Energia solară, folosită pentru încărcarea gratuită a maşinilor electrice într-un oraş din Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încărcarea vehiculelor electrice se face gratuit  FOTO Primăria Rovinari

O staţie de încărcare a vehiculelor electrice a fost pusă în funcţiune în oraşul Rovinari, din judeţul Gorj. Energie folosită este produsă de soare.

Energia necesară pentru cele două staţii este produsă prin intermediul panourilor fotovoltaice amplasate pe acoperişul parcărilor. Încărcarea este gratuită. 

„Posesorii de autoturisme, biciclete sau trotinete electrice pot apela la două staţii de încărcare realizate pe raza oraşului Rovinari. Cele două staţii de încărcare sunt amplasate pe strada Păcii, zona blocului IE1, cu o putere de 10 kw, respectiv strada Zorilor, zona blocului T2, cu o putere de 20 kw. Energia este produsă de panourile solare care acoperă cele două parcări de 5, respectiv 10 locuri. Investiţia a fost realizată cu bani de la bugetul local, costul total de implementare a proiectului fiind de aproximativ 400.000 de lei, fără TVA“, au tansmis reprezentanţii Primăriei Rovinari.

Trei biciclete şi trei trotinete electrice, puse la dispoziţie gratuit 

Totodată, pentru fiecare dintre cele două staţii de încărcare vor fi disponibile, în scurt timp, câte trei biciclete şi trei trotinete electrice. „Vor putea fi utilizate de oricine doreşte, acestea fiind monitorizate permanent prin GPS.

Staţiile de încărcare pot fi folosite gratuit, iar în curând, surplusul de energie va fi introdus în Sistemul Energetic Naţional. Mai mult, pe timpul nopţii, cele două parcări inteligente vor fi iluminate cu ajutorul energiei stocate pe timpul zilei“.

Investiţia a fost realizată în cadrul proiectului «Construire Smart City - Carport Solar Modular»“, se mai arată în comunicatul Primăriei Rovinari. 

Vă recomandăm să citiţi şi

Jandarmi chemaţi să prindă un pui de căprioară intrat în gospodăria unui gorjean. Animalul a fost eliberat VIDEO

Cei patru poliţişti de la Acţiuni Speciale acuzaţi de tentativă de omor şi tortură au fost arestaţi preventiv 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani