Un bărbat din Olt ținea în casă ilegal şerpi, pe care-i hrănea cu animale vii. Ce au mai găsit polițiștii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii şi procurorii din Olt au făcut, sâmbătă, o o percheziţie la locuința unui bărbat suspectat că deţinea ilegal şerpi, pe care-i hrănea cu animale vii sau pe care le ucidea înainte. Mai mulţi şerpi, câini cu urechile cupate, pisici şi iepuri şi agame au fost găsite.

”În această dimineaţă, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa unui tânăr din judeţul Olt, bănuit de comiterea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor. Activitatea a fost desfăşurată pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în care sunt efectuate cercetări pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, precum şi pentru intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative”, a transmis, sâmbătă, IPJ Olt.

Sursa citată a precizat că un bărbat, în vârstă de 28 de ani, ar fi crescut la locuinţa sa mai multe exemplare de şarpe, pe care le-ar fi hrănit cu animale vii sau ucise anterior.

”De asemenea, acesta ar fi deţinut câini cu urechile cupate, intervenţii chirurgicale nepermise de legislaţia în vigoare. În urma percheziţiei domiciliare, au fost identificate mai multe exemplare de animale, respectiv şerpi, câini, pisici, iepuri şi agame”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi dispunerii măsurilor legale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG