Aurelian Băbuţan revine la FCM pentru a-l duce înapoi în prima ligă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelian Băbuţan revine la conducerea clubului FCM Târgu-Mureş

Aurelian Băbuţan este noul director general al clubului FCM Târgu-Mureş. Aceasta este de fapt o revenire la conducerea clubului, Băbuţan ocupând această funcţie între 2009 şi 2011, reuşind alături de echipa mureşeană promovarea în Liga 1.

La finalul turului, FCM-ul se află pe poziţia a treia a clasamentului ligii secunde, la şapte puncte în spatele Coronei Braşov şi la şase puncte de ACS Poli Timişoara. Obiectivul echipei mureşene este acela de a promova în prima ligă, după retrogradarea din sezonul precedent.

"M-am întors la Târgu-Mureş având ca obiectiv clar promovarea în Liga 1. Consider că obiectivul stabilit este unul realizabil. Dar, pentru ca acest lucru să devină real, avem nevoie de sprijinul tuturor, avem nevoie de familia fotbalului mureşean. Avem nevoie de fanii care au fost alături de echipă în aceste sezoane şi ne-au încurajat şi la bine şi la rău. Avem nevoie de sprijinul şi susţinerea celor care conduc oraşul. Târgu-Mureş-ul trebuie să fie, din nou, pe harta Ligii 1 a fotbalului. Avem puterea de a realiza acest lucru, trebuie doar să luptăm împreună, să fim încă o dată o adevărată familie", a declarat Băbuţan.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model