Se poate mânca şi civilizat în spitale: la Zalău, mâncarea pacienţilor, servită în truse speciale şi transportată în cărucioare cu huse termoizolante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Linia de porţionare şi servire a mesei la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, inaugurată în martie 2013, a fost completată, săptămâna aceasta, cu echipamente specializate pentru transportul hranei şi dispozitive de preparare a mâncării.

Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Consiliului Judeţean Sălaj, noile dotări constau în dispozitive de preparare a hranei (roboţi de bucătărie, malaxor etc.) şi în echipamente specializate pentru transportul acesteia (cărucior şi husă termoizolantă). La fel ca şi linia de porţionare a hranei, şi dotările de acum fac parte dintr-un proiect finanţat de compania TenarisSilcotub,  aportul multinaţionalei cifrându-se, astfel, la circa 670.000 de lei.

Începând cu luna februarie, parteneriatul dintre TenarisSilcotub şi Consiliul Judeţean Sălaj, vizând sprijinul şi confortul pacienţilor în raport cu sistemul de sănătate, a trecut la o nouă etapă: a fost demarat proiectul „Ghidul pacientului spre sănătate”. În urma realizării acestui proiect, contând pe un sprijin financiar al TenarisSilcotub în sumă de peste 33.000 de lei, comunităţii sălăjene îi va fi oferit un instrument de informare ce va cuprinde toate detaliile legate de raportul sălăjenilor, de informarea cât mai completă şi corectă a acestora în calitate de pacienţi, cu sistemul de sănătate. Proiectul vine în completarea eforturilor dezvoltate de către Consiliul judeţean şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Zalău cu privire la îmbunătăţirea serviciilor de sănătate oferite comunităţii.

„Sănătatea continuă să fie pentru  noi o prioritate, încercând să îmbunătăţim pe cât posibil fiecare dintre palierele sistemului care ne sunt la îndemână, ca şi competenţe. Astfel, alături de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică Sălaj, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Zalău, Fundaţia „Acasă” şi TenarisSilcotub – cărora le mulţumesc pentru pertinenţa cu care participă la realizarea proiectului – venim în sprijinul pacienţilor, în sensul mai bunei lor informări şi abordări a sistemului de sănătate: să evite pe cât posibil drumurile inutile, să cunoască din vreme toate documentele ce le sunt necesare atunci când se adresează sistemului de sănătate  (medic de familie, spital etc.), care le sunt drepturile dar şi responsabilităţile ca şi pacienţi. Ghidul pacientului spre sănătate se află în plină construcţie, la finalizarea acestei etape, va fi multiplicat şi distribuit populaţiei” a declarat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj. 

Totodată, începând din ianuarie 2014, nou - născuţii Spitalului Judeţean beneficiază de screening auditiv, graţie echipării spitalului cu un aparat specializat în cadrul proiectului „O lume a sunetelor pentru toţi”, realizat de Consiliul Judeţean şi Asociaţia Sprijin Independent pentru Spitalul Zalău, proiect ce a contat pe o contribuţie a producătorului de ţevi în cuantum de 15.000 de lei.

„Cu fiecare proiect realizat având ca beneficiari pacienţii Spitalului Judeţean şi spitalul în ansamblul său, convingerea mea este că, împreună, prin diverse parteneriate, putem să avansăm mai repede într-o direcţie pozitivă a îmbunătăţirii serviciilor Spitalului Judeţean. Fiecare dintre aceste proiecte au răspuns şi răspund unor nevoi identificate la nivelul spitalului, creând mecanisme care îmbunătăţesc serviciile noastre pentru pacienţi,” a declarat Laurenţiu Barna, Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău.

Citeşte şi Spitalul Judeţean din Zalău, acreditat pentru prelevare de organe

FOTO Cum se poate mânca decent într-un spital de stat din România

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”