Afacerile şi drepturile omului nu fac casă bună

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această perioadă, există o serie de parteneriate sau înţelegeri la nivel internaţional ce privesc domeniul comerţului internaţional ce ar putea periclita drepturile omului, statul de drept şi legislaţia naţională, dacă nu sunt bine articulate. În alte zone, legislaţia muncii nu există în practică, cu atât mai puţin drepturile omului, iar activismul pentru drepturile omului este aspru pedepsit.

Dispariţia studenţilor din Mexic legată de inegalităţi istorice

În septembrie anul trecut, 43 de studenţi mexicani din Guerrero au dispărut în drum spre un protest împotriva discursului ţinut de soţia primarului. Guerrero este al doilea oraş din Mexic într-un top al sărăciei, cu aproximativ 70% din populaţie trăind sub linia sărăciei.

Se pare că autorităţile mexicane susţin faptul că primarul Jose Luis Abarca a cerut poliţiei să oprească acei tineri, poliţie care, la rândul ei, a dat tinerii pe mâna unor membrii aparţinând unei bande. În cadrul anchetei ce a urmat incidentului, procurorii au descoperit că acea bandă a omorât şi a incinerat pe cei 43 de tineri din Guerrero.

Cazul are o asemenea anvergură în Mexic încât procurorul general şi-a dat demisia, au fost organizate proteste civile în Mexic şi State Unite ale Americii, iar subsecretarul de stat pentru drepturile omului, Roberto Campa Cifrian, doreşte implicarea experţilor de la Comisia Inter-Americană pentru Drepturile Omului. – International Business Times, 05.05.2015

Parteneriatul Transatlantic pentru Comert şi Investiţii

Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (Transatlantic Trade and Investment Partnership) (PTCI/TTIP) se doreşte a fi oprit din cauza temerii că puterea corporaţiilor ar putea deveni prea mare şi ar depăşi şi încălca drepturile omului.

Alfred de Zayas, activist pentru drepturile omului la Naţiunile Unite, a declarat că: ”Nu dorim un viitor distopian în care corporaţiile şi nu guvernele alese democratic iau deciziile. Nu dorim o ordine internaţională post-democraţie sau post-lege.”.

Temerile vin din faptul că arbitrajul ar putea iasă de sub jurisdicţia naţională a statelor şi ca legislaţia naţională favorizând un proces public, transparent, responsabil şi apelabil, să nu fie aplicabilă. Există deja o jurisprudenţă în această privinţă însumând peste 600 de cazuri, unde decizia finală a fost în favoarea corporaţiei. Problema vine tocmai din faptul că arbitrii sunt avocaţi plătiţi de corporaţii, existând astfel conflict de interese şi lipsa independenţei. – Russia Today, 05.05.2015

Activistă iraniană arestată

Una dintre cele mai cunoscute activiste în domeniul drepturilor omului din Iran, Narges Mohammadi, a fost arestată de forţele de securitate ale statului şi este ţinută în Închisoarea Evin din Teheran.

Narges Mohammadi, care a mai fost închisă în 2012, militează pentru drepturile femeii şi eliminarea pedepsei cu moartea.

Soţul activistei, Taghi Rahmani, spune că aceasta suferă de o problemă de sănătate care cauzează paralizie musculară temporară şi care este agravată de închiderea acesteia în spaţii mici.

În acest moment nu este clar motivul pentru care activista este reţinută la închisoarea Evin, iar autorităţile iraniene nu fac niciun comentariu în această privinţă. – Times of Israel, 06.05.2015

Human Rights Watch cere boicotarea Azerbaidjan

Hugh Williamson, Director Human Rights Watch pentru Europa şi Asia Centrală, a declarat în Berlin că statele europene nu ar trebui să trimită reprezentanţi la nivel înalt  la prima ediţie a Jocurilor Europene, ce vor avea loc în Baku, între 12 şi 28 iunie 2015.

Motivul acestei declaraţii stă în faptul că guvernul azer are obiceiul de a-şi închide criticii, alături de un palmares îndoielnic în respectarea drepturilor omului. – Deutsche Welle, 06.05.2015

În Grecia, poliţia abuzează populaţia marginalizată

Poliţia din Atena hărţuieşte şi abuzează în mod frecvent oamenii fără locuinţă, pe cei care se droghează şi lucrătorii în domeniul sexului. Acest lucru care se întâmplă absolut arbitrar, intervine în accesul acestora la serviciile medicale şi la alte tipuri de servicii de sprijin.

Cei intervievaţi de Human Rights Watch au spus că au fost victimele acestui abuz nu datorită a ceva ce au făcut, ci datorită aspectului fizic. Aceştia au fost trataţi cu vulgarităţi, insulte şi ameninţări de către forţele de ordine greceşti.

Eirini, 39 de ani, înrolată într-un program de dezintoxicare cu metadonă, declară: ”De oriunde ai veni, oriunde te-ai duce, fără niciun motiv şi fără a provoca pe nimeni, vei fi întotdeauna, dar întotdeauna dus la poliţie.”

Grecia are datoria de a îmbunătăţi securitatea pe stradă pentru cetăţenii greci, problema survine, în schimbe, când aceste eforturi tind să devină arbitrare şi lipsite de proporţionalitate. – Human Rights Watch, 06.05.2015

Parteneriatul Trans-Pacific

Parteneriatul Trans-Pacific (Trans-Pacific Partnership) (PTP/TPP) este o înţelegere de comerţ înternaţional care doreşte să lărgească oportunităţile de comerţ în zona asiatică a Pacificului. Acest lucru ar însemna un impact de 40% în GDP-ul mondial şi posibilitatea oferită companiilor americane de a pătrunde pe mai multe pieţe internaţionale şi viceversa.

În ceea ce priveşte drepturile omului, impactul acestei înţelegeri internaţionale se va reflecta în drepturile cetăţenilor şi ale muncitorilor, iar pentru prima dată, sunt incluse drepturile omului într-o astfel de înţelegere. Detaliile rămân încă secrete, dar simpla menţiune este un pas înainte pentru lumea comerţului internaţional. – Citizens for Global Solutions, 09.05.2015

Statele Unite criticată pentru violenţa poliţiei

În cadrul Consiliului Drepturilor Omului de la Naţiunile Unite, ţările membre au recomandat Statelor Unite ale Americii să-şi consolideze legislaţia în ceea ce priveşte rasismul şi excesul de forţă al forţelor de ordine.

Aceste recomandări vin ca urmare a evenimentelor interne din Statele Unite ale Americii ce au avut ecouri la nivel internaţional, cum ar fi Ferguson, moartea lui Freddie Gray în Baltimore, Michael Brown în Missouri, Eric Garner în New York, Tamir Rice în Ohio şi Walter Scott în South Carolina. În toate aceste cazuri este vorba de tineri bărbaţi americani de culoare care au fost omorâţi de poliţie sau care au murit la scurt timp după arestare.

James Cadogan, consilier al asistentului procurorului general al Statelor Unite, a declarat că Departamentul de Justiţie a deschis peste 20 de investigaţii în ultimii 6 ani în probleme de acest tip.

Alte cereri din partea ţărilor membre au inclus: eliminare muncii copiilor, a traficului uman şi a violenţei sexuale împotriva americanilor nativi şi a femeilor din Alaska, ridicarea interzicerii ajutorului extern pentru avorturi pentru victimele violurilor în zonele de conflict.

Ca urmare a acestui Consiliu, SUA mai ia în calcul ratificarea unor convenţii, cum ar fi Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor şi Convenţia pentru Drepturile Copilului.  – AlJazeera America, 11.05.2015

Sistemul saudit de muncă încalcă drepturile omului

Sistemul de muncă prin sponsorizare pe care Ministerul Muncii din Arabia Saudită îl foloseşte pentru a recruta muncitori din rândul expatriaţilor este un sistem plin de violări ale drepturilor omului.

Printre aceste încălcări ale drepturilor omului se numără:

  • Păstrarea paşaportului de către sponsor pentru a preveni plecarea sau evadarea muncitorului;
  • Obligarea la a face alte munci decât cele pentru care au fost recrutaţi;
  • Tratamente rele, violenţă fizică şi verbală;
  • Obligarea muncitorilor la a face diverse plăţi fără justificare;
  • Împiedicarea muncitorilor de la a-şi exercitarea drepturilor civile, cum ar fi căsătoria sau vizitarea rudelor şi a prietenilor;
  • Clauze din contract ce încalcă legislaţia referitoare la traficul uman;
  • Recrutarea muncitorilor pentru ca aceştia să fie schimbaţi pentru că nu există într-adevăr nicio slujbă;
  • Încălcarea legislaţiei de muncă prin lipsirea muncitorilor de copia contractului de muncă;
  • Persecuţia muncitorilor;
  • Oficiile de muncă întârzie considerabil plângerile înaintate de muncitori, cauzând voit probleme muncitorilor şi celor dependenţi de ei. De exemplu, muncitorii rămân fără sursă de venit şi ajung să fie imigranţi ilegali deoarece nu primesc permisul de şedere din cauza acestor întârzieri voite menite să persecuteze muncitorii;
  • Sponsorii încalcă legea şi trimit muncitorii angajaţi de ei să muncească pentru alţii. – Al Arabyia News, 18.05.2015

Ana Budeanu este juristă. A absolvit un master în Drepturile Omului la Universitatea Nottingham din Marea Britanie



Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite