În lupta cu pesta porcină, a început împuşcarea porcilor mistreţi în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona este atent monitorizată

Virusul Pestei Porcine Africane (PPA) a fost confirmat la un porc mistreţ vânat pe un fond de vânătoare între Vânători şi Punghina, ce aparţine unei asociaţii de vânători din Dolj, în urma analizelor efectuate la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A).

O echipă de medici veterinari din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mehedinţi s-a deplasat în regim de urgenţă la faţa locului pentru a întreprinde următoarele măsuri: neutralizarea animalului vânat, realizarea unor acţiuni de dezinfecţie, stabilirea zonelor de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor şi mijloacelor de transport.

A fost începută, de asemenea, ancheta epidemiologică. În urma acestui caz, s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea PPA, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţie. Zona afectată este de 13 kilometri, iar zona tampon este de 5 kilometri.

A fost instalat un filtru rutier dezinfectant, iar zona este monitorizată 24 de ore din 24, de echipe de la DSVSA Mehedinţi şi Direcţia Silvică. De asemenea, la sfârşitul acestei săptămâni a fost organizată o acţiune de vânătoare fiind împuşcaţi 18 mistreţi de la care au fost prelevate probe de organe care au fost trimise în cursul zilei de 9 decembrie la Laboratorul din Halânga.

Directorul executiv de la DSVSA Mehedinţi, Valentin Mariţoiu, precizează că populaţia trebuie să stea liniştită pentru că porcii din gospodării nu au fost afectaţi.

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ședință cu scandal la Parlament: „Cum se face că numai dumneavoastră angajați toate doamnele sexy la ANRE?”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Protest de proporții în Educație. Profesorii ies în stradă și amenință cu greva generală. Se cere demisia ministrului
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău