Începe distribuirea alimentelor de la UE. Vezi ce se dă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei peste cinci mii de zălăuani care au dreptul la produsele gratuite acordate în fiecare an prin Programul European de Distribuire a Alimentelor vor putea merge, începând de luni, să şi le ridice.

Deşi în majoritatea localităţilor din judeţ şi din ţară distribuirea alimentelor a început, parţial, de mai multe săptămâni, în Zalău ajutoarele de la Uniunea Europeană se vor împărţi beneficiarilor abia de vineri, şi asta deoarece primăria a decis să se aştepte sosirea tuturor produselor, pentru a nu-i chema pe oameni de două ori la centrul de distribuire.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, de aceste ajutoare vor beneficia, în Zalău, 5224 de persoane. Este vorba despre persoane cu venit minim garantat, pensionari cu pensie până la 400 de lei - inclusiv copiii şi tinerii orfani care beneficiază de pensie de urmaş până la 400 de lei, şomeri în plată şi  persoane încadrate în gradul I şi II de handicap. Punctul de distribuire este situat pe strada Gheorghe Doja, zona bl. D115,  şi are un program de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00.

Pachetele conţin făină albă - 16 kilograme, şase kilograme de făină mălai , 1,2 kilograme de paste făinoase, 600 de grame de biscuiţi,  şapte kilograme de orez, patru gilograme de zahăr, şapte litri de ulei, fasole boabe - un kilogram, mazăre conservă – două cutii, roşii la conservă – două cutii şi o cutie de bulion.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate