Actuala guvernare a dus învăţământul în colaps

O radiografie a stării actuale a învăţământului în România justifică afirmaţia din titlu. În 2011, când Legea Educaţiei Naţionale a încercat să pună educaţia şi formarea profesională pe un drum european, învăţământul românesc se afla pe ultimele locuri în clasamente internaţional credibile, PISA, TIMSS, PIRLS, cu nici o universitate în top 500 Shanghai, fără învăţământ profesional, cu profesori şi elevi demotivaţi

Legea Educaţiei Naţionale (LEN) a fost lăudată inclusiv de comisarul pentru educaţie al UE, şi avea nevoie de 10-15 ani pentru a-şi produce efectele.

Actuala putere a desfiinţat-o prin 5 OUG-uri successive, fără să aibă curajul de a o abroga.

În aceste condiţii, legislaţia din învăţământ este într-un haos total, pentru că nu a fost pusă în concordanţă toată legislaţia cu schimbările aduse prin OUG-uri.

Radiografia învăţământului actual

Un număr imens de elevi, 330.000, au parcurs liceul degeaba, în ultimii patru ani. N-au luat bacalaureatul sau nu s-au prezentat la examen. 330.000  de destine frânte, tineri care n-au învăţat nici meserie, nici teorie şi au luat totul de la capăt, după ce au investit energie, bani şi speranţe.

Autorul acestui eşec educaţional de proporţii este statul, care a oferit tinerilor un singur traseu educaţional, cel liceal, chiar dacă mulţi elevi nu aveau resursele necesare pentru acest traseu pretenţios.

Un număr ridicol de mic, 30.000, se află acum în şcoli profesionale, recreate de LEN, dar blocate de schimbarea repetată a LEN. În 2003 aveam 270.000 elevi in şcoli profesionale.

 În acest timp, lipsa meseriaşilor din piaţa muncii face economia românească neatractivă şi necompetitivă.

Se înregistrează un abandon şcolar masiv, circa 25-30% la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a, explicaţia fiind că părinţii şi elevii au constatat că şcoala nu le oferă competenţele cerute de angajatorii privati din piaţa muncii. Învăţământul general obligatoriu  devine un basm, atâta timp cât familiile nu văd un interes direct pentru care copiii lor s-ar duce la şcoală.

Nu s-a adoptat un nou curriculum naţional.  Suntem şi acum încremeniţi în tiparele curriculare anterioare anului 1990, deşi am schimbat regimul politic, economic, social, există mari provocări la nivel global cărora tinerii trebuie să le facă faţă în viitor. Curriculumul adoptat pentru primar nu ţine cont de procentul de 25-30% ce rămâne la decizia şcolii, nu face schimbări de substanţă în structura programelor şcolare, pentru că factorii de decizie sunt prizonierii sindicatelor din învăţământ.

Nu suntem în stare să punem pe bănci abecedare şi manuale la clasele mici. Eşecul licitaţiei pentru abecedare şi manual la clasele întâi şi a doua demonstrează incompetenţa gravă a actualului govern. Este pentru prima oară în istoria şcolii când se întâmpla acest lucru. Găselniţa cu menţinerea manualelor vechi intră în contradicţie cu intrarea în vigoare a unei noi programe şcolare, aşa că se impune amânarea intrării în vigoare a acesteia.

O licitaţie prost gestionată, indiferent de contestaţii, revine în responsabilitatea Ministerului.  Consiliul Naţional pentru Contestaţii a dat câştig de cauză unei părţi a contestatarilor, o dovadă în plus că Ministerul a greşit.

Nu reuşim să impunem un sistem de evaluare standardizat, unitar la nivel naţional, care să măsoare progresul şcolar al elevilor, criteriu de salarizare şi evaluare a profesorilor, managerilor, a salariaţilor din învăţământ.

Nu suntem capabili să implementăm un sistem de salarizare în educaţie, care să ţină cont de performanţă şi rezultatele muncii cadrelor didactice şi managerilor.

Se menţin o politizare şi centralizare generalizate a structurilor de management din învăţământ, explicaţie a faptului că nu sunt promovate şi respectate interesele locale şi regionale de dezvoltare, ale părinţilor şi comunităţilor şcolare.

Universităţile se golesc de la an la an, tot din cauză  că nu oferă absolvenţilor competenţele cerute de piaţă muncii.

Nu s-a rezolvat problema învăţământului simultan din rural. În şcoli din rural, cu un număr sub 16 elevi, circa 2500, se învaţă tot în regim de învăţământ simultan, cu cheltuieli foarte mari şi cu rezultate aproape de zero.

Prăpastia dintre învăţământul  românesc şi piaţa muncii, decredibilizarea universităţilor funcţionând în regim de  fabrici de diplome universitare, lipsa de motivare  salarială a personalului din educaţie, anihilarea LEN, premisa a unui drum sănătos pentru sistemele de educaţie şi formare profesională, toate acestea au condus la colapsul în care se găseşte acum sistemul de învăţământ din România.