Şoferiţă prinsă la volan în stare de ebrietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferiţa s-a ales cu dosar penal

O şoferiţă a fost prinsă de poliţiştii rutieri în timp ce se afla la volanul unui autoturism sub influenţa buturilor alcoolice.

Femeia, din comuna Runcu, abia se mai putea ţine pe picioare, atunci când a fost oprită în trafic pe Drumul Naţional 67 D, în zona localităţii Arcani. Aceasta s-a ales cu dosar penal. 

„Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au depistat o femeie, de 47 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 D Arcani, având o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului“, a spus Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort