Primarul racolat de PNL după ce fidelii săi au spus că „Iohannis nu e român”: „Sunt un susţinător al preşedintelui. Apreciez prestanţa sa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Bethausen, care a susţinut-o în alegerile prezidenţiale pe Viorica Dăncilă, se declară acum fan Klaus Iohannis

Transferat de la PSD la PNL după ce, în toamna lui 2019, oamenii duşi de el la un miting al Vioricăi Dăncilă au spus că „Iohannis nu e român, nu e din rasa noastră”, primarul din Bethausen spune că „Iohannis inspiră credibilitate şi respect”.

„Adevărul” a prezentat în 10 august 2020 cazul primarului PSD din comuna Bethausen, racolat de PNL după ce, la alegerile prezidenţiale i-a făcut campanie Vioricăi Dăncilă, iar susţinătorii săi au spus, cu ocazia unui miting organizat la Timişoara, că „Iohannis nu e român, nu e din rasa noastră”.

Într-un discurs din Parlament, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, s-a folosit de cazul primarului de la Bethausen, Ioan Lihoni, pentru a-i ataca pe liberali, susţinând că primarul însuşi ar fi spus despre Iohannis că „nu e român, nu e din rasa noastră”. În realitate, potrivit imaginilor publicate de „Adevărul”, cei care au spus despre Klaus Iohannis că „nu e român” au fost oamenii duşi la miting de Lihoni, inclusiv fratele său. Lihoni le-a ţinut, însă, isonul spunând la un moment dat: „sigur”. 

Într-un comunicat de presă, primarul din Bethausen, reclamă „dezinformarea social-democrată, la cel mai înalt nivel”. „Pentru a-şi ascunde neputinţa în gestionarea relaţiei cu primarii din propriul partid, liderul din Timiş Alfred Simonis a ales să mintă în faţa Parlamentului despre persoana mea”, a arătat Lihoni, care vine şi cu clarificări în privinţa episodului „Iohannis nu e din rasa noastră”.

În niciun caz NU am declarat despre preşedintele Klaus Iohannis că “nu este din rasa noastră”. La întâlnirea despre care s-a făcut vorbire în presă au participat susţinători social-democraţi, cu opinii şi păreri proprii, opinii care au fost expuse la acel moment, fără a avea legătură cu persoana mea”, arată Lihoni.

În plus, primarul trecut de la PSD la PNL se declară „un susţinător al preşedintelui Klaus Iohannis”. „Apreciez modul în care reprezintă ţara noastră în lume, prestanţa sa. Dl Iohannis inspiră credibilitate şi respect. Sunt atuuri pe care le găsesc şi în Partidul Naţional Liberal, valori pe care partidul pe care am decis să îl părăsesc le-a pierdut de multă vreme”, mai transmite primarul din Bethausen.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”