Tânărul reţinut pentru uciderea fostului pastor baptist din Sighişoara şi a soţiei acestuia a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul reţinut pentru uciderea unui fost pastor baptist din Sighişoara şi a soţiei acestuia a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 29 de zile, decizia fiind luată de magistraţii Tribunalului Mureş.

Tribunalul Mureş a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Radu Ioan Istrate, tânărul acuzat de uciderea unui fost pastor baptist din Sighişoara şi a soţiei acestuia, instanţa admiţând cererea procurorilor în acest sens, informează Mediafax. Instanţa a respins cererea apărătorului tânărului, de cercetare în libertate cu interdicţia de a părăsi localitatea.

Tânărul a fost arestat pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu, având drept de recurs în 24 de ore. În sală, acesta a declarat că nu vrea să facă recurs.

Tânărul de 25 de ani a fost reţinut, marţi, în cazul uciderii fostului pastor baptist din Sighişoara şi a soţiei acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, Angela Barbu, a declarat că în urma percheziţiei făcute la locuinţa tânărului de 25 de ani s-a putut stabili o legătură între învinuit şi victime, fiind găsite bunuri sustrase din casa bătrânilor, haine şi o mică sumă de bani. Cel arestat nu are antecedente penale.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi