Avocatul Poporului, azi şi la Sighişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul Poporului, azi şi la Sighişoara

Pentru a facilita accesul sighişorenilor şi al locuitorilor din satele limitrofe, Avocatul Poporului a primit un spaţiu de lucru pentru audienţe trimestriale la Sighişoara.

În urma unei adrese primite din partea Biroului Teriorial Târgu-Mureş al Instituţiei Avocatul Poporului la sfârşitul anului trecut prin care se solicita sprijinul în vederea organizării trimestriale la Sighişoara a activităţii de audienţe acordate sighişorenilor dar şi a localităţilor limitrofe, Primăria a pus la dispoziţie un spaţiu în sediul Municipiului Sighişoara, din Strada Muzeului numărul 7, urmând ca informarea publicului cu privire la programul concret de audienţe să fie făcută prin intermediul Biroului Relaţii Publice.
 
Astfel, astăzi, între orele 10.00-14.00 la camera 34, etajul întâi, vor avea loc audienţe în cadrul aceastei colaborări care se doreşte a fi în beneficiul cetăţenilor care nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la Târgu Mureş pentru a obţine consiliere din partea acestei instituţii.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile