S-a răsturnat cu maşina pe Transalpina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autoturism la volanul căruia se afla o şoferiţă s-a răsturnat, într-o curbă, în afara părţii carosabile, pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară.

Accidentul a avut loc ieri, la km. 35, pe un sector de drum închis circulaţiei publice. Şoferiţa, în vârstă de 35 de ani, din comuna Odoreu, judeţul Satu-Mare, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Rînca în direcţia Obârşia Lotrului, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se în afara părţii carosabile. „A rezultat, astfel, autoaccidentarea conducătoarei auto şi a unui pasager, în vârstă de 37 ani, din municipiul Satu Mare. Cele două persoane au fost transportate la o unitate medicală pentru investigaţii medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, a spus Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente