O timişeancă s-a trezit cu nouă oameni necunoscuţi în casă. Din fericire, doar în acte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din localitatea Bucovăţ, judeţul Timiş, plecată în Germania, a constatat, la întoarcerea în ţară, că nouă persoane pe care nu le cunoaşte aveau flotant cu acte în regulă pe locuinţa sa. Există bănuieli că manevra are un scop electoral.

Primarul din Bucovăţ, Tiberiu Jivan, a acuzat un contracandidat că intenţionează să fraudeze alegerile în acest mod, însă reprezentanţii partidului acuzat au negat orice implicare. "S-a făcut dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale. Efectuăm verificări pentru a determina pe numele cui sunt făcute vizele de flotant, să dăm de persoanele respective şi să vedem cum au ajuns să facă vizele de flotant", au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

În urma investigaţiei, procurorii vor decide împotriva cui se vor îndrepta acuzaţiile, dosarul penal putând viza atât angajaţi de la Biroul de Evidenţă a Populaţiei Timiş, cât şi pe cei nouă proaspeţi timişeni.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare