statului rspectiv, nave asupra cărora planează suspiciuni că sunt folosite pentru introducerea clandestină de persoane (..);
- într-o a treia etapă (...) ia măsurile care se impun împotriva unei nave şi a activelor sale conexe, inclusiv înlăturându-le sau făcându-le inutilizabile.
Statul major al Operaţiunii EUNAVFOR MED se va afla la Roma pe aeroportul militar Centocello şi se va afla sub conducerea contraamiralului Enrico Credendino. Alături de el, la comanda tactică a forţei navale şi celei aeriene va fi tot un italian, contraamiralul Anrea Gueglio care, până în acest moment, este comandatul celei de-a doua mari unităţi italiene cusituată la Tarente. Punctul său de comandă va fi de acum la bordul portavionului Cavour, nava-amiral a flotilei italiene.
Portavionul Cavour FOTO meretmarine.com
Finanţarea operaţiunii militare se face pe baza următorului principiu general valabil la nivelul UE şi NATO: fiecare stat este liber să se asocieze sau nu operaţiunii dar, din momentul acordului, fiecare stat urmează să suporte costul pe care-l implică funcţionarea navelor sau avioanelor şi plata personalului. Doar o anumită parte (de obicei, destul de redusă) a costurilor generale este asigurată din bugetul european, calculat pe baza unui sistem denumit ATHENA şi priveşte mai ales costurile dispozitivului de comandă, anumite cheltuieli ale Statului Major de operaţiuni (logistică, comunicaţii), dar totul în cadrul unei sume predefinite. În termenii deciziei Consiliului UE, suma de care va beneficia EUNAVFOR MED este de 11,82 milioane de euro în primul an. Toate statele membre vor contribui la aceste costuri comune după un calcul legat de PIB-ul respectiv (toate statele cu excepţia Danemarcei care, din momentul aderării, beneficiază de clauza de op-out în domeniul militar, deci nu participă nici la vot, nici la misiuni, nici la finanţarea acestora).
Planurile militare
Din motive evident, intrăm în domeniul foarte volatil al „ştirilor pe surse”. Cu această precizare, vă invit să accesaţi aici un document care face de câteva zile deliciul unor colegi de la Bruxelles şi stârneşte nevroze la alţii: este vorba despre o „scurgere dirijată” de informaţii înspre WIKILEAKS care a dat astfel publicităţii un document strict secret al Serviciului de acţiune externă al UE (din 11 mai 2015) detaliind propunerile mai multor grupe de lucru specializate (militare, informaţii militare şi informaţii generale) pentru Conceptul Managementului Crizei din Mediterană, de fapt baza pe care s-a luat decizia lansării Operaţiunii EUNAVFOR MED. Documentul este, în sine, extrem de interesant, dar aş vrea să atrag atenţia asupra câtorva paragrafe relevante pentru deschiderea spre o problematică ce poate determina parametrii unei veritabile viitoare crize majore.
Primul dintre ele, este avertismentul privind nivelul de ameninţări cu care se vor confrunta unităţile angrenate în această misiune, notând faptul că atât navele traficanţilor pot riposta cu armele de la bord, dar şi că este posibilă o implicare a unităţilor Da’esh, componenta libiană a Statului Islamic. Pe de altă parte, paragrafe întregi, foarte profesionist şi judicios întocmite, atrag atenţia asupra unor neclarităţi multiple în cazul „nivelului legal de acoperire al acţiunii militare”.
Aceasta este într-adevăr marea problemă: cel puţin până în acest moment nu există un mandat al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite care să justifice intrarea în apele teritoriale libiene şi, în consecinţă, nu există niciun fel de protecţie juridică pentru cei implicaţi eventual în linia de comandă sau execuţie a interceptării unor nave (sau a urmăririi acestora) în afara zonei « mării libere ».
Iată de ce, cel puţin până se vor lămuri lucrurile cu mandatul internaţional, misiunea europeană rămâne la faza I de desfăşurare, adică limitată în principal la culegerea de informaţii cu ajutorul sateliţilor, dronelor militare, avioanelor de recunoaştere şi elicopterelor specializate. Spre exemplu, francezii au anunţat că trimit un avion de patrulare maritimă tip Atlantic 2 sau Falcon, precum şi „pachete de informaţii” provenind de la propriile lor surse (aeriene, maritime, staţiile de ascultare, monitorizare şi identificare radarde pe submarine etc.) sau Luxemburgul va trimite un avion de recunoaştere tip Swearingen Merlin IIIC, italienii vor folosi aviaonele Awacs şi avioane de recunoaştere din dotarea standard a portavionului, dar şi elicoptere de recunoaştere de pe navele de escortă.
În cazul în care doriţi să aflaţi mai mult, iată o analiză de background, 19 pagini care rezumă cu mare exactitate şi cu lux de amănunte „state of play” în ce priveşte problemele legate de operaţiunea prevăzută în Mediterană, cu o serie de observaţii care reiau temele enunţate în documeentul anterior, cel realizat de ofiţerii Statului Major european. Puteţi accesa aici acest document.
Criza este generată de o dublă dilemă: se declanşează faza I a unei operaţiuni militare care nu poate deveni eficace decât dacă este deschis întreg protocolul opţiunilor militare, fapt imposibil fără acordului Consiliului de Securitate al ONU. A doua dimensiune priveşte obţinerea eventuală a acordului autorităţilor libiene pentru efectuarea de operaţiuni în apele teritoriale. Este nevoie de aşa ceva ? Nu neapărat, asta în cazul în care s-ar considera că întreaga Libie este un stat terorist împotriva căruia trebuie lansate operaţiuni miulitare. Dar în cazul în care nu se obţine acordul Consiliului de Securitate, trebuie negociat cu Libia. Cu cine din Libia căci, pe plan internmaţional, a fost recunoscută ca legitimă puterea care a câştigat în mod democratic alegerile, dar care nu controlează decât o mică parte a ţării, exercitându-şi influenţa din bazele instalate în oraşele Al-Baida şi Tobruk. Restul ţării, inclusiv capitala Tripoli, se află în mâinile miliţiilor islamiste fundamentaliste. Se poate spera o discuţie cu toate forţele politice libiene? Greu de imaginat, dar europenii mizează în continuare pe o asemenea posibilitate.
Este posibil ca la Summitul de la Bruxelles de la finele acestei săptămâni (pe a cărui agendă figurează problema migraţiei ilegale) să formuleze o cerere presantă către Consiliul de Securitate, aducând ca argument nevoia – într-adevăr urgentă – de a revolva o situaţie care devine din ce în ce mai presantă, tragică şi aproape de nestăpânit. Este interesant de văzut care va fi angajamentul României, deja evocat în ideea participării unor ofiţeri specializaţi în problematica migraţiei ilegale, fără însă să se specifice faza de la care ar putea intra în acţiune.
În final, o ultimă întrebare: dacă este adevărat avertismentul din cărţile de geopolitică: „Înlăuntrul unei crize rezolvate poate sta mereu cuibărită o alta de care nimeni nu bagă de seamă sau vrea s-o ignore din comoditate”, atunci ar trebui să ne întrebăm dacă succesul estimat al operaţiunii militare în zona Libiei va putea garanta cumva şi blocarea celorlalte rute majore din imediata apropiere. Dacă nu, va urma şi o a patra etapă a operaţiunii, extinse la nivel de sud de Mare Nostrum? Sau vom vorbi curând despre planurile unei viitoare intervenţii terestre cu trupe speciale până departe dincolo de graniţele Libiei, eventual înspre Sudan, Ciad sau Niger, fortăreaţa africană a Statului Islamic? Nu uitaţi de ce spunea Bătrânul Will care era sigur că infernul este pavat cu bune intenţii!
Se încarcă comentariile...
