Dan Alexa vrea atitudine de la fotbaliştii săi în partida cu Oţelul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctele pierdute în etapa precedentă, pe teren propriu, în faţa celor de la Petrolul cântăresc mult înaintea meciului dificil de joi de la Galaţi, spune Dan Alexa, antrenorul ACS Poli Timişoara. Joi, echipa sa poate juca una dintre ultimele şanse de a scăpa de retrogradare.

„Ne aflăm în faţa unui meci important pentru ambele echipe.  Mai ales că am pierdut punctele cu Petrolul, trebuie să arătăm mult mai bine. Vreau să văd o reacţie de la echipa mea după ceea ce s-a întâmplat. Am ajuns să îi cunosc bine pe băieţi, chiar dacă deja pe mulţi dintre ei îi ştiam. Mergem să facem un meci bun, să arătăm ca o echipă”, a declarat Dan Alexa.

Pentru tânărul tehnician modul în care se vor comporta elevii săi în ultimele meciuri de campionat va conta foarte mult: „Ţin foarte mult la atitudine, indiferent de rezultat, şi cred că băieţii au înţeles. Sper să nu mai fim în situaţia de a fi conduşi, dar şi dacă se va întâmpla, trebuie să continuăm”

Despre adversar, Alexa spune că a remarcat buna pregătire fizică, dar speră că rezultatul va fi unul favorabil Timişoarei. „În stimez pe antrenorul lor, ei joacă foarte bine. Am în minte meciul cu Săgeata, ei au reuşit să impună ritmul, sunt foarte bine pregătiţi fizic. Dar, cum am mai spus, noi avem posibilitatea de a face un rezultat bun şi să trimitem Oţelul defenitiv în clasament sub noi”.

Echipa e în cantonament de luni şi va rămâne până după meciul cu Galaţiul.  În ceea ce priveşte componenţa echipei, Mansour este accidentat la genunchi, dar revine în joc Şeroni. În ceea ce-l priveşte pe Ovidiu Petre, acesta a început să se antreneze normal şi e posibil să joace în meciul de joi. De asemenea, revin Bărbuţ şi Popovici.

Iar dacă tot vorbim de cel din urmă, Popovici spune de această dată deplasarea la Galaţi să fie cu mai mult succes pentru Timişoara decât a fost meciul de campionat din urmă cu trei sezoane. „E cel mai important meci pentru noi, deoarece cu un pas greşit la Galaţi nu prea mai e timp să ne recuperăm punctele. Eu unul am în cap şi ultima vizită la Galaţi. Atunci am pierdut campionatul şi vom fi cu atât mai motivaţi, cu speranţa că joi ei vor fi retrogradaţi şi noi ne vom salva”, a declarat Popovici.

Colegul său, Cristi Scutaru, recunoaşte importanţa obţinerii punctelor puse în joc în meciul de joi: „Sperăm să ne mobilizăm mai bine la Galaţi, pentru că avem mare nevoie de puncte. E o săptămână foarte grea pentru noi, mai ales că urmează şi jocul cu Ceahlăul”.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare