Culisele debarcării lui Pârvulescu de la Pandurii. Ciurel şi Călinoiu, în spatele suspendării preşedintelui clubului de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, sunt, conform unor surse de încredere, artizanii debarcării lui Eugen Pârvulescu din funcţia de preşedinte executiv al clubului Pandurii.

Călinoiu şi Ciurel, membrii în Adunarea Generală a Acţionarilor clubului Pandurii, i-ar fi convocat de urgenţă la o şedinţă pe Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu, şi pe Viorel David, directorul societăţii Artego, şi le-ar fi adus la cunoştinţă propunerea lor. Cârciumaru şi David s-ar fi opus, iniţial, dar cei doi au insistat. „Mă, greşim! Nu este bine", le-ar fi spus Cârciumaru. Până la urmă, punctul devedere al tandemului Călinoiu-Ciurel a fost impus şi, astfel, cei patru au semnat decizia AGA de suspendare pe trei luni a lui Eugen Pârvulescu pe motive de blat. 

Logica de ageamiu a lui Călinoiu

Ion Călinoiu, inginer agronom şi jurist la Universitatea „Constantin Brâncuşi", are o viziune stranie în legătură cu fenomenul fotbalistic, care stârneşte râsul oricărui unui om de fotbal. Acesta a declarat că suspiciunile de blat provin de la faptul că Pandurii a pierdut cu echipele U. Cluj şi Gaz Metan Mediaş, dar a câştigat cu echipe mai mari, cum ar fi Steaua şi Dinamo: ƒ„Noi ne-am sesizat în urma celor apărute în presa locală şi cea centrală. Cum că Eugen Pîrvulescu s-a întâlnit cu cei de la Universitatea Cluj înainte de jocul direct. Eu nu spun că el e vinovat, dar uitaţi că suspiciuni există după ce noi am pierdut acel joc de pe teren propriu. Lumea aici strigă "Hoţii, aţi făcut blat nenorociţilor!". Nu ne permitem să ni se pună o astfel de etichetă şi din această cauză s-a luat o astfel de măsură. Eu unul sunt foarte supărat de ceea ce se întâmplă. Cum e posibil să baţi pe Steaua, pe Dinamo şi să pierzi cu echipele mici? De ce jucătorii nu se mobilizează la fel şi cu echipele mici".

Această declaraţie, dar şi altele au afectat echipa, iar acest lucru s-a văzut în jocul de la Chiajna, unde Pandurii nu a jucat nimic.

Cârciumaru îşi pune cenuşă în cap

Invitat la emisiunea Jurnal Plus de la Gorj Tv, primarul Florin Cârciumar a recunoscut că s-a făcut o greşeală prin suspendarea lui Pârvulescu: „Nu ne face cinste această situaţie. Nu mă aşteptam ca despre Pandurii să se vorbească negativ. Am pornit la drum ca un club de provincie serios. (...) Se vor analiya în perioada următoare toate aspectele. Probabil că s-a greşit în privinţa d-lui Pârvulescu"

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”