FOTO Clădirile cu care nu ne mândrim. Ce n-a distrus comunismul, s-a distrus imediat după Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce-a a rămas din centrul vechi al Zalăului nepus la pământ de comunişti a fost afectat, în parte, de vremurile tulburi de imediat după Revoluţie. Aşa au apărut, în centrul oraşului, infiltrate printre clădiri de patrimoniu, construcţii din oţel şi sticlă.

Cu un centru vechi oricum destul de restrâns ca suprafaţă, Zalăul a avut de suferit, arhitectural, şi în primii ani de după Revoluţia din 1989, când regulile erau tulburi inclusiv în urbanism. Aşa au apărut, printre clădiri vechi de un secol, cu un farmec aparte, construcţii moderne, din oţel şi sticlă, care fac în mod evident notă discordantă cu cadrul general.


Am solicitat un punct de vedere în legătură cu clădirile care strică aspectul centrului vechi al municipiului arhitecului şef Constantin Sandu, însă acesta şi-a declinat... rolul de a indica şi analiza aceste imobile în favoarea şefului său, primarul Radu Căpîlnaşiu.  Potrivit edilului, clădirea care dăunează cel mai mult aspectului centrului vechi al oraşului este sediul Finanţelor, un imobil cu design modern, construit la începutul anilor 90. ”Clădirea este un kitch ca şi amplasament - şi anume într-o zonă a centrului vechi, care trebuia salvat - nu ca şi construcţie”, precizează primarul.


De altfel, clădirea a fost dată ca exemplu negativ şi de fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, care, la o vizită făcută la Zalău în 2010, a declarat că imobilul este „cel mai bun exemplu despre cum poţi să distrugi centrul istoric al unui oraş“.


Clădirea este cea mai înaltă din Zalău şi blochează aproape total vederea către una dintre cele mai frumoase biserici din oraş (Biserica Romano-Catolică, construită în secolul al XIX-lea). Construcţia ei a început în 1992 şi a fost finalizată abia în 2010, costurile de edificare ajungând la aproximativ 6 milioane de lei.


Un alt caz similar este, potrivit lui Radu Căpîlnaşiu, cel al sediului BCR Zalău, a cărui construcţie a început cam în aceeaşi perioadă cu a sediului Finanţelor. Clădirea a fost, efectiv, înghesuită între două clădiri de patrimoniu, fiind zid în zid cu imobilul ce găduieşte Primăria Zalău şi cu clădirea Colegiului Naţional ”Silvania”, ambele fiind imobile cu o vechime de peste o sută de ani şi cu o arhitectură specifică acelor vemuri. ”Nici la BCR nu discut clădirea în sine, ci amplasarea”, punctează edilul.


Clădirea de pe locul 3 în topul realizat cu ajutorul primarului Radu Căpîlnaşiu este, probabil, ”ruşinea nr.1” a Zalăului. Este vorba despre blocul C3, un bloc de locuinţe sociale din cartierul Dumbrava, care arată ca după război după ce locatarii de acolo au distrus imobilul în încercarea de a se încălzi ori, pur şi simplu, pentru că aşa au considerat ei de cuviinţă.


”E o mizerie de bloc, încă din concepţie. Îl avem în vedere pentru reabilitare, dar suma este prea mare şi, deocamdată, nu ne-o permitem”, spune primarul.

Citeşte şi FOTO Zalăul îşi "vinde" o clădire în toată Transilvania

FOTO Gara din Zalău, o clădire modernă ce va avea lift şi "foodcourt"

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
FCSB a bătut-o și pe UTA, și pe soțul Steluței. Campioana, cea mai clară victorie a sezonului
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Katy Perry și Justin Trudeau și-au oficializat relația. Au sărbătorit ziua artistei la Paris