Agora virtuală şi cearta cea de toate zilele

0
0

Răspândirea internetului şi a reţelelor de „socializare” a permis transmiterea şi multiplicarea informaţiei în asemenea manieră, încât agora, în mod normal fizică, a căpătat şi valenţă virtuală.

Oamenii din ziua de astăzi sunt doar la un clic „distanţă” de a afla despre un eveniment curent, la fel cum tot la aceeaşi „distanţă” se află faţă de posibilitatea de a modifica tendenţios evenimentul (şi orice informaţie aferentă acestuia), pentru a-l (re)pune în circulaţie pe piaţa ideilor.

Simpla semnalizarea a unei informaţii pe reţelele de „socializare”, riscă să provoace reacţii de aprobare sau de indignare, care, de cele mai multe ori, se concretizează prin comentarii mai mult sau mai puţin părtinitoare, mai mult sau mai puţin partizane. Nu toate comentariile sunt deplasate, însă, adesea, impresia „privitorului” de pe margine este că cei implicaţi se ceartă. La o scară mai mare, „privitorul” realizează că se află în faţa unui fenomen de amploare, acela al polemicii prin comentarii.

Forma scrisă, maniera „nu importă cum” şi tendinţa de a-ţi da cu părerea într-o sumedenie de domenii, ridică bariera incomprehensiunilor, cea a inexactităţilor şi, în cele din urmă, cea a infatuării.

Comentariul oricând şi oricum este perceput ca o formă a libertăţii de exprimare. La nivel mentalitar, aceasta implică concepţia conform căreia, simpla aluzie la „regulă”, fie ea sapienţială, etică, estetică sau gramaticală, constituie o îngrădire sau o încercare de îngrădire a libertăţii de exprimare. Această aserţiune este urlată şi repetată de cerberii egalitarismului, încât oricine sugerează că nu se poate dialoga fără decenţa bunului simţ, cea a bunăvoinţei sau cea a meritului, este arătat cu degetul ca fiind intolerant şi infatuat, sau, de ce nu, nedemocrat.

Încercând să depăşim toate cele descrise până acum, încercând deci să depăşim stadiul unui umanoid certăreţ, s-ar putea oare discuta fără invective, indignare şi admonestări? Bineînţeles că s-ar putea... Trebuie însă să se renunţe la pretenţia unei egalităţi perfecte între idei, opinii şi capacităţi.

Nu toate ideile au menirea de a fi validate de raţiunea şi de experienţa colectivă a generaţiilor, sau, oricum, nu toate pot fi validate în aceeaşi măsură în orice epocă şi în orice loc. Nu orice opinie implică acelaşi grad de coerenţă, tocmai din acest motiv trebuie să se apeleze la selecţie şi clasificare. La fel de adevărat este că nu oricine se poate pronunţa într-un anumit domeniu sau pe o anumită temă, fără a deţine a pregătire căpătată în urma studiului individual sau instituţional. Pur şi simplu, există oameni instruiţi şi habarnişti.

Să luăm aminte că există legităţi istorice şi simple închipuiri, că sunt posibile aserţiuni mai competente şi că întotdeauna se va găsi un ins care ne va demonstra că nu noi deţinem logica supremă. Şi dacă totuşi dorim să ne exprimăm opinia, să dăm dovadă de bunăcuviinţă. Nu cred că părinţii noştri ar dori să afle că ne lipsesc cei „şapte ani de acasă”. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite