Cine a fost Thomas Day, bărbatul care a visat să creeze soţia perfectă. Calvarul la care şi-a supus viitoarea logodnică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thomas Day a sperat că va crea soţia perfectă FOTO wikipedia.org

În perioada în care a studiat la Oxford, Thomas Day a fost cucerit de volumul semnat de Jean-Jacques Rousseau, în care autorul îşi expune ideile pedagogice.

Inspirat de romanul pedagogic "Emile sau despre educaţie" al lui Jean-Jacques Rousseau, scriitorul englez Thomas Day (1748-1789) a creat o listă cu principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească viitoarea lui soţie, scrie thevintagenews.com Cum în perioada studiilor la Oxford nu s-a bucurat de prea mare succes la femei şi nici nu găsise vreuna care să corespundă standardelor sale, în 1769, tânărul ia o decizie surprinzătoare, bazată pe ceea ce credea el că este mesajul volumului lui Rousseau: să îşi creeze soţia ideală, educând-o pe modelul propriilor concepte şi al teoriei cărţii lecturate.

Moştenitor al unei averi consistente, el apelează la un orfelinat, de unde înfiază două copile, convins fiind că pentru a avea şanse de reuşită, trebuie să înceapă pregătirea viitoarei neveste încă de la o vârstă fragedă. A optat pentru două fetiţe, gândindu-se că măcar pe una va reuşi să o modeleze după bunul plac. Mai întâi a ales-o pe Sabrina, o copilă de 12 ani, cu trăsături frumoase şi voce plăcută, iar o lună mai târziu, pe copila de 11 ani, pe care a botezat-o Lucreţia, după numele matroanei romane.

Thomas Day a întocmit un contract în ceea ce le priveşte pe cele două, stipulând că în decurs de un an o va alege pe cea cu care se va căsători. Pe cealaltă, Day se angaja să o plaseze ca ucenică pentru a învăţa o meserie şi să îi asigure o rentă şi un bonus în momentul în care aceasta ar fi vrut să se mărite.

Dorind să fie unica persoană care să le influenţeze şi să le educe, Day s-a mutat cu fetele în Franţa. Urmând tehnicile de educaţie din cartea sa de căpătâi, bărbatul a trecut de la educaţie primară, la aritmetică şi lectură, dându-le responsabilităţi precum curăţenia, gătitul şi diverse alte activităţi casnice. Ca să poată purta cu ele şi discuţii complexe, le-a predat lecţii de fizică şi geografie, copilele trebuind să observe schimbările produse de anotimpuri şi să noteze detalii privid apusul şi răsăritul.

În scrisorile pe care i le trimitea unui prieten apropiat, Thomas Day preciza că o preferă pe Sabrina, întrucât era mai dispusă să înveţe.

O picura cu ceară

Totuşi, nu a durat mult şi ambele tinere au început să se plictisească de stilul de viaţă axat pe studiu pe care îl promova tutorele lor, lucru care l-a mâhnit pe Day. În primăvara anului 1770, cei trei s-au întors în Anglia, unde Lucreţia a fost trimisă ca ucenică, iar Sabrina a fost păstrată pentru continuarea proiectului neobişnuit. Pornind de la conceptul de "educaţie negativă" despre care Rousseau vorbeşte în volumul său, Day a considerat că pentru a-şi căli eleva, trebuie să o supună unor teste deloc uşoare. Aşa i-a venit ideea că trebuie să crească rezistenţa la durere a viitoarei lui soţii; pentru asta, obişnuia să îi picure ceară fierbinte pe spate şi pe braţe ori să o împungă cu ace, obligând-o să nu scoată niciun sunet, indiferent cât de tare suferea. Ca să o obişnuiască cu sunetele puternice, trăgea cu arma ori arunca explozibil în imediata ei apropiere.

Sabrina a rezistat eroic o vreme şi a îndurat ideile trăznite ale lui Day. La un moment dat, însă, a început să pună la îndoială tehnicile acestuia şi chiar să se plângă de tratamentul la care era supusă. Dezamăgit de faptul că experimentul său eşuase, la începutul lui 1771, englezul a trimis-o la un internat, unde tânăra a stat trei ani, ulterior devenind ucenică într-un atelier de confecţii şi, mai apoi, menajeră.

Când Sabrina a împlinit 18 ani, Thomas Day s-a gândit să îi mai dea o şansă, poate-poate se va adapta pretenţiilor sale şi va deveni soţia perfectă. Cei doi s-au logodit, însă bărbatului i-a fost suficientă o singură greşeală pentru a renunţa pentru totdeauna la planul său. Deşi primise instrucţiuni precise cu privire la ce trebuie să îmbrace pentru o vizită la nişte prieteni de familie, Sabrina a preferat să nu ţină cont de ele, lucru care l-a mâniat teribil pe logodnicul său.

Day a rupt logodna şi a trimis-o pe tânără la o pensiune din Birmingham, asigurându-i şi o rentă anuală.
În 1778, bărbatul s-a căsătorit cu Esther Milnes. A decedat 11 ani mai târziu, însă niciodată în toţi aceşti ani nu i-a cerut scuze Sabrinei pentru calvarul la care a supus-o.

Citiţi şi:

Viaţa scandaloasă a unei marchize. Cine a fost Luisa Casati, femeia care avea un ghepard ca animal de companie

Singurul jocheu din lume care a câştigat o cursă, deşi era mort. Care au fost cauzele decesului

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele