Vaslui: Falsuri în averea şefului Poliţiei Locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Turbatu a declarat că are un garaj cu o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, construcţie care este, însă, o cabană. În plus, poliţiştii comunitari au spus că şeful lor ar fi vândut caloriferele instituţiei la fier vechi, iar preşedintele CJ Vaslui a promis că va face o anchetă.

Scandalurile par să se ţină lanţ de şeful Poliţiei Locale, Laurenţiu Turbatu. Mai întâi, el a intrat în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din cauza consumului exagerat de carburanţi într-un singur an al celor şase maşini din dotarea instituţiei.


Acum, au apărut suspiciuni că ar fi completat în fals declaraţia de avere. L-a dat de gol un site specializat în anunţuri de vânzare. Concret, atât pe declaraţia sa de avere, cât şi pe cea a soţiei, apare că cei doi deţin un garaj, cu o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, la Slănic-Moldova. 


„Sunt prinsă cu treaba“


De fapt, garajul ar fi o cabană pe care soţii Turbatu au cumpărat-o în 2006 şi pe care acum ar vrea să o vândă. Pe site-ul „anuntuldeiasi.ro“, la data de 9.01.2011, ei au postat că vor să vândă o cabană care are garaj, dar şi alte îmbunătăţiri, cum ar fi boiler sau şemineu, suma cerută fiind 63.000 de lei. La număr de contact apare cel al soţiei lui Laurenţiu Turbatu. Practic, familia şeful Poliţiei Locale deţine o cabană care nu a fost trecută în declaraţia lor de avere. Am încercat să luăm legătura cu cei doi, dar n-am obţinut niciun punct de vedere. A răspuns doar soţia lui Laurenţiu Turbatu care, după ce a aflat  de cine este sunată, a spus că este „prinsă cu treabă“ şi ne-a rugat să revenim mai târziu. Ulterior, în ciuda insistenţelor noastre, ea nu a mai răspuns la mobil.


„Voi face tam-tam“


Între timp, mai mulţi poliţişti comunitari susţin că şeful Poliţiei Locale ar fi vândut calorifere şi alte piese metalice din instituţie la fier vechi. Sediul Poliţiei Locale se află în clădirea Casei Armatei, imobil aflat în subordinea Consiliului Judeţean (CJ), în care ni s-a interzis accesul. „Dacă se adevereşte cele spuse de poliţiştii comunitari, eu voi fi cel care va face tam-tam. Până atunci lăsaţi-mă să văd exact cum stă treaba“, a spus Vasile Mihalachi, preşedintele CJ Vaslui.


Potrivit legii, declararea necorespunzătoare a adevărului în cazul funcţionarilor publici se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani  sau cu amendă.

__________________

Diferenţa dintre garaj şi cabană
Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, garajul este o clădire sau încăpere (special amenajată) pentru adăpostirea, întreţinerea ori repararea autovehiculelor. Cabana este o casă la munte construită, de obicei, din lemn, care serveşte pentru adăpostirea turiştilor şi a vânătorilor.

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Noi rețineri în dosarul instruirii moldovenilor în Serbia pentru destabilizări. Printre ei, un socialist cu funcție importantă
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
O crimă: ascunderea Adevărului de către Autorități
Halloween-ul, interzis într-un oraș european: „Alegem să sărbătorim lumina cunoașterii și a patriotismului, mai degrabă decât să adoptăm obiceiuri străine”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian