Cum şi-a premeditat „Lolita“ crima. Indiferenţa şi lipsa de afecţiune faţă de iubita cu 30 de ani mai tânără, plătite cu viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul în care este judecată Cristina Răceanu, o tânără de 18 ani din Timişoara, acuzată că şi-a ucis concubinul cu 30 de ani mai în vârstă, scoate la iveală adevăratul motiv al crimei. Tânăra le-a declarat anchetatorilor că a decis să îşi omoare concubinul în momentul în care acesta a început să fie indiferent faţă de ea şi să nu îi mai acorde atenţie. Datele de la dosar arată că tânăra a premeditat crima.

Rechizitoriul de trimitere în judecată a Cristinei Răceanu „Lolita” din Timişoara acuzată că şi-a ucis iubitul, pe Dan Ardelean, zi „Vântu”, un bărbat cu 30 de ani mai în vârstă, scoate la iveală că tânăra şi-a ucis concubinul pentru că acesta avea momente în care era indiferent faţă de ea şi nu îi arăta afecţiune. Chiar dacă la ultimul termen de judecată din dosar, Cristina Răceanu a declarat că iubitul său o obliga să se prostitueze, în faţa procurorilor tânăra a declarat că a decis să îl omoare pe Dan Ardelean în momentul în care nu a mai simţit afecţiunea de la începutul relaţiei, bănuind că această lipsă de afecţiune este cauzată de relaţia concubinului său cu alte femei.

„Aceasta (n.r. Cristina Răceanu) a resimţit o stare de supărare şi de frustrare şi, de asemenea, inculpata susţine că în această ultimă perioadă de timp au existat momente în care s-a gândit ca la un moment dat să îl omoare pe concubinul său , însă nu a fost sigură că chiar vrea să îl ucidă pe acesta şi nici că este capabilă să comită o asemenea faptă”, se arată în rechizitoriul .

Omorât în ziua în care a fost tandru

Datele de la dosar, care redau declaraţia tinerei din faza de anchetă, mai arată că în dimineaţa zilei de 8 noiembrie 2016, Dan Ardelean a plecat de acasă manifestând indiferenţă faţă de iubita sa. Întors acasă, bărbatul a fost tandru, „a vorbit frumos concubinei sale, a invitat-o şi pe aceasta la masă, chiar insistând şi rugând-o de mai multe ori să servească masa împreună cu el”. „Lolita” a refuzat să ia parte la masă şi a decis să îşi ducă planul la îndeplinire şi să îl omoare pe bărbat.

„Inculpata s-a deplasat în bucătăria primului apartament al imobilului, de unde a luat un număr de trei cuţite, iar ulterior, înarmată cu aceste trei cuţite a revenit în cel de-al doilea apartament al imobilului şi a intrat în baie. În timp ce se afla în baie inculpata a chibzuit timp de aproximativ 5-10 minute referitor la omorul pe care urma să-l comită, a decis că va comite omorul, iar după acest interval de aproximativ 5-10 minute, în timp ce se afla în baie, inculpata a auzit că concubinul său se află de partea cealaltă a uşii, pe holul din faţa băii, a deschis brusc uşa de la baie, iar cu un cuţit de bucătărie pe care îl avea în mâna dreaptă i-a aplicat concubinului său o lovitură în zona inimii”, se mai arată în rechizitoriu.

Documentul surprinde şi momentul de după comiterea crimei, când tânăra a ieşit în stradă cerând ajutor. Speriată şi agitată s-a dus la un bărbat care avea maşina parcată în zonă. „Ajută-mă, te rog. Am omorât un om”, a fost apelul disperat al tinerei, care a fost arestată în aceeaşi seară. Procesul se judecă la Tribunalul Timiş, tânăra recunoscându-şi fapta şi cerând să fie judecată în procedură simplificată. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”