VOCEA BANATULUI Criminali în serie, la volan şi în Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 60.000 de oameni au fost ucişi în ultimii 20 de ani în accidente rutiere, în România. Şoferii criminali, care au condus fără niciun respect pentru viaţa celor din jur, au scăpat, aproape toţi, fără o zi de închisoare. Judecătorii puteau să-i pedepsească aspru, dar au ales să nu o facă, devenind responsabili pentru o mentalitate care ucide zilnic opt persoane.  

Iacob Chişărău este încă un nume pe lista neagră a şoferilor bănăţeni care au sfidat legea, au condus cu inconştient şi au ajuns să ucidă. Om de afaceri, fost primar la Moldova Nouă şi actual consilier judeţean, cocoţat la volanul unui VW Touareg 45.000 de euro, Chişărău a luat trei vieţi Timiş.

Trei tineri de 20 de ani au fost băgaţi în mormânt numai pentru că afaceristul cărăşean a considerat normal să circule cu viteză excesivă şi să intre în depăşire pe un pod. Victimele nu au avut nicio şansă când în faţa maşinii lor a apărut bolidul de lux. Tinerii morţi făceau naveta pentru a ajunge la muncă. Afaceristul care i-a omorât se grăbea să ajungă la chef, la ziua fiicei lui.

Pe acelaşi drum, în 7 iulie 2009, Claudiu Hauptmann, beizadeaua unui om de afaceri din Reşiţa, a gonit nebuneşte pe ploaie torenţială, cu 150 de kilometri pe oră. A intrat în plin într-un Espero care venea pe sens opus cu 50 de kilometri pe oră. Patru persoane au murit în Espero şi două în maşina lui Hauptmann. Cei patru morţi din Espero veneau de la muncă. Hauptmann venea de la shopping, din Timişoara. Printre morţi este şi fosta lui iubită. Fostă pentru că acum are alta, alături de care savurează fericit libertatea.

Dosarul carnagiului provocat de Hauptmann zace şi acum la Judecătoria Deta. Justiţia nu a fost capabilă, nici până în ziua de astăzi, să emită o pedeapsă pentru elevul de bani gata care a ucis şase persoane.

Iacob Chişărău, care a omorât „numai" trei oameni, se poate uita la vitezomanul Hauptmann pentru a sta liniştit. Justiţia nu îi va produce mai neplăceri pentru accident.

Cele două cazuri nu sunt unice în România, nici măcar în Banat. Sute de şoferi criminali, care au produs zeci de mii de morţi în ultimii 20 de ani, au scăpat fără o zi de închisoare. Mulţi spun că vina pentru accidentele grave aparţine celor care nu au construit drumuri bune.

Alţii vorbesc despre incompetenţa Poliţiei Rutiere, care e ineficientă în prevenire şi scoaterea de pe şosele a şoferilor iresponsabili. Multe alte motive sunt invocate pentru a îndepărta vina de la şoferul care a ucis.

În realitate unicul şi singurul vinovat este şoferul care a decis să conducă iresponsabil, să încalce legea şi să acţioneze fără niciun respect faţă de viaţa celor din jur. În orice societate cât de cât civilizată o astfel de atitudine este aspru pedepsită.

Legea românească pedepseşte cu până la 7 ani uciderea din culpă şi prevede adăugarea altor 3 ani dacă sunt doi sau mai mulţi morţi. Pentru astfel de pedepse, legea permite şi arestarea preventivă. Judecătorii din România au decis însă, în mod constant în ultimii 20 de ani, să emită aproape în toate cazurile pedepse cu suspendare. Aproape niciun şofer nu a fost arestat preventiv după astfel de accidente. Este o practică judiciară care a cimentat în mentalul comun faptul că iresponsabilitatea soldată cu morţi pe şosele nu este pedepsită în România.

Această mentalitate, produsă numai de Justiţie, este responsabilă pentru moartea multora dintre cele 25.758 de persoane decedate în accidente rutiere în ultimii 10 ani. Peste 62.000 în ultimii 20 de ani. Aproape nouă morţi în fiecare zi! Un veritabil carnagiu de care se fac vinovaţi şi judecătorii care au ales să aplice cele mai lejere pedepse. Prin pedepsele prea uşoare au produs efecte grave în societate.

Chişărău nu conducea ca un nebun, dacă ştia că Hauptmann a primit 10 ani de închisoare şi e după gratii.

Citeşte aici detalii despre accidentul provocat de Iacon Chişărău şi despre cazul Hauptmann:

IMAGINI ŞOCANTE Trei morţi într-un teribil accident. Vinovat de tragedie e un om de afaceri, fost primar, care venea la ziua de naştere a fiicei


S-a grăbit la chef şi a omorât trei tineri


Carnagiile care au şocat Banatul: câţi nevinovaţi au fost ucişi de vitezomani aroganţi, care se plimbă liberi

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Malin Bot pe platforma "ideilibere.ro":

Piţipoanca nebună, poliţiştii impotenţi şi o idee infinită


vezi video cu emisiuni realizate de Malin Bot şi citeşte alte detalii, mai jos:

  

Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta

Mai multe pentru tine:
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Politicieni huiduiți la sfințirea Catedralei Naționale. Susținătorii lui Călin Georgescu au strigat numele fostului candidat la prezidențiale
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Comisarul european pentru economie, vizită timp de două zile în România. Cu cine are întâlniri programate
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!