Trei dintre şpăgarii din „Lotul Albiţa“ au fost destituiţi, după ce au fost prinşi băuţi la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei dintre poliţiştii de frontieră vasluieni judecaţi în dosarul „Lotul Albiţa" au fost daţi afară după ce au fost prinşi sub influenţa băuturilor alcoolice la serviciu.

Cei trei poliţişti de frontieră au fost destituţi de conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui după ce au fost prinşi consumând băuturi alcoolice în timpul programului. La fel ca şi ceilalţi 44 de colegi ai lor, cei trei erau puşi la dispoziţia inspectoratului din primăvara acestui an, de când au fost puşi sub acuzare de procuorii DNA pentru luare de mită şi constituirea unui grup infracţional.

„Măsura destituirii celor trei agenţi de poliţie de frontieră vasluieni a fost aplicată în baza Statutului Poliţistului, fără ca aceasta să fie contestată de vreunul dintre ei. Înainte de a fi daţi afară din serviciu, poliţiştii de frontieră în cauză desfăşurau doar activitate administrativă, de birou, fără ca ei să mai aibă dreptul la control documente sau la port de armă şi muniţie", a declarat Irina Mirică-Gheucă, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră