GALERIE FOTO Fosta piaţă din E3 se transformă radical. Iată cum va arăta salonul deschis la al doilea etaj al clădirii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta salonul pentru evenimente FOTO Appollo Ballroom

La parterul clădirii în care a funcţionat piaţa din E3 va rămâne un supermarket, iar la al doilea etaj se va deschide un salon pentru evenimente (cu 440 de locuri). Deja proprietarii au câteva contracte pentru închirierea salonului.

Terenul pe care a funcţionat piaţa din E3 a fost revendicat şi a ajuns în proprietate privată. În 2011, un investitor privat a preluat afacerea de la cei care au revendicat terenul.

Noi am preluat terenul  în ianuarie 2011. Am dat deja drumul la supermarket, iar pe data de 1 iunie 2013 vom deschide şi salonul pentru evenimente, care va funcţiona la al doilea etaj al clădirii. La primul etaj vor  fi spaţii de închiriat (fie spaţii comerciale, fie birouri)“, a precizat Nicolae Masaca, investitor.

Salonul va avea şi o terasă interioară, care facilitează o bună perspectivă asupra întregului eveniment, spun cei care pun la punct această afacere.

Saloanele sunt ample, impunătoare, cu o înălţime de 5,2 metri şi neobstrucţionate de stâlpi interiori, pentru ca fiecare invitat să simtă că ocupă locul cel mai bun în sală. Salonul are o capacitate de 440 de locuri. Acesta poate fi împărţit în două saloane simetrice, fiecare cu o capacitate de 220 de locuri“, aşa sună prezentarea investiţiei.

Deja au luat comenzi: au trei evenimente programate pentru salonul ce se va deschide în această vară, mai spune Masaca.

Clădirea are asigurate 35 de locuri de parcare, iar patronii sunt în discuţii pentru alte 40 de locuri de parcare.
 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii