2015: predicţii mai puţin astrologice pentru România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum 25 de ani ţara noastră începea un nou drum, Capitala se mişca într-un sens care nu mai putea fi deturnat, oricât şi-au dorit unii sau alţii. Apăruseră zorii unei noi ere, care nu mai era nici socialist-ştiinţiifică, nici reluarea alteia vechi – din comunism nu se mai ieşise până atunci, iar România era cunfundată într-un somn ideologic şi istoric din care trebuia să iasă.

Au murit peste 1200 de români pentru ca vechea lume să se oprească, confirmând trista realitate a istoriei noastre: doar prin moarte se schimbă ceva în bine. Sângele care curge pe fiecare zi a istoriei noastre a fost nu doar spre independenţa şi fiinţa noastră, dar şi se spre mai binele neamului şi statului. Până nu moare un om pe stradă nu se montează semafoare sau indicatoare, până ce într-un spital nu mor câţiva noi-născuţi se uită că avem şi maternităţi în suborninea ministerului sănătăţii şi exemplele continuă, continuă, iar politicienii nu înţeleg nimic.

Ei bine, au trecut 25 de ani grei, cu mari pierderi, în care totuşi s-au făcut paşi mari spre „mai bine”  , iar pe 21 decembrie 2014 am schimbat preşedintele statului. Ceremonia s-a desfăşurat sub un cer noros – chiar dacă în cladirea Parlamentului lumina era artificială şi soarele nu se vedea.

Abia când parlamentarii au început cu maşinile lor germane în majoritate – peste 75% – să iasă din clădire, privindu-i în mare majoritate sfidător şi chiar cu ură pe manifestanţii de la protestul contra legii securităţii cibernetice, soarele a ieşit. Nu în timpul ceremoniei – semn că mândrul soare nu era încântat pe deplin – ci doar când clasa politică incompetentă părăsea locul în care ar fi trebuit să muncească mai bine s-a înseninat. Ce l-o fi nemulţumit pe soare, de n-a vrut să apară de la început?

Poate că astrul ce ne încălzeşte ne-a arătat astfel că e timpul pentru un nou început, aşa cum în 1989 razele lui ne-au permis marea descătuşare. Poate că arătarea lui de sub nori chiar când parlamentarii plecau din clădire e un semn că atâta timp cât aceste 588 de fiinţe ocupă acel spaţiu lucrurile nu vor merge mai bine, şi e timpul să mai împuţinăm din ei – să zicem, vreo 300 – după cum avem un refendum validat în anul 2009.

E adevărat, tot atunci  noul preşedinte a plecat la palatul Cotroceni, iar predarea funcţiei a avut loc pe soare. Să fie într-un ceas bun pentru stat şi naţiune!

Cu toate acestea, norii de azi nu ne-au permis să uităm unde suntem, ce slăbiciuni ale statului şi societăţii avem, precum şi faptul că norii nu sunt doar producţii proprii, ale cerului bucureştean, ci au ca surse şi alte zone mai din afară. Est sau vest, nord sau sud, dar tot nori sunt şi tot strălucirea soarelui o acoperă.

Iar aceşti nori ne fac să ne gândim la anul 2015 ca la un an foarte greu: 25 de ani de la mineriadele principale, 25 de ani de la fugărirea regelui, 25 de ani de când omenii care gândesc au înţeles că totuşi era ceva foarte putred în Danemarca! A fost nevoie de mai mulţi ani până ce am izbutit să ieşim din această continuare a „democraţiei semi-comunist-consumeriste permise”, iar preţul plătit a fost imens, mai ales în migraţia românilor spre locuri unde salariile sunt mai bune, organizarea muncii este mai eficace iar respectarea statului de drept nu este o vorbă în vânt.

Predicţia anului 2015 nu se bazează pe faptul că astrologia chineză spune că este anul oii de lemn – deci, un lup de foc va fi principalul ei adversar – ci pe câteva lucruri vizibile, care adunate pot formula o ecuaţie interesantă şi cu destule necunoscute – mai ales rezultatul.

Aspectul fundamental pozitiv este scăderea preţului petrolului, care ar trebui să profite – după ani de scumpiri în toată Europa – industriei şi participanţilor la traficul pe şosele şi autostrăzi. La noi mai trebuie atenţie din partea Consiliului Concureţei referitor la cartelurile de pe această piaţă a carburanţilor, poate şi ceva sprijin de la procurori – cazul Lukoil nu este singular, cel mai probabil. Dar a avea un preţ al petrolului mai ieftin e un bun prilej pentru industrie şi oamenii de afaceri să demonstreze ce pot face, gândi şi proiecta pentru companiile lor, care au astfel o şansă în plus de dezvoltare.

Dacă acest preţ al petrolului mai redus este soarele, norii sunt reprezentaţi de factorul uman din politica şi administraţia de vârf românească, care a izbutit în aceşti ani să ne dezvăluie ceea ce mulţi ştiam de mult: că sunt incompetenţi la pătrat şi laşi. Au demonstrat cu vârf şi îndesat că sunt incapabili să gândească cu creierul propriu şi gata oricând de a adopta orice măsură, doar pentru a executa o decizie politică. Mai mult, sunt gata oricând să justifice orice nerozie a unui conducător politic, în numele disciplinei de partid care trece în mintea lor de bariera statului de drept.

Iar incompetenţa lor se vede mai ales în politica fiscală fără cap şi fără coadă, haotică, neclară, plină de contradicţii şi care are la bază un algoritm mental rămas încă din comunismul anilor 1950: „Ei, cei care au bani mai mulţi sunt chiaburi, noi trebuie să le luăm banii şi să nu le lăsăm nimic”, uitând că nu poate exista dezvoltare în lipsa predictibilităţii în legislaţie şi a unui acord real de voinţă între contribuabil, clasa politică şi instituţiile statului din administraţia naţională şi locală.

Tot incompetenţa lor face să ne gândim, din păcate, la anul 2015 ca la o copie a  anului 2010.

Concret, 2010 a fost anul marii crize de la noi, care a fost amânat cumva de faptul că 2008 şi 2009 au fost ani electorali.

Astfel, în acei doi ani a plouat cu pomeni guvernamentale tăricenist-moliceniste, care au mărit salarii şi pensii în scopul de a atinge 20% în alegeri ca partid, fără să se gândească vreo clipă că ele nu se susţin economic pe termen lung şi că vor trebui plătite nu doar în acel an, ci în toţi anii următori. Tocmai de aceea a fost nevoie de acte normative prin care s-a dispus eşalonarea măririlor salariale – dar asta s-a făcut în 2010, când alegerile se terminaseră şi realităţile nude apăruseră în toată duhoarea lor.

Anul 2008 a fost anul marilor pomeni electorale, iar în 2009 – pentru că era o mare coaliţie PDL-PSD – nimeni nu şi-a riscat şansa în alegerile prezidenţiale efectuând necesarele şi amarele corecţii financiare. În jurul nostru multe ţări plăteau din greu, dar noi încă „nu eram cine ştie ce afectaţi”.

Violenţa cu care a erupt criza în economia noastră şi declaraţiile oficiale ale anului 2010 a mai fost întîlnită, mutatis-mutandis, doar în zilele anului 1990, când veneau moşierii şi regele, iar minerii plantau în aplauzele presei şi a bucureştenilor lucrători în coloşii industriali panseluţe la Piaţa Universităţii. S-a tăiat atunci 25% din salariul fiecărui angajat al statului, a fost interzis cumulul pensiei cu locul de muncă la stat şi alte drepturi oferite de clasa politică mereu binevoitoare şi corupătoare de electorat.

Anul 2014 a fost tot un an electoral greu, marcat însă el de lipsa de rezultate sub aspect economic – intrare în recesiune de fapt, coroborată cu un număr infim de kilometri de autrostrăzi şi o reducere a investiţiilor străine directe în economie. Pomeni a oferit impetuosul plagiator de la guvern cu nemiluita, doar-doar va alege şi astfel va avea câţiva ani de linişte, pe persoană fizică.

Dar iată că a pierdut alegerile, însă drepturile pe care le-a oferit prin lege sau ordonaţă de urgenţă au rămas şi ele poartă sarcini asupra bugetului statului nu doar în 2014, ci şi în 2015 şi anii ce urmează. Din această perspectivă – deşi dorea să lase sarcina alcătuirii unui nou buget unui succesor, n-a putut să scape de povară – şi nu ştie ce să mai facă acum, când se gândeşte că vrea să guverneze încă 20 de luni. Când sacrifici investiţiile – elementul care dă substanţă dezvoltării statului şi economiei – să nu te miri ce vei avea de gestionat după ce pierzi alegerile, rămânând totuşi prim-ministru. Dacă nu ai onoare şi nu-şi asumi prin demisie o înfrângere şi marile erori făcute, atunci gestionează, baiete, ce mai rămâne din economie!

Pomenile anilor 2008 – în majoritate – şi 2009 s-au plătit crunt în 2010 şi 2011, cu sacrificii teribile, iar partidul care conducea ân acei doi ani de „cauterizări” a fost spulberat în alegerile din 2012. Pomenile din 2014 se vor plăti şi ele, iar costurile le va suporta partidul aflat la guvernare acum şi în 2015, poate şi 2016.

Pe undeva, este de înţeles să nu vrea să predea guvernarea – când eşti la palatul Victoria, mai schimbi prin ordonanţă de urgenţa ceva, mai salvezi anchetarea unei fapte de plagiat sau de altă natură desfiinţând o comisie, mai numeşti nişte procurori etc. Nu mă credeţi? Ia uitaţi-vă numai la scrisoarea de renunţare la titlul de doctor în drept de săptămâna trecută.

Iar dacă accesaţi acest link http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.frame , o să observaţi că din aprilie 2012 şi până acum s-au adoptat: 83 de ordonanţe de urgenţă în 2012, 115 în 2013 şi 87 în acest an! Practic, 185 de ordonanţe în 980 de zile, deci de 32 de luni, România a fost în situaţie de urgenţă la fiecare 5 zile! Conţinutul lor nu îl mai discutăm, pentru că ne oferă Curtea Constituţională motivaţii pe zeci de pagini la fiecare declarare de neconstituţionalitate.

Lipsa clarificărilor relaţiilor instituţionale, bazate pe o Constituţie construită cu 3 frâne nu face decât ca statul să nu evolueze deloc. De fapt, se merge mai mult pe cârpire, iar nu pe o schimbare efectivă, reală, din temelii. Este adevărat că temeliile nu sunt prea bune, legea noastră fundamentală necesită o revizuire amplă, făcută de profesionişti – din care avem în facultăţile şi catedrele de drept din ţară.

Avem nevoie atât de mult şi de un cod administrativ şi de un cod de procedură administrativă, avem nevoie ca Institutul de Drept Public şi Ştiinţe Administrative să funcţioneze efectiv, avem nevoie de o nouă valorizare a şcolii, universităţilor şi profesorilor, de o implementare cât mai profundă a statului de drept şi valorilor sale. Avem nevoie de simplificarea legislaţiei fiscale şi de reducerea numărului şi cuantumului acestora, şi de creşterea gradului de pregătire a funcţionarilor publici.

Aceştia sunt norii, aceştia au fost pe cer în timpul ceremoniei de azi. Iar dacă nu vor fi alungaţi prin muncă şi seriozitate, soarele ce a apărut astăzi când parlamentarii părăseau clădirea se poate transforma repede în arşita în care se pierd politicienii ce au acum un cec în alb de la electorat. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite