Afacere cu droguri gândită în pușcărie. După liberare, traficanții s-au pus pe treabă în Mehedinți

0
Publicat:

Un bărbat din Mehedinți a fost săltat de poliție și DIICOT după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea un colet din Spania. La percheziții, autoritățile au descoperit droguri.

Traficanții au gândit totul pe când erau închiși în penitenciar FOTO Arhivă Adevărul

„La data de 13 octombrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinți, au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict și au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Drobeta-Turnu Severin și în localitatea Breznița-Ocol, județul Mehedinți, pe linia combaterii traficului de droguri de risc și mare risc.Astfel, a fost prins în flagrant delict un bărbat, de 48 de ani, în timp ce ar fi ridicat de la o firmă de curierat un colet expediat din Spania, în care se aflau, disimulate, aproximativ 50 de grame cocaină”, au transmis Poliția și DIICOT.

Poliția și procurorii de la crimă organizată au descins apoi la cinci adrese, „fiind descoperite și ridicate 5 telefoane mobile, o cultură de 10 plante de cannabis, de peste un metru înălțime, 2 borcane de sticlă cu muguri de cannabis, 8 țigarete de cannabis confecționate artizanal, 5.985 de lei, 200 de euro, 1.500 de dolari americani, o cartelă sim, trei cântare electronice de precizie, 10 ghivece și diferite recipient cu urme de fragmente vegetale verde-oliv și miros înțepător, un grinder și diverse înscrisuri”.

Și-a construit rețeaua din închisoare

Din cercetări a reieșit că, din luna august 2021, un bărbat, de 32 de ani, fiind încarcerat într-un penitenciar, tot pentru infracțiuni privind traficul de droguri de risc și mare risc, ar fi constituit un grup infracțional organizat, ce ar avea în preocupări introducerea de droguri de risc și mare risc, dar și de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Tânărul ar fi continuat desfășurarea activităților infracționale și din momentul liberării condiționate, totodată cooptând pentru acestea un alt bărbat, de 49 de ani.

Față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 49 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar, față un bărbat, de 28 de ani, a fost luată măsura controlului judiciar.

Cei patru bărbați reținuți au fost propuși, pe 14 octombrie, Tribunalului Mehedinți, cu propunere de arestare preventivă, care a aprobat mandatele.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat, introducerea în țară de droguri de risc și mare risc și trafic de droguri de risc și mare risc, urmând ca, la finalizarea acestora, să se propună măsuri corespunzătoare. 

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi