Scandal fără precedent după ce poliţiştii l-au oprit în trafic pe prefectul de Timiș care gonea cu ministrul pe urme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, şi naşul său, deputatul Alin Popoviciu, au fost implicaţi săptămâna trecută într-un incident cu un echipaj al Poliţiei Rutiere. Deputatul Popoviciu şi prefectul susţin că Touareg-ul Prefecturii se afla în coloana oficială a ministrului Transporturilor. 

Poliţia Timiş stă pe un butoi cu pulbere în urma unui incident în care a fost implicată maşina Prefecturii Timiş, în care erau pasageri deputatul Alin Popoviciu şi prefectul Mircea Băcală. Săptămâna trecută, maşina prefecturii a fost oprită în trafic în zona localităţii timişene Iosifalău. Varianta este confirmată atât de Poliţie, cât şi de deputatul Alin Popoviciu. 

De aici, firul poveştii se rupe în două. Poliţiştii susţin că maşina Prefecturii Timiş a fost oprită în trafic după ce a călcat linia continuă. Deputatul Alin Popoviciu are o altă variantă. „Nu s-a întâmplat nimic. Eram în coloana oficială a ministrului Transportului, care a venit la Timişoara. Erau pornite semnalele acustice şi luminoase. Am întâlnit pe drum vreo trei sau patru echipaje. Chiar i-am salutat pe poliţişti. După ce am trecut de ulimul, la vreun kilometru şi ceva am văzut o maşină în spate. Ne-au oprit şi ne-au spus că au văzut că e maşina prefecturii, dar au vrut să se convingă că este domnul prefect. Eu chiar am întrebat dacă de obicei se fură maşina prefectului şi eu nu ştiu”, a spus Alin Popoviciu. 

„Forţat” să încalce legea

Prefectul Mircea Băcală susţine aceeaşi variantă cu Alin Popoviciu. Prefectul spune, însă, că ministrul „a vrut să fie modest” şi nu a vrut antemergător, acesta fiind şi motivul pentru care maşina Prefecturii Timiş a preluat conducerea coloanei. „Trebuia să ajungem de la Făget la Timişoara în jumătate de oră. Nu erau pornite semnalele acustice şi luminoase, dar se ştia că e vorba de o coloană oficială”, a spus prefectul Mircea Băcală. Acesta a mai spus că după ce a fost oprit a fost nevoit să conducă din nou cu viteză pentru a ajunge din urmă coloana ministrului. Prefectul a mai spus că i-a raportat incidentul şefului Poliţiei, dar nu a cerut niciun fel de sancţiuni pentru agenţi.

Varianta Poliţiei

Reprezennţii Poliţiei Timiş susţin că echipajul Poliţiei Rutiere a oprit maşina Prefecturii Timiş pentru că a încălcat linia continuă. „În maşină se afla prefectul, care l-a şi sunat pe inspectorul-şef pentru a-i spune ce s-a întâmplat. S-au dispus verificări. Erau două sau trei autoturisme despre care spun că făceau parte dintr-o coloană oficială. Dacă se va dovedi că nu erau respectate prevederile privind coloana oficială, şoferul maşinii va rămâne fără permis pentru o perioadă de 30 de zile”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea. 

În urma incidentului în care a fost implicat prefectul au apărut informaţii potrivit cărora, agenţii care au „îndrăznit” să oprească maşina prefectului au fost sancţionaţi şi chiar mutaţi. Atât prefectul, cât şi reprezentanţii Poliţiei Timiş neagă acest lucru. „Nu cred  că au existat niciun fel de presiuni. Eu doar l-am informat pe şeful Poliţiei despre ce s-a întâmplat şi a spus că va solicita un raport. Dacă întradevăr au existat presiuni, o să-i rog pe poliţişti să vină la mine să văd dacă au avut de suferit”, a spus prefectul Mircea Băcală. 

Mai multe pentru tine:
Ce șanse mai are Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Răspunsul categoric al unui general de intelligence militar
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță