Bobocii fac spectacol. Scenariu cu mafioţi, schimb de focuri şi trădări, la Balul Balurilor 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia aniversară a Balului Balurilor, ce va avea loc vineri, 17 martie, se anunţă a fi cea mai spectaculoasă şi mai savuroasă de până acum.

12 perechi de boboci din cinci licee ale Zalăului vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor în cadrul unui spectacol-concurs în care îşi vor etala talentele, flerul, dar şi frumuseţea. La finalul tuturor probelor, cei mai apreciaţi dintre concurenţi vor fi răsplătiţi cu titlul Miss şi Mister Zalău.

Aflată la cea de-a zece ediţie, Balul Balurilor este organizat de Consiliul Local al Tinerilor şi în acest an va avea ca temă "Mafia". Cele 12 perechi de boboci vor fi împărţite în patru mafii: siciliană, nord-americană, columbiană şi românească, filmul Balului urmând să redea povestea originală a acestora, din care nu vor lipsi trădările, schimburile de focuri, torturile şi soluţiile salvatoare, susţine Antonio Erdei, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Silvania", prezentator şi regizor al ediţiei aniversare. Organizatorii promit un eveniment grandios, care va oferi animaţie la cote maxime, momentele pregătite de boboci fiind concepute pentru a cuceri publicul.
"Dacă ne referim la partea artistică, anul acesta, Balul Balurilor va fi mai sus cu cel puţin un nivel. S-a depus un efort mult mai mare pentru a asigura un spectacol pe cinste", a precizat Antonio Erdei.

Concurenţii vor susţine un dans de grup, cu o coregrafie specifică fiecărei ţări din care se presupune că provin "tinerii mafioţi", pentru ca mai apoi, în cadrul probei de prezentare, să îşi descriu personajele în moduri cat mai amuzante. Cea mai importantă probă este cea a talentelor, unde perechile vor prezenta câte un moment special, de la dans, la cântat, de la simulare de lupte, la desen scenic. Competiţia se va încheia cu proba de dans şi cu o probă surpriză.

Invitatul special al serii este solista JO.

Preţul unui bilet este 25 de lei, suma colectată din vânzare urmând să fie donată în scop umanitar. "Consiliul Local al Tinerilor a decis să aducă bucurie, ajutor si speranta in viaţa unor persoane minunate. Venită pe lume în ajun de Moş Nicolae, când toţi copiii îşi pregătesc ghetuţele şi părinţii se străduiesc să păstreze magia momentului, micuţa Tania i-a bucurat şi îngrijorat pe părinţi. Încă de la naştere i-a fost detectat un hematom pe partea stângă a creierului. De atunci a urmat un şir lung de analize, tratamente, vizite medicale şi internări. Azi, la 3 ani şi 2 luni, Tania nu poate umbla singură, nu îşi foloseşte mâna dreaptă, nu vorbeşte, îşi menţine greu echilibrul şi are probleme cu vederea. Părinţii ei nu au renunţat însă niciun moment: Tania trecand printr-o operaţie care îi poate oferi şansa de a se recupera din punct de vedere psiho – motor. Operaţia a fost realizata cu succes, dar necesita  o lungă perioadă de recuperare, iar Tania şi familia sa, întregită de un frăţior mai mic, vor avea nevoie de sprijin în această perioadă", a precizat Antonio Erdei.

Vă mai recomandăm:

Mesajul unei adolescente participante la protestele anti-amnistie: "Vreau să trăiesc liniştită într-o ţară care poate face multe când îşi uneşte forţele"

Cum îi ajută baletul pe copii să se dezvolte armonios: „Astfel învaţă că pentru a obţine ceva trebuie să depui efort“

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat