Traian Igaş despre viitoarele disponibilizări din MAI: "Urmează să se ia o decizie politică"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Traian Igaş a participat la operaţionalizarea SMURD Sălaj

Prezent, vineri, 16 decembrie, la Zalău, cu ocazia operaţionalizării Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Sălaj, ministrul de Interne Traian Igaş a declarat că viitoarele disponibilizări din minister, anunţate de preşedintele Traian Băsescu, au legătură cu reorganizarea.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a lămurit astăzi, la Zalău, într-o oarecare măsură, afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu de ieri, 15 decembrie, care a declarat la sfârşitul şedinţei CSAT că disponibilizările din M.A.I. vor continua, chiar dacă anul acesta au fost reduse din structurile ministerului aproape 10.000 de posturi. "Urmează să se ia o decizie politică privind regionalizarea. Dacă se ia decizia ca regionalizarrea să se facă aşa cum a fost propusă de noi, vom reorganiza structurile MAI pe regiuni, iar asta sigur că va însemna că, din structurile actuale, vor fi reduşi oameni", a explicat el.


Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică