Alegeri în Turcia. Rezultatul mult dorit de Erdogan

Între a opta pentru o aşa-zisă democraţie şi a se menţine tot într-o „altă” democraţie, populaţia turcă a preferat cea de-a doua variantă

În urma alegerilor mult aşteptate din Turcia, rezultatul votului a fost după dorinţa şi gândul preşedintelui Erdoğan. După atâtea probleme prin care a trecut Turcia în privinţa insecurităţii, după alegerile fără sorţi din 7 iunie anul acesta, după neînţelegerile în privinţa formării unei coaliţii guvernamentale, Turcia părea că nu se regăseşte.

Preşedintele turc a fost foarte tare criticat atât în ţară cât mai ales în afară pentru nerespectarea drepturilor omului, pentru închiderea posturilor de opoziţie, pentru blocarea unor anchete sau deschiderea altora, pentru interferenţe în justiţie, pentru că ar fi ajutat Statul Islamic etc

Acum, partidul lui Erdoğan, AKP este câştigător. Cum a strâns aceste voturi rămâne o întrebare. Explicaţiile pot fi diferite. Una dintre acestea este că o parte dintre ei, de teama insecurităţii, poate de frica pierderii locului de muncă sau a devalorizării lirei turceşti, au votat cu AKP. Coincidenţele în politică nu prea există. Iar astăzi constatăm că ceea ce şi-a dorit preşedintele s-a întâmplat. Rar se întâmpla ca un partid să crească cu 10 procente în patru luni după ce se afla în scădere.

În următoarea perioadă cei din Opoziţie vor protesta dar situaţia va rămâne. Aşa cum şi-a dorit preşedintele, se va forma un guvern monocolor. Cu alte cuvinte, Turcia s-a regăsit, Turcia a rezolvat criza, televiziunile care au rămas prevestesc reîntoarcerea bunăstării. Se vorbeşte despre o nouă Turcie, una care şi-o doresc cu toţii.

Abilitatea liderului de la Ankara, strategia sa, a transformat din nou partidul, din unul în picaj într-unul de 50%. De azi, Turcia începe un nou drum, unul de patru ani. Unul în care trebuie să se rezolve atât problemele interne de genul PKK, mass-media ”necurată”, pronosticurile negative în ceea ce priveşte economia cât şi situaţia din zona ”înflăcărată” cum ar fi situaţia din Siria, Iraq, relaţiile cu Rusia în Orientul Apropiat dar şi raporturile cu U.E. sau S.U.A. 

Mai mult, conducerea de la Ankara trebuie să finalizeze aşa zisa anchetă ce priveşte Mişcarea Hizmet şi a liderului său Fethullah Gülen, acuzaţi de constituire de stat paralel. Trebuie să dovedească acest lucru, trebuie să arate probele care au dus la închiderea televiziunilor din trustul apropiat mişcării, să arate faptul că aceştia sunt susţinuţi de către CIA şi apropiaţi Israelului, să dovedească implicarea judecătorilor şi procurorilor, poliţiştilor de partea sa.

Revenind la alegeri, o primă surpriză o putem considera procentul partidului de guvernământ, 50%. Teroriştii, riscul căderii economice, lupta împotriva terorismului au fost direcţii ale campaniei principalului partid din Turcia. Se poate trage concluzia că aceştia chiar au ”forţat” aceste direcţii pentru ca cei nehotărâţi să nu mai mai stea pe gânduri.

O altă surpriză este reprezentată de către HDP (Partidul Kurzilor) 10,70% şi naţionalistul partid MHP, 11,3%. Acestea au pierdut multe voturi iar CHP, principalul partid al opoziţiei s-a menţinut aproximativ la acelaşi procent ca în iunie, 25, 38%. Voturile acestora au mers către partidul AKP.

Cum la alegerile din iunie, partidul kurzilor, HDP a trecut serios pragul de 10%, necesar intrării in Parlament, la aceste alegeri au fost la limită, aşa cum am arătat mai sus.

O altă consecinţă a acestor alegeri este mesajul neclar al Opoziţiei. Dacă aceştia ar fi avut unul clar, unul direct, o comunicare construită pe aşteptările şi mentalitatea turcului ar fi crescut în popularitate.

Kemal Kılıçdaroğlu, preşedintele CHP, cel de-al doilea partid al ţării, după anunţarea rezultatului alegerilor remarca o situaţie tristă şi anume că din 7 iunie pana la 1 noiembrie au murit 400 de oameni. Iar cei de la putere au speculat acest lucru.

Ca o conlcuzie, constatăm că turcii s-au împăcat cu situaţia actuală. Că au ales partidul lui Erdoğan, că vor să continue cu acesta, contrar tuturor acuzaţiilor. Că nu vor să rişte. Între a opta pentru o aşa-zisă democraţie şi a se menţine tot într-o ”altă” democraţie, populaţia a preferat să opteze pentru menţinerea actualului partid. Astfel pentru următorii patru ani, preşedintele Erdoğan se va baza pe fostul său ministru de Externe, actualul prim ministru Ahmet Davutoğlu.

Aşa cum au promis vor face schimbări importante. Va fi mandatul în care vor schimba Constituţia, vor milita pentru o Turcie prezidenţială si vor depune eforturi pentru întărirea democraţiei. Pentru turci un guvern monocolor este mai mult decât binevenit. Vor avea un partid, un responsabil, o direcţie.