„A fi româncă este o mare onoare pentru mine”. Interviu cu Georgiana Cătălina Popescu, Miss Earth Romania 2023

0
0
Publicat:

Georgiana Cătălina Popescu are 26 de ani, este născută în Pitești dar stabilită de 7 ani în București. A absolvit un Master în Administrație publică și unul în Drept iar în prezent lucrează la departamentul juridic al unei bănci. Este pasionată de orice activitate ce ține de mediu, turism și administrație. Ca atare, pentru lucrarea de licență și-a ales materia Dreptului mediului. Alte hobby-uri puternice ale Georgianei sunt înotul, modelling-ul, tenisul dar și designul vestimentar și arhitectura. Datorită prezentărilor de modă organizate de-a lungul anilor, simțul stilistic i s-a dezvoltat foarte mult și i-ar plăcea ca, în viitorul apropiat, să își deschidă propriul atelier de creație și să își inaugureze primele creații atât în mediul online, cât și printr-o prezentare. Georgiana Cătălina Popescu a fost desemnată Miss Earth România 2023 și a reprezentat la înălțime România, la una dintre cele mai de elită competiții de frumusețe, inteligență și creativitate din lume – Miss Earth, la finala internațională din Vietnam. Selecția Miss Earth este extrem de dificilă și de riguroasă. Cine ajunge la competiția internațională reprezintă propria țară, inclusiv la nivel diplomatic. Miss Earth nu este o ambasadoare a frumuseții proprii, ci o ambasadoare a frumuseții țării. A fi Miss Earth, inclusiv pe plan național, înseamnă inteligență emoțională, diplomație, capacitate de comunicare și adaptabilitate și chiar și cunoștințe de geopolitică. Alături de Miss Universe, Miss World și Miss International, acest concurs este unul dintre cele mai mari patru concursuri internaționale de frumusețe.

Georgiana, ai reprezentat cu cinste România la finala competiției Miss Earth din Vietnam – competiție de Miss aflată în ”Big 4 mondial”, alături de Miss Universe, Miss World și Miss International. Acest eveniment a avut loc în luna decembrie 2023, în Vietnam. În primul rând, ce înseamnă pentru tine a fi Miss și a-ți reprezenta țara în această calitate?

Experiența din cadrul concursului Miss Earth din Vietnam a fost una inedită și de neuitat. Pentru mine, faptul că am reprezentat România la un concurs atât de important a însemnat o mare responsabilitate, deoarece am plecat cu gândul de a-mi promova cât mai bine țara, de a reuși să mă clasez cât mai sus și chiar de a schimba anumite concepții pe care unele persoane din diferite colțuri ale lumii poate le au despre noi. De aceea, consider că atunci când ai un titlu de Miss este foarte important să reușești să ajungi un ambasador oriunde te-ai duce în lume. Am cunoscut fete din peste 85 de țări ale lumii, am vizitat trei orașe mari și importante din Vietnam - Ho Chi Minh City, Da Lat și Di An -, am avut multe activități care țin de mediu, am participat la un maraton internațional, am mers la două universități importante unde am discutat cu studenții despre problemele Europei, am avut mai multe prezentări de modă. Am avut apariții în revista Harper’s Bazaar Vietnam precum și ședințe foto pentru brandul de bijuterii cu perle  Long Beach Pearl dar și pentru designerul Tom Kara și toate aceste lucruri doar în trei săptămâni intense.

Miss Earth caută să promoveze “cea mai frumoasă fată de pe pământ”

Ce înseamnă Miss Earth, ce filosofie are și cu ce se detașează față de celelalte competiții de top?

Miss Earth este un concurs extrem de important și respectat peste tot în lume deoarece el pune foarte mult accentul pe “cauza” pe care o ai. Reprezintă un concurs internațional anual de frumusețe cu tematică ecologică, care promovează conștientizarea și conservarea mediului. Se așteaptă întotdeauna pentru concurenți să cunoască problemele de mediu și să fie adesea implicați în promovarea mediului și în proiecte comunitare, de turism sau voluntariate. Desigur, Miss Earth caută să promoveze “cea mai frumoasă fată de pe pământ” și cum pe “pământ” putem să milităm pentru orice dorim să salvăm, ajutăm sau promovăm, orice concurentă poate să aibă și o altă cauză în afară de cea de mediu. Au fost chiar câteva delegate care aveau drept cauză egalitatea între sexe.

Ești preocupată de mediu, dar și de turism, de artă. Ai terminat un liceu de arhitectură. Dar înainte de toate, ești româncă. Ce înseamnă pentru tine România? Și ce crezi că ar trebui îmbunătățit în țara noastră, pentru a ne ridica și mai mult?

A fi româncă este o mare onoare pentru mine. Românii sunt oameni veseli, primitori, foarte empatici, cu foarte multe tradiții frumoase și cu dragoste de țară. Iubesc foarte mult România și din acest motiv am ales și să îmi continui studiile aici deși am avut câteva oportunități de a studia în afară și chiar să lucrez în alte țări. Însă am preferat să rămân în țara mea, unde am familia, prietenii și toate persoanele apropiate și dragi mie. Îmi place să promovez România oriunde merg când sunt într-o vacanță în străinătate sau cu un proiect și să le povestesc puțin celor întâlniți acolo despre cultura și obiceiurile noastre. Nu de puține ori lumea a interacționat pozitiv cu mine iar mulți chiar știau despre marile noastre personalități sau despre minunatele noastre atracții turistice, iar acest lucru mă bucură enorm.

Prin lucruri simple putem să contribuim la un mediu mai bun

Pentru lucrarea ta de licență ai ales materia Dreptului mediului. Ești pasionată de mediu, mai precis de conservarea și de regenerarea mediului. De când ai această pasiune și ce ai făcut până acum în acest sens? Se spune că Pământul, natura, au propria ”viață” și putere de regenerare, însă și noi, oamenii, trebuie să ne respectăm unica noastră ”locuință”...

Pasiunea pentru mediu a început încă de mică, din primii ani de viață ai mei datorită faptului că aproape în fiecare weekend părinții mei aveau grijă să petrec timpul în natură. M-am născut și am crescut în Pitești iar cum Argeșul este un județ care se bucură de un relief variat, cuprinzând majoritatea formelor de relief - munți, dealuri, podișuri, câmpii, defileuri și chei -, ne era destul de ușor să mergem în Rucăr de sărbători și nu numai; pe Transfăgărășan, pe barajul Vidraru sau chiar să facem câteva expediții prin Masivul muntos al Făgărașului. Totodată, încă de mică am înțeles că este important să ne bucurăm de mediu, să ne recreem și că acesta ne ajută pentru starea de spirit și pentru sănătatea noastră. Însă și noi trebuie să îl ajutăm, să avem grijă de el și să îl menținem curat. Am înțeles acest lucru și mi-am dat seama că prin lucruri simple putem să contribuim la un mediu mai bun. Încerc să fac cât mai multe acțiuni pentru a ajuta mediul și de aceea lucrez cu Organizația Miss Earth Romania și cu câteva asociații din Romania de mediu unde plantez copaci, reciclez, desfășurăm diferite proiecte pentru spațiile verzi, promovăm natura și, bineînțeles, avem grijă de mediul înconjurător și de pădurile din România.

În România avem foarte multe destinații turistice extraordinare, unele din păcate foarte puțin “exploatate”

Ce înseamnă pentru tine turismul?

Turismul reprezintă o componentă importantă a fiecărei țări și este un lucru benefic pentru noi. În Vietnam am promovat printr-unul dintre fimele de prezentare pentru România turismul sustenabil și ecoturismul de la noi, unde am pus foarte mare accent pe Delta Dunării. Consider că mediul și natura în general se completează perfect cu turismul, iar prin turism văd deschiderea către o nouă țară, o nouă cultură, oameni, tradiții noi și destinații interesante. Turismul este foarte important pentru mine iar în România avem foarte multe destinații turistice extraordinare, unele din păcate foarte puțin “exploatate” și cunoscute atât pe plan național, cât și internațional. Însă prin promovarea acestora prin oamenii adecvați putem să aducem un plus pentru orice înseamnă turism la noi în țară și să ne facem țara remarcată.

Care sunt destinațiile tale preferate, atât din România, cât și de peste hotare?

Ador tot ce ține de munte, în special județul Brașov sau culoarul Rucăr-Bran, deoarece are peisaje unice în țară și chiar în lume. Aici natura este conservată și protejată. Tot județul Argeș este în sine o perlă turistică, și nu o spun doar pentru că aici sunt locurile mele natale... Totodată, Delta Dunării este o atracție turistică incredibilă, care m-a surprins prin bogata faună și floră de care se bucură, prin peisajele uimitoare dar și prin oamenii extrem de primitori. De asemenea, Sighișoara, un oraș medieval cu o istorie și arhitectură unice, m-a impresionat întotdeauna și revin de fiecare dată cu drag acolo, redescoperind altceva.

Dintre celelalte țări, îmi place Italia foarte mult. Am vizitat câteva orașe importante iar cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Veneția, cu acele canale prin întregul oraș, care îi oferă o imagine aparte față de alte locuri. Am vizitat Veneția când aveam 18 ani dar cred că este o destinație pentru orice vârstă și m-aș întoarce acolo și la 50 de ani, deoarece are o arhitectură unică.

Am reușit să mă clasez pe locul 3 în topul pentru Europa la preferințele publicului

Ce ai învățat participând la finala internațională Miss Earth?

Participarea în cadrul concursului Miss Earth a fost extrem de importantă pentru dezvoltarea mea personală și o consider foarte benefică, deoarece am putut să vorbesc deschis despre problemele din Europa dar și de la noi din țară, legate de defrișare, sustenabilitate, protejare și conservare a mediului și, bineînțeles, să îmi susțin cauza pentru care militez. Totodată am putut să promovez în cele trei săptămâni de cantonament din Vietnam foarte intens România, să încerc să pun în valoare țara noastră și să le captez atenția. M-am simțit foarte apreciată și susținută de oameni atât din România, cât și de cei care m-au cunoscut prin intermediul concursului Miss Earth, deoarece am reușit să mă clasez pe locul 3 în topul pentru Europa la preferințele publicului.

Te rog să îmi vorbești despre hobby-urile, pasiunile tale și cum te-au ajutat în viață. Știu că ești pasionată de înot, de modelling, de tenis dar și de design vestimentar și de arhitectură.

Pasiunile mele m-au ajutat de-a lungul vieții deoarece au stat la baza formării mele ca persoană. Am făcut sport de mică, am început să practic înot la bazinul olimpic din Pitești într-o vară, la vârsta de 10 ani și am continuat până la 13 ani și jumătate, iar apoi am practicat handbal-ul la școală și am jucat în echipa școlii. Cât despre tenis, la fel, am jucat puțin în copilărie însă pot să spun că încă îl mai practic în timpul liber dar în scopul de a mă recrea. Însă întotdeauna am avut o pasiune pentru modă, design și arhitectură, deoarece consider că acestea se leagă între ele. Cred că am moștenit-o  pe mama mea, fiindcă ea mi-a insuflat aceste lucruri indirect prin bunul ei simț estetic și stilistic, fiind în copilărie și modelul meu în viață.

În timpul facultății ai făcut practică și apoi voluntariat în Cadrul Camerei Deputaților și Senatului, unde ai avut onoarea și plăcerea de a fi implicată în organizarea Președinției Consiliului UE din 2019, atunci când te aflai în timpul stagiului de practică, alături de câțiva colegi. Cu ce impresii ai rămas de la acest eveniment unic și istoric?

Da, în acea perioadă eram la prima mea facultate și aveam perioadă de practica prin intermediul facultății mele de Administrație Publică. Pot spune că a fost o mare onoare și plăcere să pot să iau parte la un asemenea eveniment important și am rămas profund impresionată și cu o experiență incredibilă, deoarece cred că puține persoane care aveau vârsta mea atunci puteau să aibă acces la un astfel de eveniment și să cunoască atâtea personalități importante de la care să aibă cu adevărat ce să învețe. Am putut să particip activ, în sălile de conferință, la ședințe, să iau parte la dineuri și vizite oficiale prin intermediul acestui eveniment și să socializez cu persoane care împărtășesc aceleași pasiuni ca ale mele.

Ce personalități ai cunoscut până acum și cine te-a impresionat mai mult?

Am cunoscut foarte multe personalități importante de-a lungul timpului, atât în țară, cât și în afară, de la profesorii mei care activează în domenii diverse, unii dintre ei fiind foarte cunoscuți publicului, alții mai puțin dar cu o vastă experiență și carieră impresionantă, personalități pe care le-am cunoscut când făceam practică în cadrul Camerei Deputaților și a Senatului precum și personalități din afară. Chiar recent, din cadrul concursului Miss Earth, am cunoscut-o pe doamna Lorraine Schuck, directorul general al evenimentului. Notorietatea contează, pentru că astfel poți influența multă lume în bine, însă consider că poți fi o adevărată personalitate și fără să ai neapărat o mare notorietate. În primul rând contează ce faci, ce creezi, ce lași în urmă și cum influențezi pozitiv oamenii, prin acțiunile tale.

Care sunt cele mai importante proiecte ale tale, pe care le ”visezi”?

Cu siguranță că în viitorul apropiat îmi doresc să am propriul meu business la care deja am început să lucrez și este în domeniul “Fashion”. De asemenea, mi-ar plăcea să am o mini-fabrică de sacoșe de hârtie tip craft (reciclabile) cum vedem la marile retail-uri. Aceste sacoșe și ambalaje sunt foarte importante pentru a ajuta mediul și mă văd un furnizor pe piața României în această industrie cât de curând.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite